Blue

CAPITOLUL 21

Înțelegem că lady C a fost văzută leșinând în Londra, la orele după-amiezii. Din relatările martorilor, lady C era extrem de agitată, plângea necontrolat și, în final, a rămas de neconsolat în timp ce soțul ei o conducea în inima orașului. În aceste circumstanțe nu putem să nu ne întrebăm dacă nu cumva iubirea pasională dintre lady și lord C s-a răcit sau aceasta a prins un alt fel de rădăcini care s-ar putea să ofere rod mai repede decât ar fi moral acceptabil, să zicem în următoarele șase luni de la căsătorie.

- dintr-o revistă mondenă, aprilie, 1803

*

Locul pe care îl știa lady Cardinham era o ceăinărie delicată, un loc în care atât femeile, cât și bărbații ajunseseră să adore să ia gustarea la orele după-amiezii. În mod surprinzător, locul avea un vin deosebit de fin și de plăcut la gust, așa încât după ce fură serviți cu un platou cu plăcintă cu brânză italienească și băuturile, Rhys privi spre socrii lui care se prefăceau că mănâncă, în timp ce era clar că aveau urechile ciulite pentru a detecta orice cuvânt. Se întoarse cu scaunul pentru a acoperi cu totul chipul lui Blue care începu să ciugulească din mâncare.

— Te ascult, contesă.

Blue luă o gură de vin și începu să îi povestească în linii mari motivul incursiuni sale, neîncrederea feminină în ceea ce îi spusese că i-ar fi comunicat detectivul și în abilitățile lui de asculta o informație până la capăt. La a treia gură, Blue recunoscu faptul că detectivul îi spusese că Bethany îl înșela.

— ... asta m-a făcut să... nu știu. Arăta înfrântă. Nu știu ce mi-a făcut informația asta.

— Deci detectivul ți-a confirmat că Bethany mă înșela, clarifică situația. Soția lui confirmă tăcută. Ți-am spus că mi-a spus asta, Blue. De ce nu ai avut încredere în mine?

— Credeam că e posibil să nu fi înțeles bine din cauza durerii. Nu mă judeca, Rhys, bine? Acum m-am convins, deși...

Dar Rhys îi înțelegea dilema: era aceeași dilemă care îi spusese lui că nu ar fi putut fi adevărate informațiile detectivului. Își așeză mâna peste a ei:

— Nu înțelegi de ce. Nu ți se pare logic. Se aplecă în față și îi șopti: Sugerezi că sunt un amant redutabil, contesă? Blue înghiți în sec și făcu același gest cu al său:

— Știi bine că da. Mâna ei căzu pe urma ascunsă de lavalieră lăsată de dinții ei. Mâna lui era suspendată într-o parte încă, deși era cazul să scoată atelele. Voia să simtă atingerea ambelor sale mâini. Dar nu e despre noi aici, mormăi nefericită.

— Mie mi se pare că e despre noi. Vrei să o uit pe Bethany, nu? Vrei să îmi redai libertatea. Blue încremeni când își dădu seama că o citise prea bine. Ești o carte deschisă, scumpa mea. Văd prin tine și văd că umbra lui Beth planează asupra ta. Crezi că moartea ei m-a făcut să fiu așa.

— Știu că asta a fost, îl contrazise.

Rhys oftă și se întinse după un biscuit.

— Poate că a fost și asta, Blue, dar... Nu știu. Nici eu nu mai știu de ce am devenit astfel. Mereu îmbrăcat în negru, nu găsesc fericire în lucrurile mărunte și... Își ridică privirea spre ea și se simți cu adevărat crud. Nu era adevărat. Lucrurile mărunte, precum sforăitul discret al lui Blue care îl înghesuia constant în patul lui, începeau să îi trezească un firicel de fericire extatică. Vreau să încetezi cu Bethany, îi spuse. Mă tem că te vei pune în pericol. Și așa te-ai pus în pericol când ai început să o cauți pe femeia care ți-a dat naștere. Blue dădu să protesteze, dar el o întrerupse: Nu, Blue! Vorbesc serios! Pot să protejez dacă îmi dai voie.