Corect!
Nu e chiar ora suportului. Și nici măcar ziua în care el crede că se află.
De ce? Deoarece nu-mi pasă de reperele lui temporare.
De fapt, eu cred că el nu are niciun reper, însă ar ajunge și mai dărâmat decât a acum dacă ar afla.
Când nu voi ajunge la capătul răbdării spermei, am să-l anunț. Încaltea îl voi dărâma complet, îl voi trage laolaltă cu mine în cel mai sec puț posibil. Să vadă și el cum e.
Dacă e capabil să simtă ceva.
Eu iau mereu timpul de la capăt, recreez zilele și orele.
De parcă aș fi cârtița din Ziua cârtiței.
Tras mereu spre carnea umedă și tumultoasă în mijlocul căreia tânjesc să mă învârt, dar fiind oprit chiar înaintea intrării ispititoare.
Așa că mereu îmi imaginez cum încep din nou o zi, o nouă posibilitate.
Dar am încotro?
CITEȘTI
Jurnalul unui penis
RomanceO poveste de dragoste dintr-o perspectivă inedită. De ce nu? Umor, dar și firescul sexului. Povești de dragoste? Poate și nu prea.
