Sebastian

Capitolul 5

LILITH

Nu mă așteptam niciodată să fiu atât de surprinsă... Sărutul lui Sebastian Allister mă aruncase într-o stare de șoc, dar adevărata lovitură a venit a doua zii in cantină.

Un lichid rece și lipicios mi s-a revărsat pe față, trezindu-mă brusc din reverie.

— Ce naiba?! am zis, cu voce tremurândă de furie, ridicându-mă în grabă de la masă, simțindu-mă umilită în fața tuturor.

O blondă cu privirea ascuțită, o prezență ce se învârtea în cercurile lui Sebastian, a dat un pas înainte, cu un zâmbet răutăcios pe buze.

— Boboacă proastă! Ai venit nouă, da? Trebuia să te informezi măcar puțin cum merg lucrurile aici. Săruti iubiții altora fără niciun stres? Ce naivă ești, fata mea!

Sebastian stătea acolo, o mână la talia blondinei, cealaltă liberă, privind scena cu o curiozitate aproape sadică, ca și cum aș fi fost un experiment pe care voia să-l distrugă lent, să vadă cum reacționez.

— Îmi cer scuze, nu am știut... am spus încet, cu vocea tremurândă, dar hotărâtă să nu arăt slăbiciune. — Te asigur că nu se va mai întâmpla. Și iar îmi cer scuze.

M-am ridicat cu greu, simțindu-mă ca o victimă care nu avea dreptul să-și apere terenul. L-am privit direct în ochi pe Sebastian și am văzut dezamăgirea lui acolo — un amestec de dispreț și ceva neliniștit, ca și cum el însuși voia mai mult, voia să-mi vadă căderile, să mă vadă cum mă destram.

Furia mi-a ars în piept. Cum putea el să fie atât de calm, de impunător, după ce el fusese cel care mă sărutase în fața tuturor, iar acum eu eram cea vinovată? Îmi doream să-i dau înapoi, să-l rănesc cumva, să-l fac să simtă ce simțeam eu.

Deschid ușa cu forță și ies în ploaia rece, lăsând în urmă vocea blestemată a blondinei și privirea încruntată a lui Sebastian, care nu mă urmărea. Nu era interesat să mă oprească, iar asta mă înfuriase și mai mult.

În sufletul meu se născuse un amestec toxic de dezamăgire și ură. De ce să mai am vreo așteptare de la băieți? Toți erau la fel. Tata plecase de lângă mama când a aflat că sunt însărcinată cu mine, iar asta mi-a lăsat o rană pe care nici timpul nu o vindecase. Din cauza lui, nu mai credeam în nimic, nici măcar în oameni.

Ajunsă la cămin, udată leoarcă de ploaie, în cap mi se învârtea obsesiv imaginea lui Sebastian. Privirea lui, atât de calmă și totuși atât de tăioasă, mă urmărea ca un blestem. Nu puteam să încep un scandal — aveam un concurs important săptămâna următoare, iar căpitanul echipei mă avertizase clar: „Niciun boboc nu se implică în scandaluri, mai ales tu, Lilith."

Dar cum să mă concentrez când totul părea împotriva mea? Și cum să nu mă simt învinsă când iubitul blondei era un drogant care-mi ruina zilele? Nici permisul de conducere nu-l aveam, tot din cauza unor prostii care-mi complicau viața. Și cum să nu urăsc toate astea când abia ce trecusem prin primul zbor cu avionul, doar ca să fiu întâmpinată cu o noapte de coșmar?

În duș, încercam să spal nu doar noroiul și ploaia de pe piele, ci și semnele lăsate de Sebastian pe gâtul meu — vânătăi adânci, care nu arătau ca niște simple zgârieturi. Niciun om nu m-ar fi crezut dacă spuneam că fusese altceva. Frustrarea și furia mă devorau, iar în oglindă, Lilith Volkov nu mai părea nici pe departe fata inocentă și fragilă care fusese cu câteva ore înainte.

**

Dimineața mă trezește alarma stridentă a telefonului, un sunet care părea că-mi sfâșie mintea. Urăsc alarma aia, e ca o condamnare zilnică, o reamintire brutală că nimic nu merge așa cum vreau.

Doar 20 de minute aveam să mă pregătesc, altfel aș fi întârziat la primul curs. Fugi prin dormitor, m-am spălat pe dinți în timp record, m-am îmbrăcat și-am alergat printre coridoarele campusului, încercând să-mi găsesc sala. M-am împiedicat de cel puțin trei ori, simțind cum fiecare pas mă scufundă tot mai adânc într-un haos din care nu puteam ieși.

Am intrat pe ușa sălii pe furiș, căutând un loc liber. M-am așezat în ultimul rând, lăsându-mi cu grijă caietul și pixul pe bancă. Încercam să-mi adun gândurile când ușa s-a deschis brusc.

Și acolo era el. Sebastian Allister, cu un aer de stăpân al lumii, purtând hanoracul echipei de baschet, intrând ca și cum întreaga încăpere îi aparținea. Profesorul Urzica l-a întâmpinat cu un ton rece, plin de sarcasm:

— Domnule Allister? Ce onoare să vă avem printre noi! Nici nu mă așteptam să vă vedeți cu această amabilitate.

Sebastian a zâmbit ironic și a răspuns:

— Pariez că mi-ați simțit lipsa. Acum cel puțin mai vine cineva la curs.

Toți ochii erau pe el. Era tipul de băiat de care te temeai, cu puterea să-ți distrugă lumea fără să clipească. Fiecare mișcare a lui transmitea pericol, o promisiune tacită că viața lângă el nu ar fi niciodată simplă.

Și totuși... toți fetele îl doreau. Și eu îl doream și îl uram.Am fost cu Ryan doar ca să pot avea o mască, să par „normală", dar Sebastian... Sebastian era altceva. Era focul care mistuia totul în jur, era haosul care te arunca în întuneric și te făcea să simți că trăiești cu adevărat, chiar dacă te rănise până la os.

S-a așezat fără grabă în a patra bancă, scotocind în telefon. Mesajele lui păreau simple, dar știai că fiecare cuvânt era o armă care putea distruge suflete. Arăta răvășitor, un fel de demon cu chip de om, gata să-ți zdrobească orice speranță.

De ce? Pentru că putea.

**

EDITAT

Da știu,plictisitor!Dar aveam nevoie de acest capitol pentru ca următorul sa fie interesant!Sunt extrem se aglomerata săptămâna care va urma deci un capitol va fi postat tot vineri,sâmbătă sau duminica💋