Blue

CAPITOLUL 10

Nu căsătoria e sacră, ci iubirea. Mai devreme sau mai târziu, toți alegem iubirea.

- din Sfaturile doamnei Littledown, ducesa văduvă de Rothgar pentru origine are urechi să audă

*

— Oh, Blue, arăți extraordinar, draga mea!, zâmbi ducesa văduvă de Rothgar și bunica lui Blue în ziua nunții ei. Se întinse și o prinse de mâini, zâmbindu-i. Nu pot să cred că ai albastru în rochie!, chicoti femeia în vârstă.

La șaizeci și trei de ani, mama lui Bryght, Colt, Wine și Summer deborda sănătate și fericire alături de soțul acesteia. Practic, ducesa văduvă, care își păstrase titlul de lady, devenise și doamna Littledown, soția unui pădurar cu o înfățișare macabră. De fapt, Blue era sigură că bărbatul îl amenința voalat pe Rhys chiar acum. Îi zâmbi ducesei și se privi în oglinda din camera ei, unde, cu o săptămână în urmă se dezbrăcase în fața contelui fără pic de rușine. Nu era fata care credea el că putea fi și nu avea de gând să îi ofere satisfacție în această căsnicie, chiar dacă și-o nega sieși. Într-adevăr, rochia pe care croitoreasa i-o făcuse avea falduri albastre în locul unui alb uniform. Alesese o rochie de modă veche, înfoiată în talie, cu un decolteu generos. Părul îi fusese prins mai devreme în coc, iar vălul îi fusese fixat în acesta. Camerista – care urma să vină cu ea – o lăudase, dar adevărul era că fața frumoasă, chipul îmbujorat și osatura fină nu aveau să înlocuiască cine era cu adevărat.

— Ești bine, draga mea? Am înțeles că ai șocat Londra. Când realiză că asta o făcuse pe Blue să pălească, ducesa adăugă: Asta arată că ești cu adevărat fata lui Colt, scumpo. Un Cardinham adevărat nu lasă ziua să se sfârșească fără un strop de scandal.

Blue râse, uitând de propriile emoții. În schimb, apucă poalele rochiei și se așeză pe taburetele jos, întinzându-și picioarele obosită.

— Sunt bine, bunico. Pur și simplu nu îmi vine să cred ce se întâmplă.

— Să înțeleg că nu îl dorești pe mire?

Dorință era un cuvânt complex. Pe de o parte, era legat de focul din pântecul ei pe care Rhys îl trezise cu un sărut deocheat. Pe de altă parte, era planul de viață la care aspirase mereu: respectabilitate, familie, respectabilitate, nicio imixtiune între acestea. Totuși, din moment ce dorința trupească creștea, iar dorința ei de viață scădea, se aștepta să fie sinceră când spunea:

— Nu știu exact ce îmi doresc..

— Sper că îți dai seama alături de contele tău, fetițo, zâmbi înțelegătoare ducesa. Știu că Rhys pare un bărbat îngrozitor, dar nu am crezut niciodată asta despre el.

— Faptele dovedesc mai mult decât cuvintele, bunico.

— Cred că depinde de persoană. Unii oameni sunt excepționali când vine vorba de cuvinte; trebuie doar să le găsească.

— Și dacă nu le va găsi niciodată?

Ochii lui Blue se umeziră, ceea ce o făcu pe femeie să zâmbească trist:

— Oh, scumpo... Se aplecă și o sărută ușor pe frunte. Ești o fetiță norocoasă, sper că știi asta. Orice s-ar întâmpla în viața ta, noi, familia ta, Cardinhamii, vom fi mereu alături de tine. Noi vom fi familia ta. Mereu.

— Mulțumesc, oftă Blue și își tamponă ochii cu degetele. Nu vreau să îi dau lui Rhys satisfacția de a mă vedea astfel.

— Sper că e valabil pentru totdeauna, se auzi în prag glasul lui Silas. Blue își ridică ochii spre băiatul ai cărui ochi deveniseră acum de-a dreptul întunecați, conform stării lui de spirit. Milady, Blue, se adresă el lor.