Blue

CAPITOLUL 26

Sunt convins că vei aduce culoare în viața oricărui bărbat. Ai adus viață în a mea de când te-am văzut.

- din Sfaturile lui Colt Cardinham pentru Blue

*

Ce făcuse? Silas privi sângele care țâșnise pe manșetele lui palide și aproape că i se făcu rău. Ucisese din greșeală un alt hoț când avea opt ani, dar acum... acum Silas nu mai putea spune că fusese o greșeală. Sângele lui Bell se scursese pe podea și îi păta pantofii. Iar cantitatea îl făcea să-i vină să vomite.

Privi în jur la oamenii care erau acum ai lui. Regulile din mahala fuseseră simple: locul de lider al unei bande se reclama prin naștere sau prin violență; Silas le avea pe amândouă; era fiul lui Bell și îl ucisese pe acesta, exact așa cum se așteptase înaintașul lui să facă. Și ar fi făcut-o de o mie de ori dacă asta însemna să o salveze pe Blue. Ceilalți se împrăștiaseră, cărând cu ei zvonul că aveau un nou rege; ceilalți, gorile de-ale lui Bell rămăseseră pentru a-și cunoaște soarta. Dacă ar fi fost după Silas i-ar fi omorât pe toți, dar între aceștia existau și oameni de valoare, iar Silas avea întâi să testeze tocmai această valoare. Ar fi fost haos dacă ar fi abandonat acum mahalaua, iar Silas se săturase de haos.

— Ceva îmi zice că am ajuns prea târizu, Albany, se auze vocea lui Denborough la intrarea în tavernă. Silas își ridică privirea și îl recunoscu pe conte. Și tu care voiai să te încăierezi.

— Eu voiam să călăresc, Denborough, îl contrazise Albany care pășea în aceste locuri de parcă îi aparțineau. Privind leșul lui Bell, Albany i se adresă: Să înțeleg că noi doi vom fi parteneri de afaceri acum?

Nu voia să îi ofere nicio satisfacție lui Albany momentan; cu atât mai mult cu cât nu era sigur de omul care era acesta cu adevărat, nu încă.

— Ai recuperat copiii? Albany aprobă. Atunci, plecați.

— Nu așa de repede. Albany se apropie neînfricat de el. Vreau să știu că nu vei mai folosi copii pentru treburile murdare ale micului tău grup.

— Banda mea nu va mai folosi copii pentru nimic, Albany, îi spuse simplu Silas. Dar sunt multe, Albany, prea multe. Lumea subterană londoneză se sfărâmițează sub presiunea tiranilor din canale. Nu îi poți opri pe toți. Nimeni nu îi va opri pe toți.

— Pot încerca, nu-i așa?, ridică Albany din umeri.

— De ce?, întrebă curios Silas. De ce vrei să faci una ca asta?

Albany oftă și se îndreptă spre bar, de unde își procură o sticlă cu băutură. Examină conținutul, apoi i-l aruncă lui Denborough care pur și simplu îl desfăcu și luă o gură. Aprecierea îl satisfăcu pe Albany care reclamă apoi sticla.

— Tatăl meu surghiunea copiii. El spunea că așa se purifică de impuritățile vieții. Eu, în schimb, spun că era nebun.

— Tot ce e posibil, fu de acord cu el Silas.

— Vreau să îi salvez, știi? Cred că toți vrem să dovedim că suntem mai mult decât bărbații care ne-au creat. Ochii lui Albany îi întâlniră cuoscători pe ai săi. Salut-o pe lady Care din partea mea! A fost foarte curajos din partea ei tot ce a făcut până acum. E o femeie pe cinste sora ta; păcat că este deja luată! Înainte să plece, Albany se întoarse spre Silas: Vreau să te duci la orfelinat și să asiguri chiar tu copiii ăia că nu vor fi recrutați din nou. Vreau să doarmă bine la noapte. Asta mă face și pe mine să închid ochii liniștiți, domnule Davis. Face bine și porturilor, dacă mă întrebi pe mine.