Blue

CAPITOLUL 17

Nu rata niciodată ocazia de a-i da un pumn unui bărbat. Cine știe pentru ce măgărie îi plătești în avans?

- din Sfaturile lui Colt Cardinham pentru Blue

*

— Blue, așteaptă!, se auzi glasul lui Rhys în spatele ei când ajunse la marginea grădinii ducale. În spatele gardului înalt și a plantelor care îl decorau Londra vuia. Blue își închise ochii și își încrucișă brațele la piept lângă copacul cel bătrân care își întindea crengile în afara proprietății.

— Îi urăsc pe toți când se bagă așa!, spuse femeia și îl privi pe cel pe care îl apărase în mod irațional înaintea familiei sale. Este căsnicia mea, la urma urmei. Nu pot trăi în război cu tine doar pentru că ești un... un...

— Măgar?, îi sugeră contele.

— Ah, și asta!, oftă ea și își lăsă capul în mâini. Își frecă de câteva ori fața, apoi își ridică privirea spre el. Nu suport ideea că va trebui să aleg între ei și tine.

Contele oftă și făcu încă un pas în direcția ei. Mâna lui îi prinse închietura, degetul îi atinse ușor maxilarul, iar privirea lui se întunecă. Și Blue simțea tensiunea dintre ei doi, nicidecum începetul unui scandal, ci mai degrabă o dorință primejdioasă. Degetele lui îi atinseră cotul, pielea dezgolită, unghia mare zgârie ușor buza inferioară.

— Nu trebuie să alegi între noi. Voi face tot posibilul să ne înțelegem de bunăvoie.

— E un compromis, Rhys, îi spuse. Ești dispus să treci peste faptul că ți-au rupt mâna doar pentru că era mai convenabil decât piciorul?

— Știi, zâmbi el, Cardinhamii sunt o specie primitivă. Apără ce e al lor aidoma unor animale sălbatice. Zâmbetul lui se temperă dintr-odată când adăugă: Mi-am zis că nu contează mijloacele dacă ajung la scop, dar... Îmi pare rău, Blue. Tot ce s-a întâmplat până acum e vina mea. Coastele tale... Ai sărit din trăsură în seara aceea pentru că ai crezut că te voi plesni, nu-i așa? Ea aprobă discret. Mă pierd cu firea prea ușor. Mă gândesc adesea că ăsta e motivul pentru care nu am ajuns să îi dau de cap cazului lui Bethany. Dar acum suntem căsătoriți, orice s-ar fi întâmplat în trecut. Căsnicia noastră trebuie să meargă.

— De ce? Rhys își strânse buzele. Nu știa de ce trebuia să funcționeze căsnicia lor și pentru că nu voia să îi înșele memoria lui Bethany tăcu. Să mă anunți și pe mine când aflii, milord, replică Blue.

Ah, o dăduse iar în bară!

— Mă gândeam că te-aș putea duce la orfelinatul sponsorizat de Bethany, se auzi spunând atunci doar pentru a o împiedica să se îndepărteze de el. Ochii lui Blue sclipiră. Cred că ar fi o soluție mai bună sponsorizarea orfelinatului decât închiderea oamenilor în case, nu crezi?

Blue păru că se gândește o clipă, dar el știa mai bine: nu se gândea, ci, pur și simplu, reflecta la decizia lui de a o asculta. În sinea ei contesa era cu adevărat impresionată de faptul că Parlamentul nu urma să vadă o propunere ridicolă de sechestrare a femeilor din mahala din partea extremistului Rhys. Ziua de azi mergea din bine în rău și se ridica din nou la calificativul de bine. Orfelinatul lui Bethany. Poate că era o idee bună. La urma urmei, căutările ei cu privire la fost contesă nu se terminaseră.

— Bine! Oftă și se agăță de brațul său, înăbușindu-și reacția trupului, fiorul delicios care îi cuprindea pântecul. Să mergem, atunci. Dacă ajungem ultimii la masă s-ar putea ca tu să fii felul principal.