Blue

CAPITOLUL 5

Deși în familie nu am avut probleme cu grădinile, nu rămâne niciodată singură cu un domn acolo. Natura îi face până și pe cei mai educați să arate ce fel de animale sunt.

- din Sfaturile lui Colt Cardinham pentru Blue

*

— Mi s-a părut mie sau ai acostat-o pe Blue Cardinham într-o sală plină de bal, cu rudele ei la câțiva metri depărtare?, întrebă Max Carter, actualul duce de Rowland. Ajunsese cu câteva minute înainte și rămăsese la marginea ringului. Rhys știa că își alegea o singură parteneră de dans în fiecare noapte a sezonului, la toate evenimentele la care participa de dragul titlului. Clare își ridică sprâncenele, ceea ce îl făcu pe Max să ofteze: Ești nebun.

Poate că era. Nu mai călcase în înalta societate de la moartea lui Bethany. Acest eveniment ridicol – debutul – îi amintea de intrarea în societate a contesei lui. Bethany purtase numai alb timp de un sezon. Abia în al doilea își murdărise culoarea rochiei cu un roz pastelat. În al treilea sezon era deja soția lui și rămăsese însărcinată, astfel că apucaseră să mai participe doar la început la evenimentele nobilimii. Cu un oftat, Rhys se gândi la femeia care îi atrăsese atenția. Strălucise de la bun început pe scena societății. Poate că era din mahala, dar era cu siguranță o piatră prețioasă din noroiul cartierului sărac. Era extraordinară. El unul știa că nu avea să mai privească albastrul cu aceiași ochi, nu când ei i se potrivea de minune. Parfumul suav de roze îi umpluse simțurile. La naiba cu asta! Voise să o sărute chiar acolo, să nu mai aștepte nicio zi. Habar nu avea ce îi înfrânase egoismul. Își atinse absent pieptul care îl ardea.

— Trebuie să dansez cu ea.

— Nu înțeleg de ce trebuie. Rhys îl privi pe sub ochi, implorându-l să nu fie prost. Îmi place fata, Clare. E prea bună pentru cine ești tu acum.

— Crezi că eu nu știu asta?, mârâi Rhys la el. Nu am de ales, Rowland! Am nevoie de un copil.

— Sala asta e plină cu debutante fertile, milord, își ridică Max o sprânceană.

Poate că așa era, dar niciuna nu ar fi înțeles de ce nu se comporta ca un filfizon îndrăgostit în timp ce le curta. În plus, Rhys nu voia să își bată capul cu așa ceva. Curtase o femeie la viața lui; nu avea niciun chef să o curteze și pe a doua. O voia pe Blue. Avea să îi ofere copii frumoși și sănătoși, puternici ca ea. Și nu l-ar fi putut refuza, nu când era clar că îi datora fosta lui viață.

— Vezi-ți de treaba ta, Rowland!

Max oftă și ridică paharul la buze. Punciul nu era o plăcere aici, dar tot era mai bine decât limonada. Impozant cum era și cu siguranță foarte tânăr pentru tilul său, Maximilian putea privi de sus pe oricine. Nu ar fi trebuit să fie duce după părerea multora. Primul născut al fiicei unui duce, Lisa, unica fiică, unica moștenitoare, lui Max îi reveneau obligațiile titlului. Cunoscând situația lui Rowland, Rhys era convins că bătrânul murise mai degrabă de inimă rea la gândul că un om cu sângele pe jumătate simplu avea să urce pe tronul ducatului său. Mama lui Max se căsătorise cu proprietarul unui club notoriu, Damon Carter, astfel încât distrusese succesiunea impecabilă a ducelui. Povestea Lisei era neclară pentru socitetate, dar cert era că pe umerii pasionatului de medicină picase tot greul ascensiunii.

— Atunci nu îți voi spune că fata cu care speri să dansezi valsul de la miezul nopții tocmai ce și-a luat tălpășița.

Ce?! Rhys se încruntă și o căuta frenetic pe Blue prin mulțime. Era imposibil să nu o observe. Dar strălucirea ei nu mai era cu adevărat aici. Întrezărea părul blond spre ieșire, mai degrabă alergând decât pășind cu grație. Pacostea! Mârâi și dădu să plece, când Max îl prinse de braț, iar ochii lui moșteniți de la însuși Diavol îl săgetară: