Blue

CAPITOLUL 22

Toți cei din jurul tău sunt mai mult decât par a fi. Inclusiv tu.

- din Sfaturile lui Colt Cardinham pentru Blue

*

Rhys își amintea chipul palid al lui Bethany, mirosul cadavrului ei, își amintea privirea îngrozită, lacrimile uscate de pe chip, își amintea buzele ușor întredeschise, ca și cum ultimele ei cuvinte fuseseră „Rhys". Își amintea asta în timp ce doctorul familiei o consula pe Blue care își ținea ochii închiși, avea fruntea încruntată și transpira abundent. Rochia fusese tăiată pentru ca bărbatul să privească umărul compromis. Murmurul medicului trezi fiori pe șira spinării lui Rhys și avu impresia că va vomita când acesta își șterse mâinile și spuse:

— Nu cred că va supraviețui, așa că nu cred că e necesar să mă uit la rană. Condoleanțe, Exce...

— Ești concediat!, strigă Rhys, dar nu știa de unde din el venea energia asta. Apoi, strângând gulerul valetului îl întrebă: A ajuns Max? Cheamă-l naiba pe Max!

— Sunt aici!, se auzi de pe hol glasul bărbatului. La naiba, Clare, am venit cât de repede... Se opri când observă situația. Am putut, oftă el. N-am crezut când... Prosoape. Vreau prosoape. Și asta. Pune pe cineva să îmi aducă asta. Max scrijeli ceva pe un bilet, Rhys îl luă și îl înmână mai departe valetului.

— Doctorul familiei a spus că nu va..., încpu să șoptească Rhys.

— Eu cred că va supraviețui, îi șopti Max, așezându-se pe scaunul pe care stătuse mai devreme doctorul. Cu propriul cuțit tăie și mai mult rochia, dezgolind și celălalt sân. Va prinde săptămâna, luna, anul, apoi anii voștri împreună și toate astea până ce Moartea vă va ajuta să vă reîntâlniți în Paradis.

— Incredibil!, exclamă glasul lui Denborough din colțul în care se infiltrase până să vină doctorul, după ce îl ajutase pe Rhys să o transporte acasă. Nu știam că la școala de doctori vă învață și poezie, lord Rowland.

— Denborough.

Până atunci, Max Carter, ducele de Rowland, nu îl văzuse pe Felix, contele de Denborough, ascuns în umbrele apartamentului prietenului său, dar acum îl vedea, iar cei doi bărbații își întâlniră privirile cu o curiozitate fățișă. În alte circumstanțe, lui Rhys i-ar fi păsat, dar acum nu voia să își satisfacă decât o curiozitate primară pentru a trece ulterior la ceva mult mai important, la soția lui care continua să sângereze.

— Vă cunoașteți?, întrebă Rhys nedumerit.

— Nu, mărturisi Max în timp ce începu să scoată din servietă instrumente necesare pentru Blue. Văzu o foarfecă, un obiect cu capete îndoite, ață, un ac mare. I se făcea categoric rău când se gândea la toată durerea pe care urma să o îndure soția lui. Dar am auzit că întreabă de mine. Nu mă pot întreba de ce o faci, Denborough. Când Felix nu răspunse, Max reveni asupra lui Blue. Acum să vedem ce are milady. Se apropie mai mult de ea și inspectă rana cu atenție. Înțeleg... Cum se face milady că tu și fratele tău sunteți predispuși la accidentări?, i se adresă el contesei, astfel încât numai ea auzi întrebarea.

Blue era conștientă, dar plutea în agonie. Nu se așteptase la atac. Fusese naivă să creadă că băiatul dubios de pe străzi cunoștea ceva. Deschise ochii și ignoră privirea îngrozită a lui Rhys.

— Știi de... Silas?, îl întrebă pe Rowland. De unde?

— E vizibil de la o poștă, răspunse el și scoase o sticluță cu un lichid chihlimbariu.