+18 | Delicioasa Mea Victimă | Mafia~Dark~Romance

8. Prizoniera

IZABELA MARTINEZ

Omul acesta e complet nebun, nu doar că are o satisfacție nebună să mă bage în boală cu viteza la care supune mașina, dar are și un comportament incredibil de enervant. E bipolar de-a dreptul.

Îmi este milă de femeile ce au trecut prin mâna lui, dar eu nu voi fi una dintre ele sau așa sper.

Ne îndreptăm spre naiba știe ce, că nu vorbește, doar conduce strângând volanul în mâini. I s-au albit încheieturile de la degete, iar eu nu risc să îl enervez și mai tare.

Probabil ar da cu mine de pereți, mă rog, de banchete și nu cred că vreau să văd cum este.

Sunt recunoscătoare că am reușit să mănânc ceva, în ultimele zile nu prea m-am gândit la asta, iar acum îmbrăcată cu haine normale și pe mărimea mea, parcă îmi mai revin puterile. Când a oprit la acel magazin am zis că îmi ies ochii din orbite la ce prețuri aveau. Am vrut să protestez. Nu îmi place când cheltui mult, dar când cheltui din banii lui mă simt și mai mult ca o femeie ușoară. Când am luat ce am prins la mână, iar prețul sărea de cinci cifre am vrut să renunț, însă afurisitul acesta de om a luat tot ce aveam în mână și le-a plătit înainte să pot măcar să protestez. Tot ce a spus a fost. - Le cumpărăm, nu mai avem timp de pierdut aiurea- Dacă m-ar fi lăsat să plec nu ar mai fi pierdut timp deloc, dar cu cine să te înțelegi?

Mă enervează liniștea dintre noi așa că deschid radio-ul și cântă piesa de la Sam Tinnesz, Play with fire. Până și universul ține cu el. Când aude versurile, calcă accelerația iar eu îmi văd toată viața trecând prin fața ochilor.

În scurt timp ieșim de pe șosea, pe un drum de piatră, pe care mai mergem încă un sfert de oră și ajungem la un fel de depozit dărăpănat și abandonat.

-Știu că te enervează când pun întrebări și nu vreau să fac asta acum, dar anxietatea mea mă copleșește. Deci o să risc. De ce m-ai adus în mijlocul pustietății?

-Pisoiaș, nu e treaba ta. Nu te-am adus aici să te ucid. Doar stai în mașină, eu revin în câteva minute.

-Dar...

Buzele lui îmi ating fruntea.

-Te rog, nu ieși din mașină. Eu nu mă rog de nimeni. Nu mă fă să renunț la ce abia am început să fac și să te leg ca să fiu sigur că stai naibii aici.

Deși atitudinea îi este calmă, vocea lui ar putea să înghețe un munte transformându-l într-o calotă de gheață. Iese în trombă din mașină și la spate văd clar cum strălucește ceva, nu sunt eu expertă, dar știu cum arată un pistol... Naiba știe ce urmează să se întâmple. Aș putea fugi? Dar unde? Nu am permis de conducere și habar nu am unde ne aflăm. Totul în jurul nostru este împânzit de copaci. Pot foarte bine să îmi imaginez un film horror, cu o crimă în desfășurare, cranii, oase, sânge și miros metalic de praf de pușcă, ori vreun psihopat fugărind protagonista cu un cuțit.

Spre surprinderea mea. Fac ce îmi spune, aștept. Normal cotrobăi prin torpedo și pe oriunde am văzut în filme că ascund interlopii chestiile periculoase într-o mașină. Așa poate mai aflu câte ceva despre el.

În torpedo sunt doar actele mașinii, permisul, mda, și o cutie pe jumătate folosita de prezervative. Vai de mine, acum nu mă mai simt așa confortabil stând în mașina asta luxoasă.

RAMON OLVERA

-Am venit Mason. Spune repede unde e și cât de tare mă pot distra.

-Ești pe grabă băiete? Ți-ai adus și noua jucărie?