Blue

CAPITOLUL 18

Dacă nu se luptă pentru tine e degeaba.

- din Sfaturile lui Colt Cardinham pentru Blue

*

Ochii albaștri ai lui Blue îl priviră cu ură, de parcă voiau să îl eviscereze, turbați, ca și cum era îndreptățită să simtă acea ură.

— Othello este cel mai prost personaj din toate timpurile!, decretă Blue. Nu trebuia să văd din nou piesa de teatru să îmi dau seama de asta. Și, sincer, Desdemona este cea cu adevărat puternică în relația asta, nu prea-mărețul Othello.

Rhys oftă și realiză că nu urmărise deloc piesa de teatru. Se bucura să studiase Shakespeare și că nu era prima dată când vedea piersa interpretată, pentru că o conversație pe marginea ei s-ar fi dovedit imposibilă dat fiind că singura femeie care îl interesase de-a lungul spectacolului fusese soția lui.

— Prost e un cuvânt categoric, se încruntă Rhys, contrazicând-o pentru a cincia oară în acea seară. Este doar... pasional.

— Nu, milord, unchiul Wine e pasional. Mătușa Christina e pasională. Quincy e pasional, chiar dacă are doar treisprezece ani. Până și eu pot fi pasională. Othellor e, pur și simplu, prost. Cum să își ucidă soția doar pentru o batistă? Îngrozitor!

Rhys zâmbi și o prinse de braț, ferind-o de un lord pântecos și de soția acestuia care se prefăcea rușinată de intriga din Othello. Rhys însă știa mai bine că doamna în discuție era mult sub Desdemona, curajoasa eroină despre care se vorbea mai puțin. Era o seară senină de primăvară, iar Covent Garden – același loc pe care cu câteva zile înainte avusese de gând să îl închidă pentru numeroase femei – era plin de înalta societate. Mâna lui coborî și se înfășură în jurul taliei lui Blue care pentru seara aceea alesese o rochie previzibil albastră cu niște tente lila. În jurul umerilor purta un șal indigo cu margini aurii și avea părul prins într-un coc lejer, în ciuda faptului că se aflau la un teatru de renume. Profită de apropierea dintre ei pentru a-i mirosi ușor parfumul trupului. Voia să tragă de timp, să nu ajungă acasă. Simțea că fiecare noapte scursă lângă trupul ei îl lăsa mai obosit, mai încercănat și mai excitat. Blue nu părea deranjată în vreun fel de apropierea lui nopțile, dar el era mai mult decât conștient de rotunjimea sânilor roz, de obrajii roșii, de mirosul specific trupului ei și de moșeala de pe genele ei blonde. Fiecare respirație lângă ea devenea agonie pură dacă nu o putea atinge. Nu știa cât mai era necesar să cunoască ea din el pentru a-și îndeplini îndatoririle conjugale. La naiba! Nici nu știa cât mai era necesar să îi facă curte! Teatru, cina, ceai, plimbări. Ce altceva mai trebuia să facă un bărbat ca să intre în grațiile soției lui?

Iar lui Blue îi făcea plăcere să îl chinuie și îi plăcea toată atenția pe care o primea de la un Rhys diferit de cel cu care se măritase. Nu era ca și cum se simțea mai puțin excitată decât Rhys, dar era convinsă că nu voia să cedeze decât într-un moment spontan pentru amândoi. De altfel, se temea că după ce avea să facă pasul acesta alături de el, Rhys își va pierde interesul și va insista cu relația tipic englezească, rece, distantă. Iar ea nu voia asta, pentru că îi plăcea bărbatul cald care era el. Își întoarse capul, prefăcându-se că evită un alt cuplu, dar profită de atingerea lui pentru a-i mirosi maxilarul proaspăt ras. Ochii lui îi întâlniră pe ai ei, iar Blue înghiți în sec. Nu putea ascunde ce simțea pentru el pentru prea mult timp, dar putea trage de timp. Putea încerca asta. Își drese glasul și reveni pe poziția inițială, pornind spre zona în care își lăsaseră trăsura. Se încruntă însă când realiză că trăsura ducală nu era acolo.