Blue

CAPITOLUL 23

Blue e Domnul Dumnezeul tău; să nu ai alt Dumnezeu în afară de ea! Alminteri de paște Purgatoriul.

- din Amenințările lui Colt Cardinham pentru Rhys

*

Rhys își concentrase atenția, în acea zi de la mijlocul lunii aprilie, pe veștile aduse de ziar. Războiul de intenpendență al mexicanilor se părea că avea toate șansele să fie câștigat de de armata republicană a Nordului în dauna susținătorilor regalității spaniole. Mai era și mult cunoscuta problemă a indigenilor, situația crâncenă cu Franța, granița dintre Statele Unite și Canada. Totuși, americanii și britanicii aveau să rămână aliați; nu se putea altfel, date fiind originile coloniștilor. Măcar știa că în legătură cu asta el și socrul lui, Colt Cardinham, erau de acord, dacă, se părea, în legătură cu ce era mai bine pentruu Blue nu puteau cădea de acord.

În jurul mesei lungi așezate pe terasa casei din oraș a ducilor de Rothgar se aduceau toate ingredintele pentru un adevărat ospăț, în timp ce în grădină, pe băncuțele din piatră se purta un măcel.

— Îmi las copilul un minut cu tine și..., începu să spună pentru a zecea oară în acea oară Colt Cardinam vizibil nemulțumit de faptul că fiica lui fusese rănită cât timp era sub supravegherea soțului său. Reputatul magistrat părea că voia să guste din intestinele lui Rhys la acest prânz organizat de ducesă cu scopul ascuns – nu chiar ascuns din moment ce toată lumea știa ce plănuia – de a vedea cu ochii lor că Blue era bine.

În săptămâna de convalescență care trecuse, Blue nu primise prea multe vizite la sfatul lui Max. Riscul de infecție subzista, așa încât doctorul considera că era mai bine să limiteze contactul cu contesa atâta timp cât nu era în putere. Totuși, Blue se ridicase din pat mai repede decât crezuse Rhys că era posibil, începuse să mănânce mai cu spor și nu rămase nicio clipă în postura omului bolnav care necesită îngrijiri permanente. Numai atenționările ducelui o opriseră în casă, alminteri femeia ar fi hoinărit încă din a doua zi libseră pe străzi.

Oftând, Rhys o privi pe Blue care se încrunta la tatăl ei. Știa că o deranja rochia pe care și-o pusese, îi jena umărul, iar șalul de deasupra îi provoca durere, dar nu se înțelesese cu ea să îl lase acasă sau, și mai bine, să rămână ei doi acasă din moment ce era clar că nu avea să fie un prânz plăcut pentru el. Totuși, nu o ținuse departe de Cardinhami, de familia ei.

— Îmi este sete, spuse ea suficient de tare pentru a fi auzită de toată lume. Apă!

Toată lumea, evident, sări pentru a-i îndeplini pofta celei proaspăt rănite. Aruncând ziarul într-o parte, Rhys îi aranjă șalul astfel încât să atingă cât mai puțin umărul. Apoi îi prinse fața în mâinile lui și o obligă să îl privască:

— Știu ce faci.

— Ce fac?, întrebă cu o aparentă inocență Blue.

— Mă aperi. Nu am nevoie de un apărător, mârâi în direcția ei. Știu că a fost nedemn din partea mea să îmi asigur drepturile asupra ta în acel fel și înțeleg furia lui Colt. La naiba, dacă era vorba de fiica mea aș fi eviscerat orice individ care se credea suficient de încrezut să își pună gura pe ea. Zări un licăr de amuzament în ochii femeii. Trebuie să mă lași pe mine să îmi duc singur bătăliile.

— Mă tem că Blue are testicule mai mari decât ale tale, Clare, se auzi vocea lui Silas. Întinzându-se peste masă pentru a lua un biscuit, Silas își întinse apoi corpul pe banchetă, cu o grimasă.

— Ești în compania unei doamne, domnule Davis!, îl apostrofă Rhys.

— Iartă-mă că ți-am jignit sensibilitățile, milord, zâmbi din nou Silas.