Sebastian

Capitolul 2

LILITH

-Domnule Allistar, nu știam că v-ați trezit! – vocea asistentei se înălță într-un amestec de uimire și îngrijorare.

— Câți oameni știu că sunt în spitalul ăsta? – întrebă el brusc, cu tonul unui om care nu avea timp de politețuri. Se îndepărtă de mine fără să mă privească.

— Cam toată lumea... – răspunse asistenta, ezitând.

— Bagă-mi-aș... – mormăi nervos, trăgând pe el un hanorac, mișcările lui erau rapide, aproape necontrolate.

— Știu cum am ajuns aici? – întrebă încordat, de parcă ar fi fost prins într-un coșmar din care nu putea ieși.

— Accident de mașină, domnule... – spuse asistenta, roșind până în vârful urechilor.

— Asta-i de bine, atunci... – zise el pe un ton ironic, dar ușurat. De parcă o problemă era deja bifată.

Eu stăteam în colțul camerei, tăcută, confuză. Îl priveam și încercam să înțeleg. Oare cine e, de fapt? O vedetă? Copil de bani gata? Sau ambele?

— Roșcato, încă nu ne-am încheiat socotelile, dar trebuie să plec. Pe tine și fanteziile tale cu mine trebuie să vă părăsesc. Eram convins că aveam parte de un sex rapid înainte să plec...

— Ce zici, mă? Drept cine mă iei, mă, drogatule? – am izbucnit, indignată.

— Ai grijă cum vorbești... și mai ales cum conduci. Nu mai da cu mașina peste oameni. – spuse, apoi îmi dădu o palmă ușoară pe umăr, ieșind fără să se uite înapoi.

Am rămas nemișcată. Ce Doamne iartă-mă se întâmplă aici? Cine e părlitul ăsta și de ce are atitudinea unui zeu căzut din cer? Un zgomot de afară m-a scos din transă. M-am apropiat de fereastră și am rămas cu gura căscată. O mulțime de oameni – reporteri, camere de filmat, și mai ales... fete. Blonda aia tocmai își arătase sânii. Pentru cine? Pentru el?

— Știi ceva? Nu-i treaba mea. Suntem într-un stat independent. – am mormăit singură și m-am întors în cameră. Mi-am strâns lucrurile, cu pași apăsați și m-am îndreptat spre ieșire.

Spitalul era incredibil de curat, organizat. În cele două săptămâni de când veneam zilnic, nu văzusem niciodată haosul din spitalele obișnuite, cum e cel în care lucrează mama.

Am apăsat pe butonul liftului și în timp ce-l așteptam, m-am gândit la „Stewie" – care clar nu mai merita porecla aia. Avea nume de prinț rus: Sebastian Allistar. Și la ce tocmai spusese... „sex rapid"? N-am avut parte nici măcar de ăla normal, d-apăi de ăla rapid!

Am coborât la parter și m-am îndreptat spre ieșirea principală. Dar atunci, pe un ecran mare din holul spitalului, știrile locale rulai în buclă:

„Fiul faimosului senator rus, Ronan Allistar, implicat într-un accident de mașină. Jucătorul de baschet Sebastian Allistar a fost lovit brutal în urmă cu 15 zile și a stat în comă 13. Astăzi, tânărul a fost surprins părăsind spitalul."

Clipul era clar. El – în hanoracul negru cu imprimeu subtil, blugi negri rupți artistic și adidași albi, înaintând calm printre camerele de filmat, în timp ce în colțul gurii avea o acadea. Rânjetul lui sigur, ușor obraznic, era completat de o tăietură sub sprânceana stângă. Probabil din cauza impactului. Probabil din cauza mea.

„Făcându-l chiar irezistibil." – comentariul unei jurnaliste se auzea în fundal. Rânjetul lui era capturat perfect în fiecare poză. Ochii lui albăstrii – reci, tăioși, păreau că te dezbracă de secrete.

— Aparent, chiar e copil de bani gata... – am murmurat, plecând.

Ajunsă acasă, am aruncat rucsacul pe pat și mi-am deschis laptopul. Nu m-am putut abține – am căutat „Sebastian Allistar".

Primele rezultate? Scandaluri. Aventuri. Lux. Păcatul personificat.

„Sebastian Allistar văzut intrând în hotelul LUXURY alături de modelul Kate Lisna. Au părăsit hotelul a doua zi împreună."

„Sebastian, surprins cu trei domnișoare în trei zile diferite."

Pozele arătau un bărbat sigur pe el, periculos de frumos. Într-una, purta o cămașă descheiată la primii nasturi și pantaloni de costum. În alta, stătea pe o motocicletă, cu blugii negri și o jachetă de piele, iar un model blond îl strângea cu brațele de talie, fără cască. Imaginea rebelului perfect.

Citeam totul, însetată de informație. Fără să-mi dau seama, mă pierdeam în el. Jucător de baschet, evident. Înalt, atletic. Orfan de mamă. Crescut între Moscova și New York. Presărat cu scandaluri de droguri în liceu. Și totuși... atât de viu.

— De ce mă interesează atât de tare băiatul ăsta? – am întrebat în șoaptă.

Ar trebui să mă bucur. În curând îmi revăd iubitul. Ryan. Primul meu iubit. Povestea noastră a început în clasa a 11-a. Am râs, ne-am distrat, ne-am apropiat. În clasa a 12-a, relația s-a răcit – distanța și programul lui de la facultate ne-au rupt, dar am sperat mereu că vom repara totul când voi ajunge și eu în Los Angeles.

Ryan mă așteaptă acolo. La aceeași facultate. Informatică și Afaceri Internaționale. Și sora mea e deja acolo, în anul trei. Am ales Los Angeles nu doar pentru studii, ci și pentru apusurile fotografiabile, străzile colorate, energia.

Și totuși... ceva nu-mi dă pace. Ceva în privirea lui Sebastian. Ceva în felul în care mă făcea să simt că eram observată cu totul. Nu ca Ryan, care mă asculta doar când aveam rujul preferat.

Oftez și închid laptopul. Mă ridic și mă uit în oglindă. Vreau să uit acel rânjet. Să uit tăcerea grea din salon. Dar nu pot.

Sebastian Allistar era haosul meu într-o lume pe care o construisem cu migală. Și simțeam, cu o siguranță înfiorătoare, că nu era ultima oară când îl vedeam.

* 

Mă bucur că pot sa readuc povestea asta la viață!