Încă doi paşi,doi paşi până ajung în siguranţă în camera mea...un pas şi mă ştiu nedesfigurat în bucăţele mărunte...un pas şi-
-Jeffrey !! Mişcă jos imediat!
La dracu' !
Am coborât timid treptele şi l-am privit nevinovat pe Slender,care stătea sprijinit de tocul uşii,bătând nervos din picior. Sean şi Scarlett stăteau aşezati pe canapea,uitându-se panicaţi unul la celălalt.
-D-da,Sleder?
El şi-a întors privirea inexistentă spre mine şi m-a examinat din cap până-n picioare. A fost linişte câteva clipe...apoi Slends a început pe un ton răstit :
-Ce mama dracului a fost în capul tău,dereglatule? Cum să părăsiţi perimetrul pădurii?! Şti doar că nu vă pot ajuta cu nimic dacă nu sunteţi aici!
-Dar-
-Ce "dar", anchilozatule? În momentul asta ar trebui sa-ţi scot ochii din cap!
Am zâmbit la amintirea fetei pe care am ciopârţit-o ieri.
-Ce eşti aşa fericit,Jeff? Ai vrea să facem o încercare?
-Nu, multumesc... am spus înghiţind în sec.
-Mâine nu ieşiţi din casă. Şi ca să şti şi tu,Jeffrey,data viitoare când dau poliţiştii peste voi,dacă nu vă omoară ei,vă omor eu cu siguranţă.
Nu glumea. Deloc. Nu ne puneam doar pe noi în pericol,ci şi pe el. Dar Slender...într-un mod incredibil de macabru,ţine la noi...cumva.
-Da,să trăiţi! am spus,încercând să mai destind atmosfera. El a clătinat din cap şi s-a făcut nevăzut. Sean s-a ridicat încet şi m-a privit peste spătarul canapelei cu nişte ochi mari,oarecum speriat.
-De ce ţi-e aşa frică? Nu păţim nimic...cred. Sper doar să nu ne taie în feliuţe mărunte la noapte ca să ne devoreze inima şi plămânii,am spus cu un rânjet sadic. Scarlett a tresărit şi s-a scuturat cu scârbă.
-Nu,nu e asta! Să mă taie în câte feliuţe vrea ,dar...cum supravieţuim noi o zi fără să vânăm? m-a întrebat cu o mutră terifiată. Mda...asta chiar era o problema gravă.
Am ridicat indiferent din umeri şi am plecat spre camera mea.
Scarlett :
Slender începe să îmi pară din ce în ce mai...înfiorător. Mereu l-am privit ca pe cel mai matur din casa asta. Cel ce mai şi gândeşte din când în când şi...alte alea. El a avut până la urmă grijă de Jeff până acum,iar apoi am apărut eu şi Sean... şi el continuă să ne protejeze cum poate el. Nu cred că a fost cea mai bună idee să plecăm aşa.
M-am ridicat obosită de pe canapea şi am urcat încet scările. M-am închis în camera mea şi m-am trântit pe pat,încercând să adorm.
..........
Şi când dormeam şi eu mai bine,mă trezesc nişte bătăi uşoare în uşă. M-am uitat spre ceas,era 1:54 dimineata.
Ăştia chiar nu au auzit de conceptul de somn? Viaţă crudă...
Uşa s-a deschis uşor,iar Jeff a intrat timid înăuntru.
-Ce vrei? l-am întrebat somnoroasă.
-Eu...
-Zi odată,Jeff. Vreau să dorm.
Da,poate sunt puţin prea neprietenoasa,dar hei,mi-e somn. Nu mă judecati.
