+18 | Delicioasa Mea Victimă | Mafia~Dark~Romance

15.Un caz între dragoste și dreptate

*M-'am  întors. Tare mult aș vrea ca de data asta să nu mai intru într-o stare din aceasta în care îmi dispare cheful de scris. Sinceră să fiu mă gândeam să renunț. Nu știu cum a făcut universul ăsta de exact în perioada în care voiam să renunț și nu aveam nici o motivație, să-mi explodeze notificările de la wattpad cu persoane care îmi votează capitolele. Așa că mi-am găsit răspunsul.
     Mi-am pierdut motivația pentru că nu aveam reacții la capitole, și e chiar nasol să scrii, să spun așa pe tru tine însuți, pentru că mereu îmi vine să schimb, să șterg sau am impresia că scriu bazaconii. Am hotărât ca de data asta să pun capitole, când voi primi 100 de steluțe pe capitol. Persoane sunt care citesc, dar motivația mea dispare în funcție de lipsa reacțiilor, cred că orice reacție mi-ar fi de ajuns ca să pot continua.
      Acum că am lămurit și asta, lectură plăcută dragele mele. Ne vedem curând cu un nou capitol (sper)"

Izabela Martine

Sunt terminată! Nervii mi-s tocați mărunt cu un cuțit de master chef și sunt la limită de a o arunca pe Victoria pe geam cu tot cu aerele ei.

Mulțumesc celor care nu încearcă să îmi scurtcircuiteze sistemul nervoz. Aici mă refer la toți în afară de Victoria și Raven.

Devina e un înger al legilor. Pe cuvantul meu. De când am ajuns înapoi acasă la Ramon, acum mai nou, casa noastră, a reușit să îmi înșire o listsă de cel puțin cincisprezece legi ce îl pot scoate pe Ramon din arest. Starea mea bună creată de vestea asta, s-a dus repede pe apa sâmbetei când mi-a explicat că asta doar îl scoate din arest pentru moment, nu îl absolvă de vină.

Așa că mintea mea a găsit doar două soluții la problemele actuale.

Ori îl scot din arest și fugim, ori omor fiecare polițist din oraș și cei ce vor veni după.

Devina a sărit să mă calmeze zicând că soluțiile mele geniale, în ghilimelele de rigoare a susținut ea neapărat să susțină. Nu ar face de cât să ne aducă și mai multe probleme. Așa că am stat toată noaptea la capătul patului Makenei gândindu-mă la o soluție logică pe termen lung sau definitivă care să ne poată aducă, pacea în familie.

Dimineața m-a găsit tot cu ochii roșii de la oboseală, iar dacă gândurile  mi s-ar fi putut auzi, ar fi sunat ca o mașinărie ruginită.

Când Aleck și Barbara au intrat în camera  Makenei ca să mă scoată la aer, afară, să nu mi se atrofieze creierul de nervi, mi-a venit ideea genială.

Ca un beculeț ce aștepta să se aprindă. Am sărit în sus luându-i în brațe și ieșind cu toți din camera Kenei.
Chiar dacă ambii mă priveau de parcă tocmai am ieșit dintr-o peșteră și am nimerit cu douăzeci de ani în viitor. Probabil arătam exact așa. Nu mi-am făcut duș aseară, nu am mâncat, părul îmi era prins într-un coc haotic si aveam pe mine tricoul lui Ramon împreună cu o pereche de colanți de sport scurți.

M-am grăbit să le explic faptul că am găsit soluția la problemele noastre. Dar mă grăbeam să fac neapărat un duș. Mai târziu aveam să îl vizitez pe Ramon și nu puteam apărea în fața lui arătând așa.

Roșcata mi-a ghicit gândul când m-am oprit din turuit cu respirația întretăiată.

-Fugi, stau eu cu Makena dacă se trezește.

Mi-a șoptit ea ca să nu facă și mai multă gălăgie se cât făcusem eu. Nu am mai așteptat alte îndrumări. Am fugit bucuroasă să mă revigorez dar tot i-am auzit pe cei doi vorbind în urma mea.

-Crezi că a luat-o razna?

Barbara a început să râdă la întrebarea lui Aleck și i-a răspuns pe un ton glumeț.