Jurnalul unui penis

33 martie 3033/ Ora 03:33

Nu-mi face plăcere să descriu următoarele, totuși simt o nevoie presantă de a slobozi cerneala.

Mare lucru nu s-a întâmplat, pe de altă parte: când se întâmplă realmente lucruri importante? Care să și merite așternute pentru posteritate?

Dacă ai avea o viață în care să se succeadă esență după esență, probabil ai socoti și lucrurile importante banale. Iar dacă scriitorii s-ar apuca să enumere ce li s-a întâmplat mai de seamă în existență, probabil n-ar ieși decât o broșură nu mai groasă decât trei pagini, printre care și cea de titlu.

Desigur, de asta a fost inventată hârtia volumetrică. De asemenea, descrierile extinse. Dacă ai parcurs practica noului roman francez, cu siguranță poți să-ți descrii piciorul pe vreo sută de pagini. Atât în cazul în care degetele se mișcă, cât și în cel în care rămân imobile cât te uiți la ele.

Din acest motiv sunt bune cărțile de ficțiune.

Cu atât mai puțin eu n-aș avea cu ce să umplu o broșură informativă de zece pagini, având în vedere că lucrurile esențiale pentru mine sunt contactele cu vaginele, iar cu acestea ar rezulta prea multe pagini albe. Și asta nu din vreun blocaj scriitoricesc.

Cu aceste considerații introductive, nu mai rămâne să spun că nu voi descrie fiecare copac sau tufiș sau piatră pe lângă care treceam.

Peisajul ne privea de parcă de multe ori zărise personaje ca noi, făcând lucrurile pe care le făceam noi. Însă nici acesta nu apărea ca fiind deosebit de alte peisaje de sate montane.

Ah, dacă aerul curat de țară ar fi purtat izul diafan al umezelii feminine care mi-ar fi dat fiori în toți porii!

Ah, dacă acel nuc maiestuos și gigantic pe lângă care treceam și-ar fi etalat o scorbură încăpătoare, cu un interior modelat după pasiunile celor care îi socotiseră interiorul ca univers al corpurilor asudate!

Ah, dacă straturile de flori din curțile oamenilor ar fi gustat amprentele spatelor de femei și bărbați!

Ah, dacă fânul din poduri ar fi atestat folosirea lui intensă drept culcuș!

Ah, dacă acea vacă pe lângă care pășeam ar fi cuvântat din ochii ei blânzi întâmplările încărcate cu iubire la care fusese martoră!

Ah, dacă găinile ne-ar fi adus resturile unui dezmăț ce tocmai avusese loc și ne-ar fi presărat cu grăunțe calea spre următorul!

Ah, acea piatră de care s-a împiedicat suportul meu și care mai păstra încă amintirea incendiară a peșterii unde doi dintre strămoșii noștri creau artă și istorie, înghesuin-du-și unul altuia spatele în pereți...