Blue

CAPITOLUL 24

Bărbatul care te iubește îți va spune totul sau, cel puțin, te va lăsa să vezi totul, inclusiv că te iubește.

- din Sfaturile lui Colt Cardinham pentru Blue

*

Orfelinatul întreținut cândva de Bethany era o clădire cu două etaje și care acum mai avea puțin și se prăbușea. Vopseaua se scorojise de pe pereți, copiii se înmulțiseră, mâncarea se împuținase, iar Blue știa că pentru un copil mâncare nu era niciodată suficientă. Chiar și la cinci ani ei îi fusese mereu foame și, chiar dacă Silas fusese mai mare decât ea, îi oferise atât cât putuse. Faptul că acum Silas arăta atât de întremat, era atât de masiv era o minune a Cardinhamilor, pentru că el nu fusese mai gras decât un băț când îl găsiseră. Așezată în fața biroului administratorei, o femeie destul de bătrână pentru a mai ține contabilitatea unei astfel de case, realiză că înlocuirea acesteia ar fi fost soluția optimă pentru gestionarea bugetului. Totuși, dragostea femeii pentru copiii din jurul ei o făcea să reconsidere această decizie; erau prea puține femeile care iubeau orfanii.

Totuși, azi Blue venise la orfelinat cu două scopuri, dintre care prioritate avea să afle cât mai multe despre Bethany; la urma urmei, Blue nu o ucisese degeaba; Bethany trecuse o graniță, furase de la Bell, iar Blue voia să știe exact ce anume sau poate că cine.

— Ah, fost contesă, Dumnezeu să îi odihnească sufletul bun! Vedeți dumneavoastră, de când a murit Excelența Sa, contele, ne-a uitat.

— Nu cred că se putea concentra pe altceva în afară de durerea lui, simți nevoia să îl apere. Fata pe care o iubea din adolescență și cu care se și căsătorise și își întemeiasă o familie murise. Apoi și familia... Se opri, pentru că întotdeauna o copleșea greutatea pe care Rhys trebuise să o îndure de unul singur după moartea lui Bethany. Vreau să fie reluat parteneriatul dintre orfelinatul dumneavoastră și finanțele contelui de Clare. Mă voi ocupa personal de aceste aspecte, dacă nu vă deranjează.

— Bineînțeles!, străluci chipul femeii. Copiii au nevoie de asta.

Și de aceea orfelinatul acesta merita. Și de aceea Blue își propusese să facă din el un orfelinat pentru toți. La urma urmei, Rhys îi oferise mână liberă.

— Dar înainte de a discuta ce se poate face până la venirea iernii pentru acești copii, aș vrea să discut despre înaintașa mea. Lady Bethany. Risca mult oferind informații de genul în stânga și în dreapta, dar era singura cale care ar fi putut-o duce la adevăr. Am înțeles din surse de încredere că ar fi preferat compania femeilor.

Putea oricând să o acuze pe administratoră de demență și să spună că nu înțelesese bine dacă avea să se arate scandalizată. Dar femeia păru, din contră, cunoscătoare. Cu un oftat, aceasta aprobă tăcut.

— Era o femeie pe care o plăcea în particular, șopti ea. Nu ați aflat de la mine, dar a adus-o aici de câteva ori. Mereu era într-o stare proastă, maltratată, biata de ea! Apoi am înțeles că a plasat-o într-o casă de toleranță sigură în care a și continuat să o viziteze.

— Și Bethany avea încredere în dumneavoastră?

— Sunt discretă, milady!, se arătă scandalizată administratora.

Mda, și cu aceleași înclinații, deduse Blue, dar își păstră bănuielile pentru sine.

— Mi-o puteți descrie?

— Sigur că da. O fac doar pentru că îmi place de dumneavoastră. Ei bine, această doamnă era blondă, tânără, probabil avea în jur de douăzeci și ceva de ani, dar părea îmbătrânită înainte de vreme. Avea ochii mari și albaștri, tenul palid... Scuzați-mi îndrăzneala, milady, dar semăna întrucâtva cu dumneavoastră.