Jurnalul unui penis

5 martie 2029/ Ora 08:45

Am ieșit din cameră în sfârșit.

Împreună cu suportul. Aș fi vrut eu să-l las în încăpere, dar din păcate nu se putea.

Tocurile de mult se pierduseră pe holuri. Nicio șansă să le mai descopăr urma. Poate în curând voi avea prilejul să mă afund în enigma asta, să-i scormonesc bine dedesubturile.

Suportul se îmbrăcase de aventuri pe munte. Adică un trening de sus până jos maroniu. Pantalonii erau cam lăbărțați. Dacă ar fi fost mulați, m-ar fi etalat în toată făloșenia mea umflată unei femei și cine știe... Pe de altă parte, așa mă simțeam mai liber și săltam de bucurie.

Probabil avea dreptate. În privința excursiei. Din hotel părea să fie absent peisajul feminin.

De fapt, de pe holuri, căci nu era să dăm buzna prin camere.

Deși, dacă mă gândesc mai bine, n-ar fi o idee rea...

Și totuși, parcurgând holul, am trecut pe lângă o ușă deschisă. Imediat mi s-a trezit curiozitatea: înăuntru o fi femeie sau bărbat? Dacă ar fi femeie, suficient de dezbrăcată?

Suportul meu nu păru cuprins de aceeași curiozitate și ar fi depășit-o ca sperma pe fund.

Dar m-am lăsat cu toată greutatea spre dreaptași l-am dezechilibrat, făcându-l să se sprijine de perete.

Rău am făcut! Ce am văzut m-a oripilat! Mi s-a zbârcit toată pielea de groază!

Era un bărbat! Și încă unul în chiloți albi! Și încă unul ce-și scărpina de zor chiloții albi!

De fapt, nu chiar albi. Aveau pete gălbui din loc în loc. Deși nu m-am uitat spre acea zonă. Doar n-o să mă uit acolo! Și oricum nu-i mai mare decât mine. Nu există așa ceva.

‒ Hai, intră! a zis bărbatul.

Suportul meu normal c-a intrat. Doar nu era el să refuze.

Bărbatul era cam de vârsta suportului meu, proporții atletice, totuși cu mușchii lăsați și burtă de bere bălăngă-nindu-i-se sub pieptul dezgolit, cu țâțe parcă scoase dintre cârlige de uscat rufe. Partea asta părea promițătoare din punctul meu de vedere.

Era chel și nasul îi înainta acvilin. De o înălțime medie, ca și suportul meu. Pe acestea nu le-aș putea trece nici la amenințări, nici la beneficii.

În schimb, avea ochi albaștri. Cele mai multe femei sunt atrase de ochi albaștri. Oare și-o fi pus lentile de contact? Trebuie să cercetez treaba asta.

Nu-mi place concurența și îi arăt eu ei la cel mai mic semn că și-ar scoate colții. În cazul ăsta, că s-ar întări.

Da, era concurență. S-a dat repede de gol. Încerca să-l discrediteze pe suportul meu.

I-a oferit o bere. Iar suportul n-a refuzat-o.

I-o fi pus ceva înăuntru? Vreo otravă sau un drog pentru impotență? Adică otravă pentru mine...

Dar n-am apucat să mă uit, că suportul a și luat o gură din doza pe care-a desfăcut-o cu un pocnet.

Poc! Mi-au înghețat vinele. De parcă ar fi vrut să le strivească cu un capac metalic.

‒ Cu ce treabă pe-aici? a întrebat concurența.

Suportul s-a așezat lângă el.

M-am uitat spre blegoșenia din chiloții ăstuia. Nu arăta chiar primejdios. Așa acoperit. Mi se părea că se burzulu-iește la mine. Dar nu l-am băgat în seamă. Și așa părea un pricăjit.

‒ La relaxare. Tu?

‒ La fel.

‒ Singur?

‒ Da. Tu?

‒ Tot singur?

‒ Deci doamna care a trecut mai devreme pe hol nu era cu tine?

‒ Ce doamnă?

Deodată am auzit o voce strigându-mă și nu m-am mai concentrat la conversația ăstora. Oricum nu erau chestii interesante.

‒ Hei, tu, blegule!

‒ Cu mine vorbești?

‒ Dar cu cine? Mai vezi și pe altcineva pe aici?

‒ Tocmai asta-i chestia, că nici pe tine nu te văd. Nici până la materialul în care ești vârât nu ajungi.

‒ Asta pentru că tocmai am făcut baie. Ceea ce tu nu prea faci. Nu ești obișnuit cu igiena, ai?

‒ Mai ești și prost. Ce treabă are baia cu piticimea ta? Ești oricum minuscul și dai vina pe apă. Să-ți fie rușine!

‒ Nu e cazul să ne aducem jigniri. Trebuie să vorbim civilizat.

‒ Vorbesc cum vreau eu și nimeni nu-mi poate spune ce să fac!

‒ Vai de mine! Ce de-a complexe ai!

‒ Ba tu ai complexe. Ce-i cu suportul ăla al tău cu ochi albaștri? Așa-i că nu-s adevărați? Am dreptate, nu?

‒ Asta-i treaba noastră. O să vezi că noi agățăm și voi o să rămâneți cu laba.

Asta m-a înfuriat la culme. Lichid începu să-mi curgă.

‒ Punem pariu?

‒ Pe ce?

‒ Cine pierde, își ia suportul și dispare din peisaj, împreună cu depresia aferentă.

Făceam act de bravadă și încă conștient că nu aveam cum să câștig având un suport ca al meu. Dar nici nu voiam să par un molâu.

‒ Bine, acceptă el.

Și atunci am văzut ceva ce n-aș fi crezut posibil să se întâmple. Și ceea ce eu oricum nu reușisem să realizez.

Concurentul se încordă și se umflă mai să rupă chiloții. Erau strâmți chiloții, nu că ar fi fost el prea mare.

Acțiunea asta declanșă unele chestii în interiorul suportului său. Aș fi vrut și eu să fi prins tehnica, ca să le pot aplica la rândul meu, dar blegul ăla le-a executat prea repede ca să am cum să văd ceva. Ca și cum ar fi fost obișnuit cu practica asta. Hmm!

Ca efect:

Suportul lui s-a ridicat dintr-odată și l-a grăbit pe cel al meu:

‒ Acum mă scuzi, am o treabă urgentă de rezolvat. Bea restul de bere la tine în cameră.

Amabil ca orice prost, suportul meu nu l-a contrazis, ci s-a ridicat, i-a strâns mâna și a plecat cu tot cu doza de bere.

În urma noastră, am simțit deasupra coaielor arsura unui rânjet de penis.

Minuscul, desigur.