Monografia unei inimi frânte

crimă

m-am ancorat pe cer, în stele
am vrut să las în urmă
grijile mele,
am vrut să ușurez
povara ce-mi apasă pieptul
și să mă concentrez
în conexiunea cu spectrul
am vrut să fug
și-n urmă să nu privesc
să mă uit în oglindă, nu pot
căci mă lovesc mereu
de-aceeași umbră
am încercat să scriu și poezii și gânduri
despre străzile pustii, 
dar ideile-mi vin în rânduri
niciodată întregi, mereu străvezii
și ce pot să fac eu?
c-un corp ce ține captiv în adâncurile lui
un suflet de semizeu
și ce poți tu să faci?
cu-o inimă putredă
sfâșiată pe zi ce trece
ca sforile râncede
și ce să facem noi?
când destinul e nemilos
când toate scuzele și motivele
sunt de prisos...