Blue

CAPITOLUL 12

Căsătoria e mai mult decât intimitate. Căsătoria înseamnă și scandal, uneori mai des decât intimitate. Ce contează e ca scandalul să se termine mereu cu o doză de intimitate.

- din Sfaturile lui Colt Cardinham pentru Blue

*

Dacă aceasta fusese vreodată camera în care dormise Bethany, prezența ei era de mult anihillată de acolo. Dormitorul fusese decorat în culori simple, crem, maro și alb, cu un covor auriu decorat cu ciucuri frumos aranjați în de-o parte și de alta. Putea spune lesne că era vorba despre o cameră demnă de un duce, dar știa prea bine că acesta nu era dormitorul stăpânului casei. Oare Rhys stătuse cu și cu Beth aici sau cu ea se obosise să găsească un cămin separat de harababura familială? Se ridică din pat și privi rămășițele scaunului. Nu avea să poată explica asta mâine-dimineață. Singura lor speranță era aceea că în casa duceli se afla un personal loial. Luând halatul pe ea se îndreptă spre ușa care le despărțea camerele și fără alte menajamente alese să intre. Știa că el nu mai era aici de ceva timp, pentru că îl auzise trântind ușile în spatele lui, frustrat că nu primise jucăria pe care și-o dorise. Întunericul cuprinsese patul mare, cu picioare din lemn masiv, cu cadru și baldachin. Aici își petrecea Rhys nopțile sau era în așternuturile unei amante diferite în fiecare seară? Mirosul de lemn lăcuit, de pin, de parfumuri de santal și mosc, masculine, o izbit când se așeză pe așternuturi. Cum ar fi fost dacă i-ar fi umblat prin lucruri? Ce comori ascundea contele, soțul ei, aici?

Își mușcă buzele și se ridică pentru a se îndrepta spre noptiera din stânga. Ceasuri, butoni, o cutiuță cu niște nasturi. Asta era foarte ciudat. Descoperi o pereche de papuci de casă sub pat, o mărime impresionabilă. Se îndreptă spre celălalt dulap, iar când îl deschise își dădu seama că acesta era propabil partea revendicată de el. Imediat cum deschise dulapul realiză că acolo se afla o miniatură. În lumina difuză a lunii își dădu seama că era Bethany. Oftă și atinse acuarela simplă, în culori calde, galben, portocaliu, părul maro al femeii, ochii ei... Beth fusese o femeie frumoasă, tânără, o mamă cu potențial care se stinsese prea devreme pentru că ascunsese un secret de soțul ei. Lăsă miniatura și deschise cutiuța din spate. Erau lucruri mărunte de-ale ei. Probabil de aceea nu găsise o amprentă a lui Beth în cealată cameră; ea trăise alături de soțul ei aici. Privi încruntată spre pat, conștientă că așternutul lui Rhys nu mai era virgin de ceva timp.

Un nasture, o sticluță micuță cu parfum, o șuviță de păr, un ac de păr. Ah, Rhys păstrase o amintire a fostei lui soții. Închise dulapul și se îndreptă spre celălalt dulap micuț dintr-un colț. Sticluțe. Deschise una și își dădu seama că erau uleiuri și parfumuri. La ce bune pentru un bărbat? Nici măcar ea nu le folosea.

Tresări când își dădu seama că se auzeau zgomote pe hol, voci răstite, un strigăt care semăna profund cu vocea soțului ei. Cum, revenise deja? Ușa se dădu se perete și inițial îl zări pe valetul micuț care era acoperit de trupul masiv și însângerat al proprietarului acestei camere. Să spui despre Rhys că arăta rău era puțin spus; buza îi era crăpată și sângerase pe materialul negru al hainei. Nu se vedeau pete datorită acestui aspect, dar ochiul care începea să se învinețească – sau poate că erau ambii ochi învinețiți – nu putea ascunde faptul că soțul ei fusese bătut măr. Nasul îi sângerase, ușor strâmb acum, mâna îi cădea într-o poziție nefirească și era clar că nu putea călca cu piciorul stâng. Din tâmpla dreaptă i se scurgea un firicel de sânge semn că fusese lovit în cap.

— Ce Dumnezeu s-a întâmplat?, întrebă, uitân de dulap, ridicându-se și îndreptându-se spre valetul sufocat. Așezându-se de celalată parte a lui, îl făcu să își treacă mâna pe după umerii ei. Icni când realiză cât de greu era cu adevărat acest om, dar continuă să meargă. Fusese oare ținta unui jaf? Doamne!