Blue

CAPITOLUL 4

Dansul e seducție. Nu te lăsa sedusă!

- din Sfaturile lui Colt Cardinham pentru Blue

*

Silas Davis crescuse destul de impunător și era acum suficient de masiv pentru a nu trece drept un simplu domn din burghezie. Crescut de Wine Cardinham, puștiu de unsprezece ani avea acum douăzeci și patru, pumni ca niște ciocane, o lejeritate suplă a trupului care îi permitea să se strecoare pe străzile londoneze și dexteritate. După îndelungi cugetări, băiatul cu părul precum siropul de ciocolată de la magazinul preferat al doamnelor și ochi strălucitori, albaștri, puțin maronii spre interior, fusese trimis la școală, la Eton, acolo unde își desăvârșise studiile matematice. Deși mulți spuneau că avea să ajungă la cârma afacerii lui Cardinham, Blue știa mai bine: Silas nu era făcut să lucreze pentru altcineva. Până și când erau copii, în mahala, faptul că răspundea cuiva îl durea. Tăcuse de fiecare dată de dragul ei. Acum însă nu avea de ce să o mai facă. Silas avea să se elibereze de atingerea protectoare a Cardinhamilor. Spre deosebire de ea, care devenise o fiică, Silas nu dorise să se apropie mai mult de familie decât în claitatea lui simplă de prieten și angajat. În sinea ei, Blue sperase întotdeauna că Silas avea să aleagă drumul lin în viață, că avea să rămână agățat de unchiul ei, dar era ceva ce pe el îl striga, îl chema, îl atrăgea pe străzile pustii.

Acum, când dăduse în sfârșit cu ochii de ea și de Rhys, putea spune că era vorba despre chemarea sângelui și se temu. Silas nu era conștient de privirea lui furibundă, de răutatea malefică și de plăcerea pentru tortură care juca în sufletul său, făcându-l mult prea asemănător bărbatului care îi îngrozise copilăria. Faptul că și Silas căzuse pradă societății Gentelemenilor, deși nu îi spusese ce i se întâmplase vreodată în sânul lui, îl făcea să fie înverșunat împotriva nobilimii. Singura rămurică de măslin era reprezentată de atingerea blândă a familiei Cardinham. Blue era conștientă că nimic nu l-ar fi oprit pe Silas să rupă capetele domnilor dacă nu ar fi cunoscut și partea bună a acestora.

Prin urmare, era firesc acum ca Fata să se teamă pentru capul contelui de Clare a cărui prezență o simțea ca a unui zeu răzbunător în spatele ei.

— Clare, nu știu ce crezi tu că faci aici cu ea, dar...

În timp ce de pe buzele lui Silas zburau cuvintele amenințătoare, mâna lui îi prinse încheietura și o trase de lângă coconul de căldură format de corpul contelui. Smucitura o luă prin suprindere, se dezechilibră și se agăță de mâneca lui Rhys.

— Silas!, exclamă.

Un simplu mârâit din spate o făcu să își dea seama că în curând avea să asiste la un conflict stradal. Mâna lui Rhys se așeză pe mijlocul său, trăgând-o deopotrivă spre el și făcând un pas înainte pentru a-l confrunta pe Silas.

— Ia mâna de pe ea, Davis!

Silas făcu ochii mari, trecu prin furie, apoi prin amuzament:

— Eu să iau mâna de pe ea? La naiba, Clare, tu ești în plus aici!

Căutătura urâtă a contelui o făcu să își lipească mâna de pieptul lui Rhys, apoi cealaltă de al lui Silas în încercarea de a-i ține separați:

— Silas, te rog! Dumnzeule! Strânse din dinți și izbuti să îi împingă. Încerca să mă ajute, Silas. Nu se întâmpla nimic nelalocul lui.

— Cu ce?, izbcuni Silas. Distrugerea reputației? Repudierea?

Exact asta s-ar fi întâmplat dacă ar fi fost văzută în compania contelui singură. Înghiți în sec și dădu negativ din cap:

— Nu...Nu, Silas. Eu... Trebuia să încerce să îi explice, astfel încât să dreagă situația. În seara asta... Dar cuvintele se pierdură. Blue nu era o fricoasă de felul ei, dar erau anumite momente în viața ei când se întreba dacă era înțelept să vorbească. În fața turbatului Silas și al iraționalului conte nu putea vorbi liber. Rhys nu trebuia să știe pe cine căuta ea, iar Silas, în ciuda faptului că știa pe cine căuta, nu ar fi fost niciodată de acord să o lase complet nesupravegheată în mahala. Totuși, când ochii lui o priviră atent în tăcerea care se lăsase, Blue își dădu seama că Silas înțelesese ce se petrecuse în seara aceea.