Blue

CAPITOLUL 7

Wine ar putea spune altceva, dar eu te sfătuiesc să ai grijă cu cine mănânci. Adevăratul flirt începe când ne așezăm la masă și ajungem la aperitiv. Când luăm masa alături de cineva, fie și o gustare, o facem pentru a cunoaște capacitatea celuilalt, nicidecum pentru că ne este foame. Nu mânca alături de oricine!

- din Sfaturile lui Colt Cardinham pentru Blue

*

Ca să te furișezi dintr-o casă în care majoritatea angajaților erau foști soldați trebuia să o cunoști ca în palmă; Blue avea deosebitul avantaj de a fi crescut aici, astfel încât știa când Orwin, valetul lui Colt, se retrăgea, când Beth, camerista Christinei, făcea la fel, copilul lor, un băiat, înceta să o mai urmărească pe coridoarele casei londoneze, când valetul, Walt, își ocupa locul din camera apropiată de intrare. Și niciodată – niciodată! – nu trebuia să ieși pe ușa din față ca și cum te duceai la promenadă vinerea. În straie cafenii, cu o jachetă de aceeași culoare și cizme comode, din piele, Blue ateriză în băltoaca din spatele casei. Rămase o clipă nemișcată ca să se asigure că nu fusese auzită, își îndreptase spatele și oftase ușurată. Era periculos ce făcea. Prea periculos. Și nu era numai promisiunea de moarte a lui Bell, era și reputația ei și, mai ales, ochii strălucitori care îi forau ceafa.

Părul i se ridică parcă încântat de acest detaliu când îl simți pe Rhys urmărind-o din umbrele gardului.

Fac asta de șase ani deja. Cutreier în lung și-n lat cartierele sărace, spusese el. De șase ani contele era pe drumuri, urmărea vigilent teroarea din St Gils pentru ea, Bethany, fosta lui contesă, femeia care îi dăruise doi copii și pe care îi luase cu ea când murise. Cum era să ai atâta loialitate din partea unui bărbat? Blue nu avea să afle, pentru că oricare ar fi fost intențiile lui Rhys în ce o priveau, loialitatea nu era una dintre ele.

— Credeam că glumești când ai spus că vrei să ajuți, Clare, îi spuse fără ca măcar să se întoarcă asupra lui. Corpul lui cald se apropie de al ei, coapsele lui înveșmântate în pantaloni negri, simpli îi atinseră poalele fustei, transmițând un fior în ea. Nu ar trebui să fii aici, conte.

— Pot spune același lucru despre tine, Blue.

— Uiți că aici m-am născut. Bine, nu aici, aici. Mi s-a spus că m-am născut lângă o biserică din Whitechapel. Rhys nu avu nicio reacție, ceea ce o bucură. Mila era emoția pe care o detesta.

— Trăsura mea este chiar acolo, îi făcu el semn. Putem merge acum?

Să meargă cu o trăsură nemarcată era un privilegiu pe care în calitate de fată care se ascundea nu și-l permisese. Dar era o soluție care o putea apăra atât de terfelirea reputației, cât și de iscoadele lui Bell. Și odată ce pășise acolo știa că aveau să fie prin apropiere. Aprobă, astfel încât în câteva minute era urcată în trăsura comodă, creată parcă la comandă pentru escapadele lui Rhys, cutreierând Mayfair cu destinația mahala.

— Nu mi-ai dat o destinație, îi spuse Rhys.

— Mă gândeam să încerc zona care dă spre Covent Garden.

El știa prea bine care era acea zonă, cea a prostituatelor. Îl observă cum închide ochii, maxilarul lui frumos, pătrățos și masculin, contractându-se ușor. Bătu o dată în acoperișul trăsurii, iar ea simți cum face dreapta. Avea să o ducă acolo fără să comenteze, ceea ce o bucura. După mărturisirea de dimineață nu credea că avea să fie atât de ușor primită de el, dar Rhys părea cu adevărat disperat. Oare de ce?