drumul

24 3 0
                                    

se înserează și eu merg pe-un drum uitat
care nu știu unde duce, nu știi nici tu
nu știe nimeni

las dâră de-amintiri în urma mea
în caz că mă întorc,
să mă ghideze o stea

ca picăturile de sânge scurse dintr-o rană
cad pe pământ, sonor
copacii încep să geamă

pe drum e liniște, nu sunt oameni, nu-i nimic
ci doar un gol etern, care în incipit, a fost mic

mă uit în jur și acum văd fețe cunoscute
dar pe drumul meu nu era nimeni
acum două minute...

Monografia unei inimi frânteUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum