Stinge-te, candelă efemeră!

ＣＡＰＩＴＯＬＵＬ Ｘ ＶＩＩ

   Chicotul său era resimțit în toată grădina. Poate din cauza esenței de vanilie destinate aluatului de plăcinte ce o luă de la Rozeta. Femeia a căutat destul timp esența... Samina în schimb, nu mărea să fie deranjată sau să aibă o remușcare. Era împlinită, veselă.

    Yansha o privea din balansur. O privea cum se tăvălea și rostogolea în gazonul proaspăt tăiat ca o copilă de cinci ani. Amiaza a trecut de mult, iar al cincilea ceas de amurg era resimțit în adierea proaspătă, răcoroasă.

    — Samy, nu te mai rostogoli așa. O să ți umpli părul cu iarbă.

    — Iese la spălat.

     Zâmbind, se ridică și așeză pe balansuar lângă acesta. Își lăsă capul în poapa lui cât îi prezenta un mac cules anevoios cu repeziciune.

     Yansha începu să râdă, cu gândul că avea același entuziasm ca dimineață când, spre nemulțumirea lui, l a umplut cu cumpărături până nu mai vedea trotuarul. Măcar acceptase să nu meargă prin mulțime, iar cofetăria să fie una retrasă. S au întors la amiază, iar de atunci au rămas în grădină.

     — Ești superb!

     — Sunt de aceeași părere, dar vrei sa mi iei macul din păr?

     Samina dădu negativ din cap, zâmbind nu chiar subtil la isprava de ai decora părul lui Yansha cu un mac.

     — Stai așa să aduc și margarete.

     Însă se opri, rămând în poala lui privind la gaița ce cânta lângă flori.

     Aceeași gaiță.

*

La patru ani de viață a văzut moartea, nu a lui, ci a uneia din cele mai fascinante și dragi persoane a lui.

Micul brunet, privea cu stupoare uneltele din bisetcă. Analiza și infăima tot cel înconjura. Ochi, la acea vreme de un albastru sfidător, priveau analitic o gaiță ce, după părerea lui, cânta mult prea vesel.

Se așeză în fotoliu, fotoliul unde își văzuse bunicul pentru ultima oară. Amintirea ce îi pângărea sufletul în ultimele zile era încă acolo, încă prezentă și arzândă.

Își amintea cum mama lui l a găsit în bisetca pe foroliul lui, același unde era așezat și el. Era mort. Yan a văzut cum mamă sa fugise spre tatăl ei de la fereastra de terasa, bunica lui apoi fugise și ea acolo.  Plângea în hohote.  Yoshi însă stătea fără expresie holbandu se la gaura din pieptul bărbatului. Mare in diametru de zece centimetri unde trebuia sa fie inima. Gaura era deschisă, lipsită de sânge, deschisă în spate și în fată, puteai vedea prin el. Plămâni și inima i au fost extrași pe acolo. Nu își luă ochi de pe rana deschisă, de groază sau fascinație, bună întrebare. Nu a aflat motivul asasinatului, sau eventual, ce s a petrecut în acea seară cu adevărat. Mama lui nu ia vorbit despre asta, iar el nu a întrebat, ceva din vocea ei îl neliniștea... frica.

Oracle era un nume puternic.

Un nume însoțit de mulți dușmani.

Privea și analiza totul după înmormântare. Bisetca îi dădea o stare de neliniște și curiozitate bolnavă. Se dădu jos, începând să sortrze rafturile cu scule, până când, ceva îi atrase atenția.

O cutie de bijuterii. Capacul îi era acoperit cu o stea de mare brodată cu mărgele. O luă în mâinile micuțe, cu grijă, deschise capacul și analiză bijuteriile scumpe din aceasta. Dintre toate, una îi sări în ochi. O broșă.

Broşa în forma unei stele de mare cu şapte picioare. Cu puţin mai mică puţin decât pumnul tau strâns, decorată cu diamante multicolore micuţe pe picioare, iar acolo unde toate se intalnesc  o piatră de smarald slefuita cât să ia prin toate partile picioarele câte puţin din început.  Cascasa pe care stau acestea e făurită din aur, iar acul cu care o agati de haina din argint.  Diamantele sunt netezi și vin în sus, puse unele lângă altele, făcând parte din aceași bucată, doar că diferă culoarea.

Cutia și conținutul ei îl fascinau încă de atunci.

Broșa în schimb, o divimiza din acea zi.

*

     — Cum ți s a părut cina?

     Îi zâmbea, prinzându i corpul firav în brațe cum avea obiceiul seara.

     Stelele dansau pe cer, într o atmosferă nostalgică. O vrabie cânta undeva, în ciuda orei târzii, nu păre să aibă somn. Salcia sub care pătura de picnic era așezată îi acoperea de vânt. Le dădea o siguranță morfidă și nefastă, dar, o siguranță. Luminile de pe crengile salciei au rămas acolo, în ciuda faptului că au trecut câteva săptămâni de la nuntă.

     — Îmi plac creveți cu căpșune. Zâmbi la rându i, întinzându se din brațele lui după încă un fruct.

      Bărbatul îi prinse talia mai ferm, forțând o astfel să se întoarcă spre el. Îi mângâia pielea și o mușca, o făcea să geamă înfundat și să își ferească obrași rozalii de privirea lui.

      — Nu.

      Șopti cu un scâncet și geamăt la un moment dat, când dinți lui îi explorau pielea prea în detaliu. El o ignoră, dând la o parte materialul rochiei de mătase să o admire în lumina pală a luni și a beculețelor atârnate pe crengile lăsate. Mâinile lui desfăcu și resturile de material ce îi acopereau părțile intime ale corpului. Incepu astfel să îi exploreze cu sărutări și mângâieri corpul pe de a întregul. Ea respira mai apăsat, iar inima îi pulsa sângele mai rapid. Îi feri mâinile și evită privirea. Yansha se încruntă ușor la gestul ei, așezând o pe pătură întinsă. Se puse peste ea, după ce își dădu cămașa jos. Îi sărută pieptul în amănunt, apoi gâtul iar în final, o privi mângâindu i părul.

     — Nu crezi că am asteptat destul? Ți am văzut scrisoarea și ți am acceptat decizia, dar în opinia mea, a venit timpul.

      — În a mea nu.

      Spuse ferm, hotărâtă și încumetată. Îl împinse cu mâinile i firave și forța de copil ce o avea. Cedă sub greutatea corpului lui, răspunzând unui sărut tandru și prelung, nu i se mai împotrivi în timp ce o făcu a lui.