Monografia unei inimi frânte

salvare

am construit un castel de nisip pe plaja aurie
așteptând lângă doc să vină toamna timpurie
din largul mării spre mal, în zadar am înotat
ca Atlantis, valurile arse iubirea mi-au scufundat

ajunsă înapoi pe plajă, într-un final
mă tot uitam speriată înapoi, după-un semnal
și tot deasupra mea, în flăcări s-a dezlănțuit apusul
ochii-mi rubinii au imortalizat apocalipsul

timpul s-a scurs, să fie o oră-două, poate
și simt un gol în piept, care se zbate
mă pune jos și mă ridică-n noapte
iar negura coboară lin, în șoapte

luna nu o mai văd, s-a scurs printre lumini
căci dintr-odată simt mireasmă de crini
flori imperiale, albe ca dantela mării
moarte, ca tine, când te-am dat uitării