Sebastian

Capitolul 14

LILITH

Ne uităm îngrozite una la alta. Mii de scenarii îmi treceau prin cap în momentul acela. Îmi țin respirația și mă uit atent la ușă. Se deschide încet, iar în locul unei persoane apare un... labrador negru care ne privea curios. În următoarea secundă începe să latre de zici că anunță Apocalipsa.

"Și acum ce facem?!" zic, cu ochii cât cepele.

"Ușor, băiete! Sunt eu, Melisa. Mă mai ții minte?" spune ea, apropiindu-se de câine cu o voce fals liniștită.

"Ești cu capul?! Stai potolită!"

"Taci că mă cunoaște," îmi spune iritată.

Spre șocul meu, câinele chiar o recunoaște. Îi adulmecă mâna și începe să dea din coadă ca și cum ar fi fost invitat la un party canin. Ne rugăm în tăcere să nu fi auzit nimeni lătratul și ne întoarcem rapid la căutat biletele.

Deschid șifonierul, cotrobăi prin noptiere, scotocesc prin birou... Deja eram la limita răbdării și mă gândeam serios să-i dau biletul meu.

"Le-am găsit! Le-am găsit!" strigă Melisa extaziată, fluturând ceva în aer ca pe un trofeu.

Fericirea ei durează exact două secunde până îi dau una ușoară peste cap.

"Mai țipă o dată așa și o să ne găsească și paznicul de la grădiniță, deșteapt-o!"

Se uită la mine cu ochii triști și își cere scuze ca un cățeluș certat. Ne grăbim să ieșim, refăcând traseul. Sărim gardul la fel, doar că de data asta mai rapid, cu adrenalina bubuind în noi.

"Câte bilete ai luat?" o întreb fără să-mi trag respirația.

"Păi..." spune încet și scoate de la spate o cutie întreagă.

"Ai luat toată cutia?!" zic și încep să râd, cuprinsă între groază și amuzament.

"Nu doar cutia," zice cu un zâmbet larg și scoate și o sticlă de parfum.

Mă uit la ea de parcă tocmai a spus că a luat și televizorul.

"Fugi!" zic, și amândouă o luăm la fugă, chicotind nervos.

**

Ajung în fața căminului și aleg să o iau tot printre blocuri. Inima îmi bate încă tare, iar adrenalina se joacă prin venele mele.

Nu-mi vine să cred. Am intrat în casa primarului! Eu, care acum o lună nu pusesem țigara în gură și refuzam băutura. Viața mea se dusese de-a dura în doar câteva luni.

Deschid ușa camerei mele și intru. Ceasul arată 02:15. Camera pare pustie – patul Melisei e gol. Dar patul meu... nu e.

Sebastian. Stă acolo, în întuneric, ca o umbră desprinsă dintr-un thriller scandinav. Îmbrăcat complet în negru, cu părul și ochii de aceeași culoare, aproape că nici nu-l vezi dacă nu ești atentă.

"Ai ajuns cam târziu acasă, roșcat-o. Unde-ai fost?" vocea lui e joasă, periculos de calmă.

"M-am plimbat cu Melisa, nu că ar fi treaba ta. Ce cauți în camera mea și cum ai intrat aici?"

Ridică între două degete un bilet și mi-l arată.

"Am vrut să mă asigur că încă ai biletul de la mine. Ar trebui să ai mai mare grijă de el."

"De ce? E doar un bilet la o petrecere, ce mare scofală?"

Se apropie de mine, pășind încet.

"Nu e orice bilet. Nu e orice petrecere." Își trece degetele prin părul meu.

"E biletul meu. E petrecerea mea. Așa că da. E o mare scofală."

"Ba nu..." încerc să răspund, dar mă întrerupe.

"De ce nu vii la meciurile mele de baschet?" mâinile lui încă îmi mângâie părul.

"De ce aș veni la meciurile tale?" întreb, în timp ce mâinile lui îmi coboară spre gât.

"Pentru că eu vin la meciurile tale de volei."

"N-am cerut să vii la meciurile mele," zic, simțind cum îmi ard obrajii. Mâinile lui ajung la talia mea.

"Eu îți cer să vii la ale mele," îmi șoptește la ureche.

Îi simt respirația caldă pe piele și mi se taie suflul. Mâinile lui îmi alunecă pe fund, strângând ușor. Palma dreaptă îmi cuprinde capul, forțându-mă să-l privesc în ochi. Are un parfum scump, combinat cu mirosul de tutun – un amestec care mă zăpăcește.

Fac un pas în spate, dar dau de perete. Mâna lui e acum sprijinită lângă capul meu, privirea lui întunecată mă scanează.

Caută un semn de aprobare. I-l dau.

Își lipește buzele de ale mele cu o siguranță care mă face să uit să respir. Mâinile mele i se pierd în păr. Îmi mușcă buza de jos, dar nu ne oprim. Mă ridică ușor și-mi încolăcesc picioarele în jurul taliei lui.

Rupe sărutul și se apleacă spre gâtul meu, acolo unde îmi lasă o serie de săruturi care mă topesc. Mâinile lui pătrund sub bluza mea, urcă încet, iar când ajunge la închizătoarea sutienului, o desface.

Se oprește, buzele lui la un centimetru de ale mele. Îmi șoptește cu o voce joasă, amenințătoare:

"Nu uita, Lilith. Doar eu te pot atinge. Dacă vreun alt bărbat din facultatea asta îndrăznește să pună mâna pe tine, va ajunge la Urgențe. Iar tu vei fi pedepsită pentru că ai permis să atingă ceea ce este al meu."

Era prima oară când îmi rostea numele. Și avea gust de avertisment.

****

EDIDAT SI ASTA