Blue

CAPITOLUL 9

Despre săruturi: NU!

- din Sfaturile lui Colt Cardinham pentru Blue

*

Își imaginase altfel primul ei sărut. În primul rând, își imaginase că acesta urma să apară în perioada oficială de curtare; ce făcea oficială curtarea unui domn față de o tânără domnișoară era faptul că acel domn îi cerea permisiunea tutorelui legal pentru a-i curta pupila, nu anunța pur și simplu că avea să se însoare cu ea. Își imagina că totul se va petrece musai lângă un iaz unde o pereche de lebede străluceau în amurg. Își imagina că florile ar fi mirosit puternic – poate clopoței, toporași și crini – împrejurul lui. Bărbatul i-ar fi zâmbit. Ea ar fi avut emoții, dar ar fi găsit tăria necesară de a zâmbi. Și, în ciuda tururor lucrurile trupești de care Blue era conștientă de la o vârstă fragedă, fusese sigură că el și-ar fi lipit buzele de ale ei, ea le-ar fi țuguiat puțin și... cam atât. Ar fi râs datorită naivității momentului, cu siguranță. Aparent, imaginația era mai puțin ofertantă decât realitatea. Lumea ficțională rămânea net inferioară trăirilor extreme din lumea exterioară.

Nu avusese emoții din cauza momentului, nu cu Rhys; marea emoție a lui Blue când îl întâlnea pe acest bărbat semăna cu un roi de albine în stomacul ei; unele albine deveneau nervoase și o înțepau. Aceste albine aveau, de regulă, fața contelui însuși. Nu că Rhys ar fi cerut permisiunea de curtare; el își făcuse prezente intențiile precum un invadator viking când umblă pe lângă cetate și fură oile; e clar în acel moment că va pătrunde și va fura mai mult de-atât. Și Blue simțise asta din plin. O oprise în mijlocul ringului, o privise cu o urmă de regret în privirea lui albastră și, în cele din urmă, își lipise gura de a ei. Ăsta era, probabil, singurul lucru care corespundea visului ei, pentru că imediat după ce gura fierbinte se lipise de a ei, iar mâinile lui îi cuprinseră fața pentru a o imobiliza – mișelul! –, ideea cum că sărutul era ceva extrem de vinovat se estompă. Era mirosul lui cel care îi invadă nărălie și trezi o foame vulgară în ea, era prezența lui fierbinte, nu caldă, era corpul lui puternic. Blue îl văzuse odată pe unchiul Bryght sărutând-o pe mătușa Melody și fusese mai mult decât buze: fuseseră limbi, gemete, respirații întretăiate; fusese foc. Dar, în ciuda faptului că între ea și Rhys nu fuseseră decât buze, cu siguranță fusese destul foc pentru ca ea să scoată un mic geamăt, pentru ca picioarele se i se înmoaie. Memorabil la tot fuseseră țipetele, urletele, icnetele și, bineînțeles, sunetul cărnii strivind oase, al pumnului lui Colt Cardinham pe fața lui Rhys, contele de Clare.

Fusese categoric intens.

Și acum promitea să devină și mai intens.

Revenind în prezent, în biblioteca retrasă din casa lui Colt Cardinham, acolo unde sfârșiseră după pățania de pe ringul de dans, Blue tresări când glasul lui Colt reverberă în cameră:

— Te omor cu mâinile mele, ticălosule!

Și îl credea în stare. Nu credea că îl mai văzuse vreodată atât de furios și, cu siguranță, nici Christina nu o făcuse. Așezată pe scaunul de la biroul lui, Christina oftă și își lăsă capul să îi cadă în mâini. Oh, nu, îi dezamăgise! Blue își înghiți lacrimile când făcu un pas în față în direcția lui Colt. Întinse mâna și și-o așeză pe brațul lui:

— Tată...

Nu apucă să zărească mai mult decât privirea amenințătoare a lui Colt, pentru că Wine, așezat pe unul dintre fotolii, o trase de fustă și o așeză pe brațul fotoliului:

— Lasă-i, zânico, îi spuse el. Așa se dezvoltă cel mai bine relația socru-ginere. Blue oftă și privi spre Rhys care se sprijinea de un raft cu cărți. Obrazul îi zvâcnea, devenind rapid mov ca urmare a loviturii. Nu se uita la ea, privea dezinteresat pe ferestră, deloc atent la modul în care Colt îi amennința viața. Vrei să te măriți cu el, Blue?, se auzi glasul lui Wine în cameră. Întreb asta pentu că e clar că fratele meu își dorește să îl omoare, Clare își dorește un aparat reproducător feminin ambulant, dar nimeni nu te întreabă pe tine ce îți dorești. Blue roșii în clipa în care auzi cuvintele. Deci?