Sebastian

Capitolul 28

LILITH

Îmi plăcea să nu mă trezesc dimineața. Să lenevesc în pat, să trag pătura peste cap și să ignor ceasul. Acum, nu pot dormi mai mult de ora cinci. Nu mai există dimineți lente. Doar treziri bruște, tremur în tot corpul și respirație tăiată.

Coșmarurile mă năpădesc în fiecare noapte. Țipetele mele sparg liniștea, iar perna e udă de lacrimi. Mâinile lor — murdare, aspre, pline de sânge — mă apucă, mă trag în întuneric. Simt unghii înfipte în carne, cioburi care îmi zgârie spatele, o greutate apăsătoare pe piept, ca și cum cineva încearcă să mă smulgă din propria piele. Mă zbat, dar nu scap. Răsuflarea lor fierbinte îmi gâdilă urechile.

„E doar un vis... e doar un vis..." îmi spun mereu, dar totul pare atât de real. Durerea. Frica. Dezgustul.

Tremuram când m-am trezit. Încă simțeam urmele lor pe gâtul meu. Dar brațul lui Sebastian mă înconjura, ferm, protector, real. Dormea lângă mine, cu o mână pe talia mea și buzele lipite de scorbitura gâtului meu, exact acolo unde coșmarul mă atacase. Îmi dădea un sentiment ciudat de siguranță... dar și de vulnerabilitate. Mă ținea strâns, prea strâns. Uneori nu știam dacă mă proteja... sau mă poseda.

În fiecare dimineață mă trezesc la aceeași oră. Și mereu mă agăț de Sebastian. Îl trag lângă mine, îmi afund fața în pieptul lui, plâng în liniște, iar el nu zice nimic. Mă ține. Mâinile lui calde îmi oferă acel ceva care mă face să simt că nu mă mai destram. Dar deveneam dependenți. Periculos de dependenți.

Ajunsesem să nu mai mergem nicăieri unul fără altul. Mâncam împreună, dormeam împreună, mergeam la facultate împreună, ne spălam împreună — și, uneori, doar stăteam și ne priveam ore întregi. Ca doi drogați, dar cu drogul celuilalt.

Prieteni noștri deja aveau porecle pentru noi. „Bolnavii." Sau „conectații". Dar niciunul nu știa ce era în spatele acelei conexiuni. Frică. Obsesie. Plăcere. Distrugere.

Era vineri seară și mă pregăteam pentru petrecerea dată de iubita lui Sebastian — sau, mai bine zis, o tipă care își imagina că are vreun drept asupra lui.

Am ales o rochie neagră, mulată, cu spatele gol, care îmi acoperea majoritatea tăieturilor de pe coapse și șolduri. Încercam să fiu sexy, dar și să-mi ascund rușinea. Cizmele până la genunchi completau look-ul. Părul mi-l lăsasem natural, în bucle largi, iar machiajul era intens — smokey eyes, ruj maro închis. Privirea mea părea letală, și voiam exact asta. Să nu mă vadă slabă.

Am coborât scările, ochii mei căutându-l instinctiv. În orice încăpere intru, primul lucru pe care-l fac e să-l caut pe Sebastian. E mai mult decât un reflex. E nevoie.

Stătea relaxat pe canapea, vorbind cu Cloud și ignorând complet o blondă cu rochie roșie care aproape că îi stătea în poală. Îi arunca priviri, își mușca buza. Dar el părea imun. Până m-a văzut pe mine.

Privirea i s-a întunecat. S-a îndreptat, apoi mi-a făcut semn să vin. Pașii mei au fost siguri, controlați, fiecare mișcare calculată. M-am așezat în poala lui, simțindu-i palma fierbinte pe coapsă, apoi pe talia mea. Și-a lăsat capul pe umărul meu, inspirând adânc. Miroseam a vanilie și ceva dulce. Îi place mirosul meu — îl obsedează. L-am simțit cum își încleștează maxilarul.

Privirea fetei a devenit tăioasă, plină de dispreț. Mă amuza.

„Nu pot să cred că Ivarsen se căsătorește cu Reneesme," râde Cloud.

„Ori eu, ori el," zice Sebastian cu un zâmbet periculos.

„Reneesme? Fata aia e dusă. Și-a ucis tatăl în somn."