Blue

CAPITOLUL 2

Nu lăsa niciodată un bărbat să te rănească. Te-a lovit, pleacă!

- din Sfaturile lui Colt Cardinham pentru Blue

*

Îi tremura sufletul din urma atacaului acelor bărbați. Răutatea din ochii prostituatei și gesturile ei o făcuseră se se înspăimânte. Dar probabil nimic nu se compara cu golul din sufletul contelui de Clare.

Blue își amintea de Bethany, fiica contelui de Stratford, singura fiică, moștenitoarea a tot. Tatăl ei jelise pe sicriul tinerei contese când o băgase în cripa ducilor de Newcastle. Știa asta pentru că fusese acolo, fusese invitată. Bethany și Rhys se căsătoriseră în 1796, când el atinsese vârsta decentă de douăzeci și unu de ani. Bethany avea douăzeci și fusese incredibilă în rochia albă de mireasă. Își amintea și asta, pentru că fusese invitată și la nuntă. Nu fusese de mirare faptul că la nouă luni de la căsătorie apăruseră gemenele. Ce șocase pe toată lumea fusese moartea violentă a contesei, ucisă pe străzile din St Giles. Și când contele nu ar mai fi putut pierde nimic, în ziua în care bebelușele aniversau un an se stinseseră și fuseseră așezate lângă mama lor. În acea zi, Blue îl văzuse pe Rhys devastat. Într-un singur an pierduse tot ce așteptase o viață, o familie alături de fata care îl interesa.

În cei șase ani scurși, Blue nu mai ținuse legătura cu Rhys. Pensionul, educația ei, propria familie o ținuseră departe de conte. Acum însă își dădea seama că timpul nu fusese deloc blând cu durerea contelui. Nu uitase nicio clipă că era văduv și își purta doliul cu mândrie. Era orgoliul unui bărbat care iubise și care jura că nu avea să o mai facă niciodată.

Precaută, își drese glasul și șopti:

— Îmi aminesc că am vorbit despre St Giles și despre viața mea de dinainte de familia Cardinham. Fusese în ziua în care contesa reieșise în societate după nașterea gemenelor și alesese să îi facă ei o vizită. Prietenia dintre ea și Bethany fusese ceva complicat. Nu erau deloc la fel și, aparent, Bethany o considerase întotdeauna o amenințare la adresa soțului ei. Aceea fusese ultima lor conversație. I-am vorbit despre Bell, dar asta pentru că ea m-a întrebat prima de el. Acum, dacă stau să mă gândesc mai bine, se încruntă ea, nu îmi dau seama unde a auzit numele ăsta...

— Nu contează!, i-o tăie contele. Ar fi trebuit să vii la mine cu informația aia. Ar fi trebuit să îmi spui că o interesa viața din mahala.

— De ce?

Îl observă strângându-și pumnii. Doar nu avea de gând să o lovească, nu? Rhys pe care ea îl cunoștea nu ar fi lovit-o niciodată.

— Bethany a murit din cauza ta.

Din cauza ei?

— Poftim?, întrebă stupefiată.

— Dacă nu ai fi fost tu, Blue, și mica ta lume de rahat cu informațiile tale, strigă contele la ea de-a dreptul turbat, Bethany ar fi trăit și azi. S-a dus să îl caute pe individul ăsta. Și nu s-a mai întors. Au găsit-o moartă și... E moartă!

Blue înghiți în sec. Nu știuse niciodată că ajunsese în mahala de bunăvoie. Bănuise întotdeauna că fusese vorba despre vreo oprire unde se produsese un accident. Își duse mâinile la buze, îngrozită. Se arătase interesată de Bell, dar niciodată nu crezuse că o contesă avea de rezolvat afaceri cu un bărbat ca el.

— Nu crezi ce spui, îi aruncă lui Rhys. Tu chiar crezi că eu...?

— Ai făcut-o intenționat?, îl auzi întrebând-o. Blue își ridică ochii spre el. Ai făcut-o intenționat, nu? Erai geloasă pe noi!