Sebastian

Capitolul 18

LILITH

31 Octombrie, 17:56

Sebastian ma lăsat acasă de la petrecere. Eram răvășită încât am adormit pe la 07:05.
Sunt derutata de cuvintele pe care mi le-a zis. De emoțiile care ma cuprind. Și de senzația apasătoarea ca cineva ma urmărește.

Pentru a îmi mai lua gândul de la Sebastian,am mers la magazinul alimentar de lângă colț. Nu mâncasem nimic de ieri și deși foamea ma apasă nu am luat-o in considerare. Pana la urma am decis sa îmi iau ceva sa mănânc.Nu mâncare sănătoasa,desigur,și niște snackuri și dulciuri.

As putea trai fără mâncarea luni bune dar nu fără dulciuri.Vocea lui Sebastian se auzea ca un ecou in capul meu.Pur și simplu și-a creat un spațiul al ei și hoinărește relaxata prin mintea mea ocupată.

Ziua mea a început cu el,mai nou, și se termina tot cu el.

Senzația ca cineva e in urma mea nu îmi da pace așa ca ii dau share location lui mama. Aleg sa merg din nou printre blocuri unde sa întâmplat Sărutul meu cu Sebastian. Amintirile ma năpădesc și noaptea mi se rulează in fata ochilor ca și cum as fii din nou acolo in pijamale mele.

Eram hipnotizată de el. Înălțimea lui impunătoare, ochii lui pătrunzători,parul lui moale și des.Însă eu nu ar trebui sa îl plac. Ar trebui sa fiu concentrata pe volei și pe studii,așa cum îmi ziceam .

Dau sa iau colțul ca cineva ma apuca de par și îmi acoperă gura cu un material. Îl lovesc in coaste și ma zbat in încercarea de a scapă.

-Stai dracu cuminte odata!Tipa enervat la mine.

*

Ma trezesc plină de lovitura și simt cum pielea îmi este tăiată in 100 de locuri. Eram intr-o duba presupun.Pe jos sunt cioburi deduc, iar eu sângerez din multiplele locuri.

Răpitori mei luau curbele extrem de violent făcându-ma sa ma izbesc de cioburi de fiecare data. Nu știu cât am fost inconstienta. Tot ce vreau sa fac este sa plâng.Vreau acasă la mama.

Aud vocii adânci care vorbesc pe fundal când reușesc sa ma ridic in picioare.

-Ai pregătit drumul? Ca suntem aproape de ieșire din Canada.

Canada? Asta e la sute de kilometri de Las Vegas.

-De ce ocolim atât ca sa ajungem in Rusia? Oricum șeful o vrea.

-La cât de urâta o sa iese după drum nu cred ca o sa o mai vrea. Rade in timp ca spune asta.

Nu.Nu.Nu.Nu.Nu.Nu! Asta nu se poată întâmpla.Trebuia sa fiu căpitanul echipei de baschet după sa fiu și șefa de promoție. Sa ma angajez la o companie și sa devin programator și sa călătoresc lumea.

Nu sa fiu rapita pentru organe.Sau sa devin o prostituata. Nu așa ceva nu mi se întâmpla.Refuz sa cred. Trebuie sa fie un coșmar.

Însă nu era un coșmar. Durerea pe care o simteam ma trezea de fiecare data și ma făcea sa accept ușor ca asta este realitatea mea. Ca așa o sa mor.

Cineva ma va găsi. Sa nu îmi pierd speranța.

Adorm din nou in durerea de neimaginat. Trezindu-ma când cioburile mai mare deveneau insuportabile. Aveam gâtul uscat și numai mâncasem de ore întregi.

Îmi trec mâna prin par când văd ca acesta mi se oprește la umăr. Te rog,nu.Nu parul meu.Parul meu pe care îl îngrijesc de la 15 ani și il vopsesc regulat ca ca sa îmi păstrez rosul . Parul meu care îmi plăcea sa îl prind in coc atunci când jucam volei. Nu parul meu.

De ce eu? Nici măcar nu postez pe social media. Nu ies des din casa și sunt retrasa. De ce eu. Înjur pentru fiecare tăietura pe care o am pe corp.Înjur pentru fiecare fir de par care mi-a fost tăiat.Înjur pentru fiecare zi in care nu am mâncat și nu am băut apa.

Duba se oprește și portierele din fata sunt izbite violent . Aceștia coboară și deschid o usa mare.

Se uita la mine amândoi uimiți.Ca și cum am apărut din senin in spatele dubei lor.Aveau cel puțin 30 de ani. Amândoi având barba și mușchi. Aveau pistoale in mâinile drepte. Și se uitau confuzi uni la alți.

Simt pentru prima data in ultimele ore o urma de soare pe pielea mea. Ochii ma ustura și stomacul tipa la mine sa îl hrănesc.

-De ce dracu e tăiată toată?

-Am fost cu tine tot timpul de unde vrei sa știu?

- Suntem morți dacă i-o ducem plină de tăieturi.

-Zici?

-Da cum pula mea sa tăiat și proasta asta?

-Sticle tale de bere,tâmpitule! Zice unul după ce observa sa cioburile sunt verzi.

-Ai încercat sa te sinucizi,ma? Se uitau la mine amândoi.

Ma uitam la ei si ma întrebam cu dracu mam lăsat rapita de ei. Aceștia se uita in continuare la mine așteptând un răspuns.

Încerc sa răspund însă tot ce reușesc sa scot pe gura e un murmurit. Nu băusem apa de atâta timp încât nu puteam forma cuvintele.

Unul dintre ei observa ca nu pot vorbi așa ca îmi oferă apa. Ma uit ma ei ca și cum sunt niște idioți.

- Dacă te voiam moarta pana acum,erai. Întrebare e, tu vrei sa te omori?

Beau din apa oferită de ei și formez cuvintele.

-Nu,nu vreau sa ma sinucid. Însă cuvintele ies șoptite.

-Vrei sa te sinucizi?

-Nu.

-O zis ca nu ma prostule.

*

Mâine o sa ma întorc in țara! Și o sa reîncep sa postez din nou capitole!❤️