Ce faceti,unicorni si unicornute? Ultima zi de vacanta,huh? Nu stiam ca va durea asa de tare sa ma ridic din pat in dimineata asta...cu gandul ca de maine ma trezesc la 6:00 a.m. Ce viata cruda. Ce chin...ce tortura!
Oricum,Asa,ca pentru MusicVoice: Inca n-am murit :)) Nu te-ai tinut de cuvant,draguta :* :3 Oricum,ma bucur ca sunt inca intreaga si ca nu m-ai taiat bucati "asa cum feliaza mama ceapa" (Lucretia). Oricum,am adus capitol nou,va mai inveseliti putin,iar de aici incolo s-ar putea sa incep sa trec in chestii mai serioase. Dar nu va ambalati prea tare,mai aveti de asteptat cateva capitole >:3 In fine,cu pupici si imbratisari,doamnelor si domnilor, capitolul:
Scarlett:
Fara sa le mai pot controla,lacrimile au inceput sa-mi curga suvoaie. Tremuram si ma simteam atat de fericita incat probabil as fi fost in stare sa fac stop cardiorespirator.
-Jeff... am zis atat de incet,incat nici eu nu m-am auzit. Dar ideea era sa auda el.
S-a uitat scurt spre usa,revenind apoi la punctul lui fix,la care se uitase si pana atunci. Parea ca nu m-a observat,dar apoi s-a intors brusc,holbandu-se in directia mea.
-S..Scar-lett? a inganat,inclinandu-si putin capul.
Am zambit si am dat usor din cap. El s-a ridicat in picioare si a facut un pas spre mine si...stiti filmele alea cand cei doi fug fericiti unul spre altul si se strang in brate? Pai ar fi trebuit sa fie asa,dar fugind incolo eu am dat cu mana peste o vaza pe care am spart-o,iar Jeff s-a impiedicat de covor si a cazut peste mine,aproape dislocandu-mi...de fapt,chiar dislocandu-mi umarul. Si pot sa jur ca mi-a pocnit si coloana. Iar cateva coaste mi-au perforat plamanul. Si cel mai probabil nu e normal nici ca inima sa fie in zona abdomenului,dar in afara de asta eram ok.
-Scarlett! a zis,aproape plangand (stiu eu ca,inauntrul lui plangea,ca mine. Doar ca eu nu plangeam inuntru...eu chiar plangeam). -Scarlett...
-De fapt,terci de Scarlett.
-Scarlett!
M-a strans in brate,in continuare dezmembrandu-ma bucata cu bucata. Dar era atat de bine in bratele lui...dureros ,dar atat de cald si de bine!
-Mi-a fost asa dor de tine, a zis,uitandu-se cu atentie la mine,stergandu-mi lacrimile.
-Si mie, am spus cu un zambet slab si anemic (ca mine asa).
M-a ridicat de jos si m-a strans din nou in brate,taindu-mi respiratia. Eu am tusit usor ( cum tusesc pisicutele).
-Ce-a fost asta?
-Doar eu,cersind aer, am zis cu o voce dragalasa. Jeff a zambit si m-a sarutat usor.
Am stat cateva clipe sa il privesc. S-a schimbat ataat de mult! Arata atat de matur si parea obosit. Stors... Era alb ca o fantoma (de fapt,asta nu e o noutate) ,iar parul lui lung ii incadra fata in asa fel incat facea sa para ca au trecut ani...multi ani. Era mai inalt si parea mult mai solid,dar si asa era fragil. Totusi ochii...ochii lui de smoala au ramas aceiasi.
-Jeff... am inganat,uitandu-ma cu durere la el. -Ce ai facut tot timpul asta?
El a zambit firav,zambetul ala care mi-a placut mereu la el. Bland.
-Te-am asteptat, a spus.
Am simtit un fior rece acaparandu-ma. Un an...a stat un an aici. A asteptat.
-Imi pare asa de rau,Jeff! am spus cand vina mi-a inundat intreaga gandire.
-Shh...Nu are de ce sa iti para. A fost greseala mea. De fiecare data e.
