Stinge-te, candelă efemeră!

C A P I T O L U L X L V I I

     Urletele ei răsunau pe întreg holul, întreg salonul, întreaga clădire. Tipa tare într-o agonie prelungă fără a-și deschide ochii înlăcrimați. Își prinse mâinile de cearșaf, înfipse degetele i adâncul matrasului și țipă din nou. Mult mai tare.

     Nu băgă de seamă bărbatul cu păr mai întunecat decât însăși noaptea ce își făcu apariția în salon.

      Confuzia era atât de vizibilă atât în chipul cât si în trupul său, disperare sau fericire? Agonie și dispreț sau extaz și entuziasm? Nu știa, dar lăsă în schimb un zâmbet macabru în ciuda ochilor duioși și se apropie de patul de spital unde i zăcea soția îndurerată.

       — Cum merge? Yansha era calm, spre furia Saminei.

       — Cum merge? Cum merge?! un țipăt înăbușit, propriul ei zâmbet o întrerupse înainte de a continua: Taci dracului că doare!

       Yoshi îi zâmbi, sărutându i fruntea transpirată și îi prinse mâna întra sa. Un gest de afecțiune, dovada că îi era alături și nu ar fi dat bir cu fugiți. Samina în schimb? Samina în schimb începu să plângă și țipă mai tare. Nu dorea, nu putea, nu realiza. Duse mâna bărbatului în dreptul guri și mușcă cu petere. Lăsă o dată cu mâna amprenta dinților și o urmă slabă a sângelui ce ieșea la iveală. Îl mușcase tare, poate prea tare. Yansha își retrase mâna frecându și cu tine rana.

       — Nu mai fă asta, doare. Șopti la urechea sa încă calm.

       — Taci dracului că nu tu naști!

       Încă un strigăt înăbușit de șoapte și înjurături fin partea ei, încă un sărut pe frunte și o alinare din partea lui. Ciclul acesta se repetă, se repetă minute, ore.

        — Respiră calmă.

        — Hai nu zău! Crezi că o să mi opresc plămâni? din nou, se întrerupse singură țipând înfigând degetele în cearșaf.

       — Doar calmează te, în regulă?

       Samina îi aruncă o privire criminală, ochi săi colorându se. Nu în purpuriu, ci în roșu sângeriu. Obiectele mici precum ustensilele medicale, prosoapele sau florile împreună cu vaza începuse să leviteze învăluite de acceași aură sângeriu.

        Si totuși, totul se opri subit. Totul căzu înapoi pe sol, mese sau birouri când Samina țipă din nou de durere. Ochii azurii de această dată.

      Asistentele nu știau ce să spună, sau dacă să mai continue procedura. Privirea bărbatului le dase răspunsul. O privire cutremurătoare ce le aducea răceală pe șira spinări. O răceală și o frică mult mai conturată decât confuzia și groaza din momentele în care lucrurile din salon au început să leviteze și ochii pacientei au ajuns demonici.

       Samina tot mai obosită, iar Yansha tot mai lipsit de răbdare îi striga atât ei cât și asistentelor să se grăbească.

       — Un tot spitalul ăsta nu aveți un doctor? Yansha tună nervos după ce se sătură anevoios de țipetele îndurerate ale Saminei.

       — Toate astea puteau fi evitate dacă soția ta nu ataca cu bisturiul singurul ginecolog ce nu e în operație la acest moment.

        Asistenta vorbi calm, ușor frustrată, însă calm. Yansha înjură printre dinți, prinzând o de un braț o scoase afară din salon. Departe și totuși aproape de urletele agonizate ale Saminei.

        — Ce drăcie îndrugi tu acolo? Yoshi își pierdea ultima urmă de răbdare, iar asta era clar.

        — Înainte să veniți, un doctor a dorit să o taie pentru a face cezariană. E mică, corpul îi este crud încă, nu este foarte dezvoltată.