Sebastian

Capitolul 22

SEBASTIAN

„Lilith?"

Mi-a închis în nas.

De șase zile o caut ca un nebun. Nu dorm, nu mănânc, nu gândesc limpede. Eram la un pas să implic toată mafia, să dau foc orașului dacă era nevoie. L-am sunat pe Cloud, iar după ore de căutări disperate, am reușit să o vedem pe camerele de supraveghere părăsind căminul. După aceea, nimic. Nici urmă.

„Era Lilith?" m-a întrebat sora ei.

„Da. E în Rusia."

Atât am putut spune, înainte să-mi scot telefonul și să-l sun pe Cloud.

„Da?"

„Vreau un avion spre Rusia în următoarele 30 de minute. Și vreau ca Lilith să apară pe lista de persoane dispărute la poliție. O să-ți dau un număr de telefon, și vreau să-mi spui locația exactă."

„Imediat, Seb'."

Nu-mi pune întrebări. Știe cât de aproape am fost să-i sparg fața, doar pentru că nu reușea să dea de ea. Eram o bombă cu ceas. Sora ei a vrut să-mi spună ceva, dar am ieșit pe ușă ca un uragan. Aveam nevoie de pașaport, buletin și drumul spre aeroport.

Am urcat în mașină, am băgat cheia în contact, dar mâinile îmi tremurau. Să nu fi făcut ceva stupid... Mi-a zis ceva vag despre un spital, dar n-am luat-o în serios. Teorii? Da, aveam câteva. Prima era că tata era implicat. Dar nu îi păsa suficient. A doua — frate-meu, Ivarsen, dar are 16 ani. N-a fost inițiat. A treia — un prieten care ar fi vrut să-mi facă o farsă. Însă toți păreau mai panicați ca mine.

Nimeni din jurul meu n-ar fi îndrăznit să o atingă. Era a mea. A mea. Și toți știau asta.

Așa că... cine naiba a luat-o? Sau... dacă nu a luat-o nimeni? Dacă...?

Am ajuns acasă, am urcat în cameră și am scotocit prin noptieră după pașaport. L-am sunat iar pe Cloud.

„S-a rezolvat?"

„În 30 de minute să fii la aeroport."

„Îți rămân dator."

Am închis apelul și am fugit înapoi în mașină. Îmi sunau în urechi ultimele ei cuvinte. „Era un nene ciudat la benzinărie." Am pornit motorul și am așteptat adresa de la Cloud. Știam Rusia ca în palmă. Samara era aproape de Moscova. Crescusem acolo. Tata avea încredere într-un singur om: Chris.

Zborul a durat 8 ore în loc de 10. Mi-a stat inima pe tot parcursul. Tot ce voiam era să nu fi plecat din Samara. Am mers direct la benzinăria de unde m-a sunat.

Era un loc mizerabil, dar aveam instincte. Când am intrat, clopoțelul a sunat.

„Bună seara! Cu ce vă pot servi?" a zis un bărbat în rusă.

„A fost aici azi o fată roșcată? Dimineață?"

„Curva aia?"

Totul în mine s-a oprit. A rostit cuvântul ăla și ceva în mine s-a rupt.

„M-a făcut de bani. După a plecat. Putea să-mi ofere niște servi—"

Nu am lăsat fraza să se termine. Glonțul a intrat în capul lui fără ezitare. Sângele i-a țâșnit, cald și lipicios, pe fața mea. N-avea rost să-i explic ce a făcut greșit. Am mers spre baie, m-am spălat. Nu voiam să o traumatizez și mai tare pe Lilith. Era deja prea mult.

Am revenit în magazin, m-am uitat peste trupul inert și am luat un pachet de țigări. Mi-am aprins una. Apoi am deschis pompa și am lăsat benzina să curgă. Când a fost suficient... am aruncat bricheta.

Flăcările s-au ridicat în noapte.

Am plecat spre spitalul cel mai apropiat. Acceleram fără milă. 100 km/h. Depășiri riscante. În spatele meu, focul mistuia trecutul acelui nenorocit.

Am parcat în spate și am intrat. Ușile automate s-au deschis cu un zumzet aproape batjocoritor. Mirosul de dezinfectant și moarte. Recepția era ocupată. O asistentă flirta cu un doctor.

M-am apropiat.

„Bună," am zis cu voce joasă, tensionată. „A ajuns de dimineață o fată... roșcată. Cam până la umăr."

Femeia a ridicat o sprânceană.

„Cea care a încercat să se sinucidă?"

Lumea mi s-a oprit. Ca și cum inima a refuzat să mai bată. Aerul mi-a fost smuls din piept.

„Ce ai zis?"

„A încercat să se sinucidă."

Am făcut un pas înapoi. Capul mi se învârtea. O greață bruscă m-a cuprins, ca un val rece. Mâinile îmi tremurau, maxilarul mi s-a încleștat. Nu, nu. Lilith? Sinucidere?

Amețeam. Mă prăbușeam pe dinăuntru.

„Ce legătură aveți cu pacienta?" a întrebat, de parcă nu mă vedea cum îmi crapă lumea.

„Sunt... iubitul ei."

Minciuna mi-a ieșit cu un nod în gât. Poate nu era o minciună. Poate era tot ce-mi doream.

„Aveți ceva care să confirme?"

Am scos telefonul. Am arătat o poză de la Noaptea Diavolului. Noi doi. Împreună. Zâmbind. Sau prefăcându-ne că o facem.

„Etajul 3. Salonul 19."

Am pornit spre lift cu pași care nu-mi mai aparțineau. Am apăsat butonul. Ușile s-au închis. Am rămas singur cu respirația mea sacadată și inima care bătea în cap, nu în piept.

Lilith. Ai încercat să te sinucizi.

Mi-am sprijinit fruntea de peretele rece al liftului.

Dacă a pățit ceva... dacă a murit... o să ard lumea pentru ea.

O să le iau viețile tuturor celor care au fost indiferenți. Care n-au văzut. Care au rănit.

O să îi găsesc. O să-i distrug. O să...

Dar mai întâi, trebuie s-o văd.

Trebuie să o găsesc vie.

Pentru că altfel, o să mă pierd și eu.

Definitiv.

***

EDITAT

Se regăsesc porumbei!!!! Ig:esmeray._raven