Sebastian

Capitolul 23

SEBASTIAN

Coridorul spitalului avea o liniște apăsătoare, ca o prelungire a vinovăției care-mi roadea pieptul. Cu fiecare pas spre salonul 19, parcă mă afundam mai tare într-un prezent pe care nu-l puteam controla. Mâinile îmi erau încleștate, și, deși nu simțeam frigul, aveam pielea de găină. Cât de rău fusese? Ce i se întâmplase, de fapt?

Am deschis ușa încet, fără zgomot, cu inima bătându-mi în tâmple. Lilith era acolo. Fragilă. Tăcută. O umbră a ceea ce știam că e.

Stătea pe pat, cu spatele drept și privirea pierdută în peretele alb. Nu mă observase încă. Avea încheieturile bandajate, urme subțiri de tăieturi cicatrizate pe brațe, pielea ei odată netedă acum părea o hartă a durerii. Părul, acel roșcat intens care m-a atras de la început, fusese tăiat. Nu complet, dar era clar că cineva i-l retezase fără vreun gând estetic. Era altă persoană. Rănită. Mutilată în feluri pe care nici nu le înțelegeam încă.

Nu știu de ce, dar primul gând care mi-a trecut prin minte a fost că n-am fost acolo. Și asta mă făcea vinovat. M-am îndepărtat crezând că îi dau spațiu, dar poate exact atunci avea nevoie de mine. Ce idioțenie. Lilith nu era genul care să ceară ajutor. Și totuși, cineva trebuia să vadă dincolo de aparențe.

Când mi-a simțit prezența, s-a întors greu spre mine, cu ochii încet încețoșați de recunoaștere. Pupilele ei păreau dilatate. Probabil fusese sedată. Prea multă liniște în ea.

„Sebastian?"

Numele meu. Complet. Spus cu voce tremurată, dar nu înfrântă. Nimeni nu mi-l rostea așa. Nici Cloud, nici mama. Doar ea.

„Sunt aici, roșcato." M-am apropiat și i-am prins cu grijă mâna dreaptă. Cât de slabă părea, dar totuși câtă rezistență ascundea.

„Ce... caut la spital?" a întrebat, ca și cum încerca să reconstruiască firul evenimentelor.

„Asta voiam și eu să te întreb."

Nu a insistat. Doar și-a plecat ochii. O tăcere densă se așternu între noi.

„Când pot fi externată?"

„Doctorul a spus că ai fost în comă două ore. După 3-4 zile poți merge."

„Prea mult. Două zile. Maxim."

„Lilith..."

„Nu mă interesează ce zice el. Nu pot rămâne aici. Te rog. Lasă-mă să plec."

Am văzut lacrimile cum i se adună în colțul ochilor. Era frântă, dar încă mândră. Și era clar că cineva, undeva, o zdrobise într-un mod în care nici nu îndrăznea să vorbească.

Am tras-o ușor spre mine și i-am atins fruntea cu buzele. Un gest tăcut de jurământ. Nu știam ce se întâmplase cu exactitate, dar am simțit un gol în stomac și o sete nouă în mine — răzbunare. Cine i-a făcut asta o să plătească. Nu cu explicații. Cu sânge.

Ziua externării a venit mai repede decât speram. Am făcut presiuni. Am mituit. Am mințit. Și nu-mi pare rău. Totul pentru ea.

Lilith părea diferită. Poate era doar iluzia luminii, dar părea mai lucidă, deși încă păstra în privire o urmă de ceață. Când a aflat că știu rusă, a profitat. M-a trimis după cafea, haine, produse de îngrijire. Nu m-a deranjat. Vedeam zâmbetul ei cum începe să prindă formă din nou, chiar dacă era fragil.

„Mi-ai luat trening?"

„Ne-am luat."

„Cum adică... 'ne-am'?"

I-am întins plasa și nu am spus nimic. A desfăcut-o, a scos materialul moale și și-a dat seama. Ochii i s-au luminat, dar s-a prefăcut că nu contează.

„L-ai luat ca să ne asortăm..."

Niciun răspuns. Doar un sărut pe frunte. În acel moment știam că nu mai voiam să-i fiu doar aproape. O voiam legată de mine. Să-i respir aerul. Să-i cunosc fiecare reacție. Să fiu prima și ultima voce din mintea ei.

„Air Force?"

„Să fim în echipă până la capăt."

„Nu pot să le accept. Treningul, da... dar ăștia..."

„Ori le porți pe toate, ori mai rămânem aici o săptămână."

S-a încruntat. Nu știa că și treningul era de firmă. Câteva sute de euro aruncați fără să clipesc. Pentru ea, nu era despre bani. Era despre gest. Și voiam să înțeleagă.

„Bine. Dar doar pentru că sunt gratis."

„Așa te vreau."

Am vrut să mă întorc să-i las intimitate, dar m-a oprit din nou.

„Sebastian... de ce eu?"

Întrebarea m-a înțepenit. Spatele mi s-a încordat, iar răspunsul mi-a venit greu pe limbă.

„Pentru că... pentru prima dată în viața mea n-am fost plictisit."

„Te-am călcat cu mașina. Asta ți se pare interesant?"

„Mi-ai spus Stewie. Și ai vorbit cu mine de parcă eram viu. Când nimeni altcineva nu mai făcea asta."

Se oprește din schimbat și se uită la mine prin reflexia oglinzii.

„Ai auzit tot timpul?"

„Fiecare cuvânt."

Își pune mâna la frunte, rușinată. Știam ce gândea. Ce prostii îmi spusese în perioada aceea. Ce gânduri sincere i-au scăpat, crezând că nu o aude nimeni.

„Ai auzit... că ai un abdomen superb?"

Zâmbesc.

„Și că am mâini frumoase, și buze care merită sărutate."

„Sebastian... Taci."

„Că sunt înalt. Că am voce care dă fiori. Că te-ai întrebat dacă aș fi genul care să țină o fată de mână într-un supermarket sau să-i zdrobească sufletul."

Își ascunde fața în palme. Era adorabilă. Dar mai mult decât atât... era a mea.

„Părul tău e roșu, dar culoarea preferată e mov. Nu mănânci murături. Nu mănânci pâine. Doar carne de pui."

„Sebastian..."

„Dormi cu șase perne."

„E confortabil."

„Ești o contradicție vie. Și-mi place asta."

Tace. Nu mai glumește. Mă privește altfel. Ca și cum începe să mă vadă pentru ceea ce sunt. Un haos controlat. Un foc în mijlocul iernii.

„Sper că ai programat ceva coafor. Nu mă întorc cu părul ăsta în Vegas."

„Zece minute distanță."

„Perfect."

Ieșim din spital. Îmi prinde mâna. De data asta ea. Fără cuvinte. Doar gestul ăla tăcut care-mi spune că vrea să fie mai aproape.

Drumul e scurt. Tăcerea dintre noi nu e apăsătoare. E densă. Plină de lucruri nespuse.

Ajungem la salon. Lilith se așază, iar eu îi traduc doamnei instrucțiunile. Mă retrag într-un colț, cu ochii pe telefon. Cloud confirmă că avionul ne așteaptă. Două ore. Timp suficient. Dar nu spre Vegas. Nu încă.

Rusia. Tărâmul meu. Rădăcinile mele. Vreau s-o văd acolo. În alt decor. Vreau să i-o ofer. Să o reconectez la viață printr-un nou început.

Și, într-o zi, vom reveni cu copiii noștri. Acolo unde tăcerea e adâncă, dar iubirea e reală. Acolo unde nimeni nu va mai putea să-i facă rău.

Pentru că, până la urmă, sunt Sebastian Aliister. Și ceea ce iubesc... păzesc cu viața.

****

EDITAT