Salutare,oameni de rand :D Nu,nu am de gand sa imi cer scuze din nou pentru ca deja devine plictisitor. Ideea e ca...urmatorul capitol s-ar putea sa fie ultimul,iar cum m-am atasat de cartea asta si de voi si mai ales de personaje ,imi e tare greu sa ma despart de toate astea :< Si in plus vreau un final cat de cat reusit si mi-a luat o gramada sa imi dau seama cum vreau sa termin cartea,prin urmare mi-a luat mult sa fac si acest capitol care duce spre incheierea cartii. Sper sa ma intelegeti,tin mult la voi toti,deci nu imi raniti sentimentele fragile XD
Spor la citit, safirienii mei :*
Jeff:
Era o tampenie. Pentru prima oara cazusem de acord sa o las pe Scarlett in pace,pentru prima oara am fost suficient de puternic incat sa renunt la ea,sa fiu sigur ca nu ii mai fac rau,apoi trebuia eu sa fac o tampenie colosala ca asta,sa il omor pe tampitul ala si,aparent,sa aduc pe urma mea o haita de oameni posedati,motiv pentru care...yay,trebuie sa o caut pe Scarlett. Jur,Universule,jur,dupa ce toate astea se termina,tot ce imi doresc este o groapa de trei metri si un sicriu. Cel putin,inchis acolo,nu pot face alte idiotenii. Sau...mai stii? Sunt Jeff,as gasi o modalitate sa imi raspandesc prostia chiar si din mormant.
Dupa ce am fugit in panica totala o vreme am realizat ca nu am nicio idee incotro o luase Scarlett,deci fiecare pas ma ducea mai aproape de ea sau ma indeparta,aducandu-i moartea sigura. Iar pe Sean il pierdusem pe drum. Si considerati-ma nebun,am impresia ca sunt urmarit...
Multumesc ,Mama-Unicorn, ca mi-ai croit o soarta atat de fericita si blanda. Sper sa arzi in iad alaturi de toti demonii de pe urmele mele. Intr-o zi am sa vin si dupa tine.
Va intrebati ce e cu atitudinea mea ironica? De ce nu sunt speriat sau macar cat de cat serios? Pai...hm,sunt speriat. Sunt chiar mort de frica,dar ce sens are sa ma mai port matur daca si asa vine sfarsitul lumii? Sau,stai...nu vine. Doar eu mor. Ce noroc pe mine.
Am inaintat incordat prin desis,asteptandu-ma la fiecare pas sa fiu atacat de cineva sau ceva. Credeti-ma,daca fugiti de ceva ce nu stiti cum arata,cam tot ce vedeti va sperie.
Deci,dupa cum spuneam,am continuat sa merg,gandindu-ma la calvarul in care se transformase viata mea minunata pe care oricum o uram. Probabil ca am gresit mult in viata mea anterioara de trebuie sa suport toate rahaturile astea. Dar stiti ceva? Incepe sa imi placa. Sunt un sociopat cautat de politie de ani de zile,iar acum sunt in pericol de moarte,incercand sa salvez singura persoana pe care am iubit-o vreodata si care probabil m-ar arunca in fata primei masini de pe sosea. Cel putin nu ma pot plange ca am o viata plictisitoare. Ar trebui sa se scrie carti despre mine.
Sirul meu stupid de ganduri a fost intrerupt de un sunet suspect in spatele meu. Pe moment mi s-a blocat respiratia,apoi realizand cat de speriat sunt,am inceput sa rad. Scarlett nu e plecata nici de o zi,iar vechiul Jeff m-a acaparat in totalitate.
Incercand sa fac liniste m-am intors sa privesc 'ceva'-ul care va pune probabil capat seriei mele mizerabile de crime. Nu am vazut pe nimeni.
-Scarlett? am inganat simtind pentru a doua sau a treia oara in viata mea ca ma tem pentru propria existenta. Un alt sunet s-a auzit din alta directie.
Mi-am abtinut o injuratura intorcandu-ma incet, straduindu-ma sa nu imi inchid ochii strans si sa ma asez la pamant ca o fetita. Daca e sa mor,macar sa nu ii fac sa rada de mine.
-Jeff?
-Sean?... Sean! am tipat in disperare,simtind ca imi revine incet suflul.
El a iesit din ascunzatoarea lui,inaintand incet spre mine. Fata lui era zgariata pana la os in patru fasii lungi si nu arata deloc a mini-slenderul ala hiperactiv si fericit pe care il stiu.
