+18 | Delicioasa Mea Victimă | Mafia~Dark~Romance

18. Refuzând realitatea

IZABELA MATRINEZ

Ajungem în inima evenimentului, iar tatăl lui Ethan ne întâmpină la intrare.

-Oh, draga mea Izabela, ești frumoasă precum un diamant. Că tot veni vorba de asta. Se apropie și îmi pune în piept o broșă în formă de romb sculptată dintr-un diamant. Poftim. Acum vei strălucii.

-Mulțumesc, dar nu trebuia să vă deranjați domnule.

-Glumești? Orice pentru iubita fiului meu. Apropo, am auzit că ți-a pregătit o surpriză în seara aceasta.

-Așa am auzit si eu. Zic mai mult pentru mine și în momentul acela simt mâna iubitului meu îndemnându-mă să mă deplasez.

În interior totul este monoton. Ai fi visat la o petrecere mai de doamne ajută, dar în marea de negru și gri, eu eram pata de culoare, îmbrăcată din capa până în picioare în roșu.

Doamnele și domnii pe lângă care treceam, fiecare întorceau capul ba apreciind, ba comentând că ies în evidență.

În astfel de momente îmi lipsește Barbara, nu am mai ținut legătura cu ea după acea vara. Totul s-a schimbat în jurul meu. Barbara s-a înstrăinat

Un clinchet făcut de o bătaie în pahar ne atrage atenția tuturor, tatăl lui Ethan se pregătește de discurs.

-Bună seara tuturor, vă mulțumesc că v-ați rupt din timpul vostru pentru a fi lângă noi în aceste momente importante. Nu cred că exista cineva printre noi care să nu știe de ce

ne-am adunat astăzi aici, dar pentru orice eventualitate... În seara asta predau afacerea de familie, fiului meu Ethan Maxwell. Sunt sigur că va duce numele nostru cât mai sus pe scara ierarhică, fiule.

Ethan se îndreaptă spre podium după ce îmi strânge mâna, aplauze se aud în cor. El zâmbește tuturor și dă mâna cu tatăl său când ajunge în dreptul acestuia.

-Mulțumesc tuturor pentru sprijin și prezență. Promit să port numele Maxwell la fel de mândru precum tatăl meu. Nu voi face de râs reputația familiei și mai presus de toate, vreau să îi mulțumesc iubitei mele Izabela Martinez, pentru faptul că îmi este alături și de ce să nu fiu sincer. Ne-a scos din cele mai adânci mocirle. Iubito, poți veni lângă mine?

Am un presentiment nasol în legătură cu ce vrea să facă. Faptul că mă declarat iubita lui în fața atâtor persoane nu prea mă încântă. Mai ales când am stabilit de la început că vom avea o relație relaxată. Mă conformez să nu fiu eu oaia neagră și mă îndrept spre mini-podiumul din încăpere. Acesta îmi ia mâna sărutând-o.

-Iubito, știu că ne știm de puțin timp, dar fără tine toate astea nu ar fi fost posibile. De când ai apărut în viețile noastre, a mea mai ales, totul a mers mult mai bine. Ești talismanul meu norocos Izabela.

Se lasă într-un genunchi și scoate o cutiuță de catifea neagră. O nu, nu, nu, doar nu vrea să facă ceea ce cred eu.

-Izabela Martinez, vrei să îmi fii alături de azi înainte la bine și la rău devenind soția mea.

La naiba, nu mă așteptam la una ca asta. Acum ce fac? Toate privirile sunt îndreptate către noi.

-Da. Răspund fără tragere de inimă, dar nu voi lăsa asta așa. Metalul rece ce îmi este așezat pe inelar, se simte precum un set de cătușe. Ropote de aplauze răsună odată cu acest gest, iar buzele lui Ethan sunt peste ale mele câteva secunde mai târziu. Ne întoarcem și zâmbim cameramanului ce a fost angajat probabil de iubitul meu dobitoc.

Odată ce apele se liniștesc ies afară pentru a lua o gură de aer proaspăt. Toată agitația din înăuntru mă copleșește. Ce naiba fac. Nu mai sunt în stare să mă impun. Dacă ar fi făcut cererea aceasta când eram doar noi doi, aș fi refuzat cu siguranță. Privesc cerul înstelat și o stea căzătoare traversează bolta întunecată fix în acest moment. Dacă asta ar fi adevărat mi-aș dori să mă trezesc din acest coșmar. Dar nici o afurisită de stea ce se transformă în pulbere odată ce ajunge pe pământ nu îmi poate îndeplini dorința.

Lacrimi amare îmi udă fața când Ramon îmi acaparează din nou gândurile.

O dau dracu de petrecere iau mașina și mă îndrept spre casă. Parcurg drumul rapid, iar inima bate de nerăbdare să ajung mai repede pentru a pleca cu Bestia. Ajung și fug într-un suflet spre garaj.

Fug spre motori ca și cum ar fi colacul meu de salvare. Mă urc pe el și pornesc fără să am o direcție anume în minte. Cifrele din bord urcă rapid, iar vederea îmi este afectată de lacrimi. Inima îmi bubuie de durere. În depărtare se vede o curbă periculoasă accelerez fiind gata să termin cu toate, poate așa îmi găsesc în sfârșit liniștea ce am pierdut-o cu ani în urmă.. Dar odată ce mă apropii din ce în ce mai mult de ea, vocea lui Ramon îmi răsuna in minte.
"-Să nu renunți pisic. Să fii tare"

Reușesc să încetinesc considerabil, în ultima clipă sar de pe motor rostogolindu-mă pe șosea, deoarece era inevitabil să trăiesc dacă rămâneam pe el.

Plâng și țip, lovesc cu pumnul în asfalt de parcă asta mi-ar atenua durerea din suflet. Șiroaiele de sânge ce îmi curg din pumnul strâns mă mai fac să uit de durerea emoțională. Urlu eliberând toata durerea am adunat-o în fiecare zi. Farurile unei mașini se apropie. Opresc milimetric de mine, din ea coboară un bărbat.

-Domnișoară? Sunteți în regulă? Aveți nevoie de ajutor?

Mă ridic cu ajutorul lui căutând Bestia cu privirea.

-Sunt bine, am căzut, dar nu am pățit nimic. Mint cu nerușinare în timp ce îmi șterg lacrimile iar acum chipul meu nu mai este ud doar de el ci și de sânge.

-Vreți să vă las undeva?

Analizez situația, observ că motorul poate fi pus în spatele mașinii deoarece are o remorcă.

-De fapt, da.

Îi dau adresa clubului. Mergem în liniște după câteva încercări eșuate de comunicare, în curând văd neoanele ce prezintă numele clubului. Totul în mine învie și moare cu fiecare flash-back ce îl am. Mașina oprește, șoferul îmi coboară motorul iar eu îi mulțumesc după ce îl lasă în fața clubului.

Intru fără să dau atenție nimănui și mă îndrept spre camera lui. Ajunsă în fața ușii ezit, dar inima mă îndeamnă să o deschid, nu am mai făcut demult ceea ce mă sfătuiește ea. Așa că apăs clanța, intru în același amalgam de culori de albastru și violet. Totul e la locul lui, de parcă nimeni nu ar fi atins nimic de ani de zile și totuși e curat. Camera miroase a el. Mă îndrept spre o măsuță, pe ea este același parfum ce îl folosea mereu. Mâna îmi tremură așa că las totul cum găsesc și mă urc în pat, învelindu-mă cu cearșaful alb. De ce adora să aibă mătase în camera asta, totul alunecă, dar mai găsesc o păturică albă, o trag peste mine. Mă ghemuiesc în amintiri, în scurt timp, adorm.

Flăcări, explozie, cutremur, durere, lacrimi, echipaj smurd, pompieri, polițiști, eu alerg pe un drum de flăcări spre disperarea ce mă cuprinde pentru a-mi salva iubitul. Mâna Barbarei mă oprește. Să nu renunți pisc. Să fii tare. Țip din cauza neputinței.

Țipătul meu mă trezește, simt broboanele de sudoare cum îmi alunecă pe piele. Plâng cu genunchii strânși la piept și durerea mă copleșește din nou.

-De ce m-ai părăsit ? De ce ai făcut-o? De ce, de ce, de ce?

Bat cu pumnul rănit în perna moale învelită în mătase, murdărind albul acesteia.