Sebastian

Capitolul 16

LILITH

30 Octombrie, 20:15

Ajung la destinație cu inima bătând mai tare decât ritmul muzicii care se auzea de dincolo de ușile negre, masive. Coada se întindea amenințătoare, o mulțime de oameni așteptând cu nerăbdare să intre în lumea ascunsă pe care doar puțini aveau privilegiul să o cunoască. Și totuși, mișcarea era surprinzător de rapidă, chiar dacă tensiunea din aer făcea fiecare secundă să pară interminabilă.

Țineam în mână biletul. Un bilet verde, unic, care nici măcar nu mai fusese oferit vreodată altcuiva, o excepție făcută numai mie. Toți ceilalți aveau bilete în culori clasice – roșu, albastru, alb, negru –, dar eu purtam altceva. O culoare care simboliza accesul exclusiv, un simbol al încrederii pe care Sebastian Allistair o acordase numai mie. Deși mă străduiam să par calmă, simțeam cum pulsul mi se accelerează la fiecare privire aruncată spre biletul meu, simțind cum ochii necunoscuților din spatele meu urmăresc fiecare mișcare.

În fața mea, trei persoane așteptau cu entuziasm să pătrundă în marea clădire neagră, dar eu știam că biletul meu nu era doar o simplă invitație. Era o armă, un trofeu, o promisiune de mistere și pericole.

Când mi-a venit rândul, am întins biletul gardianului. El s-a uitat ciudat la mine, ochii lui s-au fixat pe acea culoare verde pe care nimeni nu o mai văzuse acolo. Vocea lui a străpuns liniștea care începuse să se formeze în jurul nostru. „Care e culoarea lui Sebastian Allistair?" a întrebat el, vocea-i gravă, cu o nuanță de provocare.

„Verde," am răspuns fără să clipesc, simțind cum murmurele din spatele meu se sting, iar privirile tuturor converg asupra mea.

Gardianul a studiat biletul atent, apoi mi-a pus o ștampilă pe mână cu o mișcare precisă și rece, dar înainte să-mi permită să trec, a ridicat vocea iarăși: „Biletul ăsta e de pus în rama Tate!" râzând cu un ecou rece care a făcut un fior să-mi urce pe șira spinării.

Toți cei din spatele meu s-au oprit din vorbit, iar aerul s-a încărcat cu o energie aproape electrică. Vestea se răspândise deja – Sebastian oferise un bilet. Nimeni altcineva în afară de mine nu avea această culoare, iar asta însemna un lucru: eram specială, dar în același timp eram prinsă într-un joc periculos, unul din care nu era cale de întoarcere.

Încercam să dispar în mulțime, să nu atrag mai multă atenție, dar o simțeam pe Melisa, prietena mea, gata să mă asalteze. Când am ajuns lângă Alexa și Melisa, energia lor exploda într-un mod greu de controlat.

„Ai primit un bilet de la Sebastian și nu mi-ai zis?" a țipat Melisa peste muzică, iar vocea ei părea să zguduie podeaua.

„Nu credeam că contează de la cine primesc biletul," am murmurat, încercând să par relaxată.

„Normal că contează dacă îl primești de la regele întunericului," a continuat Alexa cu un zâmbet în colțul gurii. „Tipul ăla nu vorbește cu nimeni decât dacă e absolut necesar, dar să ofere bilete... asta e ceva serios."

M-am încruntat ușor, simțind cum tensiunea începea să mă cuprindă din nou. Nu era o simplă petrecere. Era lumea lui Sebastian, o lume în care reguli se schimbau în funcție de cine le dicta, iar eu tocmai fusesem introdusă în cercul lui secret, cu o invitație pe care nu o dăduse niciodată altcuiva.

În timp ce mă pregăteam să arunc o ultimă privire în jur, am auzit vocea lui, exact lângă mine, calmă și puternică, care părea să-mi atingă fiecare fibră a corpului. M-a înconjurat cu brațul în jurul taliei și m-a tras spre un colț mai întunecat, departe de privirile curioase.

Privirea lui era electrizantă, iar în momentul acela tot zgomotul, lumina, oamenii, păreau să se topească în jurul nostru. El mă privea cu o intensitate care mă făcea să-mi simt pielea arsă, cu o forță magnetică ce mă trăgea inexorabil spre el.

Nu a spus nimic, doar și-a lăsat mâna să alunece ușor pe talia mea, iar prezența lui mă făcea să uit de orice altceva. Era ca o forță brută, stăpânitoare, dar în același timp un mister greu de descifrat.

Îmi oferea un pahar cu vodkă, iar privirea lui nu s-a desprins o clipă de pe mine. Nu era o întrebare, ci o comandă, iar eu am acceptat, sorbind cu o nesiguranță ascunsă.

„Mai stăm câteva minute aici," a spus el încet, fără grabă, cu o voce care vibra de un fel de promisiune. „După, mergem la cămin. Vei schimba tocurile alea superbe cu o pereche de adidași și o jachetă de piele. Ai nevoie de confort pentru ce urmează."

„Ce urmează?" am întrebat, încercând să-mi stăpânesc tremurul care-mi cuprindea gâtul și pieptul.

„Mai mult decât să dansezi," a răspuns el, lăsând o urmă de zâmbet tăios pe buze. „Petrecerea asta nu se termină aici. Se extinde în tot orașul, iar noi avem treabă. Mulți nu o să mai ajungă acasă."

Am simțit cum mă cuprinde un val de anticipație și teamă. Știam că nu era doar o simplă petrecere ilegală, era o lume a vitezelor nebune, a riscurilor, a jocurilor de putere și, cel mai periculos dintre toate, a pasiunii brute, aproape sălbatică.

Când am urcat în mașina lui Sebastian, mi-am scos tocurile și am simțit cum încălțămintea confortabilă mă face să mă simt mai aproape de ce urma să vină. Pielea jachetei lui era rece, dar proteja și încălzea în același timp.

Străzile Las Vegas-ului treceau în viteză pe lângă geamul mașinii, luminile neonului reflectându-se în ochii mei care nu puteau să-și ia privirea de la Sebastian. Nu era doar un lider în lumea asta, era o forță periculoasă, sexy și irezistibilă.

Ajunși la parcare, m-a tras de mână, făcându-mă să mă apropii de o lume care pulsa cu muzică, băutură și adrenalina ilegalului. În aer plutea mirosul de benzină amestecat cu transpirație și fumul de țigară, iar la mijlocul ringului de dans se desfășura o luptă care aduna privirile tuturor.

Sebastian mi-a șoptit la ureche despre pariurile care rulau, despre banii care se învârteau în jocurile lor murdare. Dar nu asta era ceea ce mă ținea lipită de el. Era felul în care mâna lui îmi strângea ușor talia, cum fiecare atingere aprindea o scânteie care amenința să explodeze.

Urma o cursă, o provocare, iar eu eram partenera lui, intrată într-un joc care mă depășea, dar care mă făcea să simt că trăiesc cu adevărat pentru prima dată.

****

EDITAT! Prin radacini la birou nu gluma.