Perspectivă Slender:
De dimineaţă m-am gândit că ar fi bine să inspectez puţin pădurea. Nu de alta da' trebuie să mă asigur că nu vom avea probleme...Jeff chiar nu gândeşte deloc înainte să facă ceva. Dracu' ştie ce li se putea întampla. Si nu e ca si cum ar fi problema mea,dar dupa ce Jeff mi-a mancat deja vreo patru ani din viata,nu am de gand sa il gasesc mort pe undeva.
Am ieşit din casă şi am pornit încet printre copaci. Încă era oarecum întuneric şi era o ceaţă densă de nu vedeai nimic la un metru de tine. Mai exact...nu prea puteam să văd nici pe unde calc.
În fine...m-am tot învârtit lent pe-acolo,fiind atent la orice detaliu,dar pădurea era pustie.Nimeni şi nimic nu mişca pe-acolo. În afară de mine.Începeam să mă simt oarecum singur. Nu ca singuratatea ar fi o problema pentru mine,dar aveam un sentiment ciudat in stomac.
Încercam să ascult vreun gând sau măcar o bătaie de inimă...sau vreo răsuflare. Nimic. Nici măcar sunete de paşi sau voci,nici măcar crengi trosnind. Tot ce auzeam erau bătăile inimii mele. Inima mea neagră şi uscată ascunsă printre organele mele mutante.
Am continuat să mă plimb în linişte şi cu precauţie,privind copacul...ăla,apoi celălalt copac...apoi copacii de acolo... Da,exact. Padurile-s naşpa rău. De ce traiesc eu aici?
Mi-am petrecut mult timp plimbandu-mă aşa. Aproape întreaga zi am stat şi am căutat fără succes vreo fiinţă rătăcită cu care să îmi fac de cap. N-am găsit nimic mai mult decât veveriţe şi şoareci. Era o zi mult prea stranie.
La un moment dat am observat o umbră în dreptul unui trunchi. Semăna cu silueta unui om,dar nu o puteam vedea clar prin toată ceaţă aia. Am încercat să îi caut gândurile. Nimic. Suflul,de asemenea lipsea. Nu putea fi om. Vreo piatră sau ceva...cred.
Mi-am continuat drumul în linişte şi am mai făcut o tură a acelei părţi de pădure. Când m-am întors am văzut aceeaşi umbră mişcândndu-se uşor şi am auzit sunetul frunzelor uscate sub paşii cuiva. Din cate imi amintesc...pietrele nu se misca.
Am înaintat spre siluetă cu o uşoară curiozitate,iar un sentiment straniu mi-a traversat trupul când am reuşit să desluşesc o persoană. Era un baiat,stând în genunchi,cu capul plecat în jos,o glugă largă acoperindu-i profilul.
Din nou am încercat să îi desluşesc gândurile,dar nu puteam auzi mai mult decât foşnete neclare. Ceva nu era în regulă cu el...
Am mai făcut doi paşi în linişte şi l-am privit insistent. Nu îmi acorda niciun fel de atenţie.
Ceva la fiinţa aceea îmi stârnea o curiozitate enervantă...dar am încercat să o ignor. Până la urmă,e doar un om rătăcit prin pădurea mea,corect?
Mi-am scos la vedere unul dintre tentacule,unduindu-l usor şi fără să mai scot vreun sunet l-am năpustit asupra lui... dar când aveam impresia că l-am nimerit, tipul a sărit brusc de la locul lui,ocolindu-mă la perfecţie. O fracţiune de secundă mai târziu, am simţit un junghi slab de durere dinspre tenatacul. Am încercat să mi-l retrag,dar era ceva ce îl reţinea.
Am mai făcut un pas ca să văd lucrurile puţin mai clar. O bară lungă de metal era trecută prin tentaculul meu,care era acum ţintuit de trunchiul copacului. Şiroaie subţiri de sânge lipsit de substanţă se scurgeau în voie pe scoarta.
I-am aruncat o privire nedumerită tipului din faţa mea. El şi-a ridicat privirea din pământ,cautând-o pe a mea. Gluga aia nenorocită îi acoperea faţa aproape în totalitate,iar de la înălţimea mea nu-i puteam distinge nicio trăsătură.
