Sebastian

Capitolul 27

SEBASTIAN

"Logodit?" Vocea lui Lilith mi se înfige în piept ca o lamă subțire.

Mă întorc spre ea, privind-o cu o expresie ce vrea să pară calmă, dar mă trădează neliniștea din stomac. Era în fața mea, frumoasă, rănită și nervoasă, iar eu eram prins într-o ploaie de acuzații și decizii din care nici eu nu știam cum să ies.

"Nu te uita așa la mine. N-am nici cea mai mică idee despre ce vorbește." Îmi încordez maxilarul, privirea mea trecând de la Lilith la Chris, care era pe punctul de a exploda.

"Nu fi prost, Seb," bombăne Chris cu voce joasă, dar plină de presiune. "Știai că nu vei putea să te căsătorești cu o fată normală. Căsătoria ta va fi una aranjată. Așa a fost mereu în familia voastră."

"Tu n-ai avut o căsătorie aranjată," îi arunc. "Nici măcar nu ești căsătorit. Îl ai doar pe Ash ca moștenitor și el e un psihopat. Un geniu fără emoții."

"Ash e un lider înnăscut. Și prietenul tău bun."

"Prieten?" râd fără urmă de amuzament. "Am mai multă prietenie cu lama din buzunar decât cu Ash. Dar ok. Să zicem că e stabilită. Căsătoria, zic. Dacă mă căsătoresc cu Lilith?"

Ceva se rupe în cameră. Vena de pe fruntea lui Chris pulsează. Măsor fiecare secundă din privirea lui. Parcă tot aerul din cameră s-a strâns între noi doi, gata să ardă.

"Ce să faci?" țipă Chris. "Ai spus căsătorie aranjată, nu căsătorie de dragoste!"

"Ai zis că are rol politic, nu? Atunci hai să-i dăm un rol mai mare. Ce poate fi mai bun decât alianța dintre două familii mafiote rivale unite prin mine și Lilith? Garanție supremă."

"Și înțelegerea cu Torrance cum rămâne?"

"Se căsătorește Ivarsen."

"Fratele tău? Pionul?"

"Pionul," spun scurt. "Și sunt mai apropiați ca vârstă. 19 și 17. Se potrivește mai bine."

"Vorbiți despre o căsătorie și nici măcar nu v-ați gândit să o întrebați pe mireasă?" țipă Lilith, făcându-ne pe amândoi să tresărim. "Și de când îi zici tatălui meu Chris? Cum de îl știi?"

"Este partenerul de afaceri al tatălui meu și... un prieten de familie."

"Prieten bun, zici?" Își încrucișează brațele la piept, sfredelindu-mă cu privirea.

Chris scoate un sunet gutural și Rosé îl susține:

"În niciun caz nu vă căsătoriți. Nu o dau pe fiica mea unui Alister."

"Lăsai în pace, Rosé!" răcnește Chris. "Dacă Sebastian îi face ceva, îl torturez lent și apoi îl omor."

O spune cu atâta calm de parcă moartea mea ar fi un gest de curtoazie. Mă uit spre Lilith care rămâne nemișcată între cei doi, de parcă și-ar aduna fiecare bucățică de control rămasă. Mă ține de mână, încruntată. O simt vibrând de nervi și emoție, dar nu zice nimic.

"Nu-i voi face rău," răspund răspicat. "Niciodată."

După o oră de ceartă, reproșuri, acuzații și amenințări, suntem trimiși din cameră. Lilith insistă să rămână, dar Rosé e de neclintit. Când intrăm în cameră, Lilith izbucnește.

Îmi sare în brațe și se așază pe mine, încolăcindu-și brațele în jurul gâtului. Plânge cu sughițuri, iar fiecare lacrimă care-i cade pe piele parcă-mi sapă o rană în piept.

Îi țin talia în palme, o trag mai aproape. Îmi sprijină capul pe umăr și respiră greu, ca un copil care se agăță de ultima fărâmă de sprijin.

"Sebastian?"

"Da?"

"Face parte dintr-o mafie?"

"După cum ai văzut... da."

"Ai ucis pe cineva?"

"Da."

O pauză apăsătoare. Inima ei bate tare lângă a mea. Mă așteptam la ură, teamă, fugă. Dar ceea ce spune mă distruge.

"Tu... l-ai ucis pe Ryan?"

"Da."

Plânsul ei se intensifică. Îi simt durerea în fiecare suspin, dar nu-mi pare rău. Ryan a atins-o. A rănit-o. Merita mult mai rău. Îi mângâi spatele ușor, așteptând să își termine gândurile. Dar ea continuă.

"Sebastian?"

"Da?"

"Și ceilalți băieți? Sunt... în mafie?"

"Doar Cloud."

"Ce mafie?"

"Rusa."

Un oftat se scurge printre buzele ei.

"Sebastian?"

"Da?"

"Ash era fratele meu?"

O liniște apăsătoare cade peste cameră. Simt că o pierd cu fiecare întrebare, dar nu pot minți.

"Da."

Nu mai spune nimic. Doar mă ține și mai strâns. Îmi înfing mâinile sub hanoracul ei, simțindu-i pielea caldă și fină. Nu pot să nu o ating. Nu după ce am fost atât de aproape s-o pierd. E tot ce vreau, tot ce am.

Mă sărută pe gât, urcând lent spre obraz, apoi spre buze. Mă trage de păr, trimițând un fior în tot corpul meu. Nu era momentul. Ar trebui să o las să se liniștească. Dar ea nu e normală. Și nici eu.

E a mea. Și eu al ei.

O trag ușor înapoi și o sărut apăsat, apăsându-mi gura de a ei cu o dorință care mă face să tremur. O mușc de buza inferioară, iar mâinile ei mi se încolăcesc de gât.

Îi dau hanoracul jos, lăsând-o în sutienul de dantelă mov. Mă las să-i simt pielea, sânii plini. E așa frumoasă când are obrajii înroșiți și buzele umflate de la sărutări.

Coloana i se arcuiește când o ating. Mă pierd în ea, în respirația ei sacadată, în sunetele ei scurte și intense. E umedă, caldă, perfectă. O zeiță în brațele mele. Și o zeiță pe care vreau s-o venerez.

"Te iubesc!" spune dintr-o dată, în timp ce mă privește cu ochii plini de lacrimi.

Mă blochez.

Respirația mi se oprește pentru o clipă. Îmi vine să fug. Să rămân. Să urlu. Să o sărut până nu mai știe cum o cheamă. E prea mult, prea repede. Dar dacă nu e? Dacă asta e exact ce simt?

"Nu știu dacă ceea ce simt e iubire," spun, respirând greu. "Dar nu pot trăi fără tine. Te vreau în orice moment. Mă înnebunește gândul că altcineva te-ar atinge. Dacă asta e iubirea... atunci da. Te iubesc."

Zâmbește printre lacrimi. Un zâmbet mic, sincer, ca o rază de soare într-o cameră plină de fum.

"Iubirea înseamnă ceva diferit pentru fiecare," zice ea încet. "Nu putem s-o definim din dicționar. Dar dacă spui că mă iubești, atunci nu contează definiția."

"Zic."

"Zici că mă iubești, ha?" râde ușor, cu obrazul lipit de pieptul meu.

Îi mângâi spatele și o strâng în brațe mai tare. În sfârșit, liniște. Nu totală, dar e liniștea aia dinaintea unei furtuni pe care o putem înfrunta împreună.

*****

EDITAT

Aici sa dus inspirația însă o încerc sa ma apuc de următorul capitol in seara asta.

1000 de cuvinte +  ca am lipsit săptămâna trecută.