Capitolul Douăzeci Și Nouă

3.5K 118 22
                                    

Ramon Olvera

Dimineata ne prinde imbratisati. De jumatate de ora imi admir iubita ce a adormit cu un zambet mic pe buze. As saruta-o, dar nu vreau sa o trezesc. Ma joc cu o suvita din parul ei matasos si ma gandesc intr-una, ca trebuie sa fi facut si ceva bun in viata asta mizerabila, de am intalnit-o pe ea. Cea mai delicioasa victima dintre toate.

Au trecut o destule femei prin mainile mele, dar ca ea nu e nici una. A ajuns sa imi patrunda pe nesimtite in suflet si inainte sa imi daubseama, m-am i dragostit iremediabil de ea. De pisica mea blondina.

Se foieste in semn ca se trezeste. Se intinde in timp ce se lasa pe spate si asternutul aluneca de pe corpul ei, lasandu-i sanii la iveala.

Zambesc si o ciupesc de un sfarc iar ea geme enervata.

-Hei! Protesteaza ea.

-Mmm?

Ii raspund eu.

-Esti nesimtit Ramon.

Ma pun deasupra ei si ii musc buza.

-Asear nu parea sa fiu nesimtit.

Ii mangai usor spatele ce are mici zgarieturi, iar chipul ei nu tradeaza nici o durere.

-Nu te doare? O intreb curios.

-Ba da, dar asta nu inseamna ca trebuie sa imi plang de mila, or sa treaca.

Isi fereste privirea de a mea si se ridica indreptandu-se spre dusuri. O urmez si o prind in brate inainte de a da drumul apei.

-Ce s-a intamplat pisico?

-Ramon, am fost despartita de tine atatia ani, crede-ma. Nici o durere fizica nu se compara cu cea pe care am simtit-o cand am crezut ca ai murit. Nici una. Traiam, dar eram moarta pe interior, intr-un timp scurt ai inceput sa insemni foarte mult pentru mine. Si mi-am dat seama ca sunt indragostita de tine cu adevarat, abia in clipa in care te-am pierdut. Nici dusmanilor nu le doresc sa simta ceea ce am avut eu in suflet timp de trei ani.

Lacrimile rebele nu vor sa se co formeze cu incercarea ei de a nu le elibera, iar acestea se preling pe obrajii rosii.

Imi lipesc trupul gol de al ei si ii mangai parul.

-Nu exista cuvinte destule in lumea asta ca sa imi cer iertare pentru ceea ce am facut si niciblitere destule in alfabet pentru inventarea altora noi. Nu as putea sa iti arat cat de rau imi pare pentru ceea ce te am facut sa treci, decat prin fapte iubito. Fiecare zi mi-o dedic sa umplu acei trei ani de suferinta. Nu ai idee cat de greu mi-a fost si mie, sa te stiu atat de aproape si totusi sa fim atat de departe.

Ii mangai gatul cu nasul si inspir mirosul ei, drogul meu ce ma tine in viata.

-Te iubesc Izabela, mai mult ca orice pe lumea aceasta.

Nu primesc nici un raspuns, dar bratele ei imi inconjoara gatul si tremura in timp ce plange in imbratisarea mea.

-Shh, pisico. Iti promit ca voi face in asa fel incat sa nu mai fim despartiti niciodata.

Ii iau chipul in palme si cu degetele mari ii sterg obrajii.

-Iti promit iubire, ma voi revansa.

DOUA ZILE MAI TARZIU

Izabela Martinez

Ramon vrea sa se revanseze pentru ca nu a mai apucat sa ma invete sa trag cu arama si tot ce a mai avut el in plan inainte de accident.

In zadar am incercat sa ii explic ca nu are rost, din moment ce am invatat singura, dar a tinut mortis sa o mai faca si el o data. Il vad. Cu toata nebu ia din jurul meu, vrea sa recupereze timpul pierdut. Dar asta nu mai este posibil. Timpul nu se intoarce, odata trecut, trecut ramane. Dar putem profita din plin de prezent pentru ca viitorul ramane necunoscut, la fel cum nu stim ce se va intampla maine, diseara sau peste un sfert de ora.

 +18 | Delicioasa Mea Victimă | Mafia~Dark~RomanceUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum