Jurnalul unui penis

Ora 01:30

Dar mai are un rol: cel terapeutic.

Căci de asta și ajunsesem la psiholog: să mă vindec.

Și nu doar vorbind, ci acționând. Și chiar după ședința asta am simțit cu atât mai puternic dorința de a-mi îndeplini scopul. Vizualizam cum mă împing printre cărnurile umede ale unui tunel plin de comori și asta mă zguduia în fiori de excitare.

Trebuia să acționez cât mai rapid!

Totuși aș minți dacă aș spune că doar o ședință de terapie și o imagine vie, dar nereală, m-au făcut să acționez în acel moment.

A mai fost ceva:

Am auzit pași pe holul de dincolo de ușă. Și nu orice pași, ci feminini. În despicarea aerului săvârșită de picioarele ce căutau solul sau zburau departe de el, simțeam legănarea șoldurilor, arcuirea pulpelor, greutatea sânilor, golul lăsat de lipsa a ceva între picioare care le afectează echilibrul mișcării.

În afară de asta, mai erau și tocurile care clănțăneau podeaua de sub tălpile ei. În mod grațios, desigur.

Apetisant.

Putea fi și un travestit. Totuși, greu de conceput în aceste locuri.

Și nici n-ar fi un gând bun. Cu frații mei îmi place să discut de la depărtare, pe subiecte de genul: „ai reușit să intri?", „cum a fost în acel tunel, câte curburi avea?". Nu să mă apropii prea mult de ei.

Primul meu gând a fost să o identific pe purtătoarea tocurilor. Totuși tinerica greu de conceput că se ducea la vreun bal pe seară. Doar nu-și înființaseră urșii club prin apropiere. Nu de alta, dar n-ar fi avut destui clienți pentru droguri. Și nici nu părea genul elegant. Fata, nu urșii.

Iar maică-sa părea gata să se ia la trântă cu toate rădăcinile întâlnite în cale. Probabil purta doar adidași sau bocanci. Ceva cu care să-i fie ușor să se zbânțuie prin vegetație. Sigur ochise vreun colț de stâncă pe care să-l escaladeze.

(imaginea asta îmi provoacă unele scenarii în minte, dar mai bine mă abțin deocamdată și am să-l determin pe suport s-o înghesuie prin vreun colț izolat și curat de natură, fie el și vârf de munte)

Cât despre gazdă, nu apucasem să arunc o privire la încălțările ei. Ca să fiu total sincer, niciodată nu mă uit la încălțările doamnelor. Nu-i frumos!

Ca să fiu și mai sincer de atât, aceea nu e o zonă de interes pentru mine. Nu prea am cum intra prin acele părți ale corpului feminin. Ba chiar, dacă acea zonă are vreun interes cu mine, se lasă cu durere. Așa că e o lipsă de interes secondată de frică.

Dar revenind la doamna cu pricina, nici n-aș vizualiza-o cu tocuri.

Nu că n-ar avea obiceiul să se dichisească pentru vreo sindrofie sau întâlnire amoroasă, ci fiindcă acum nu e cazul și ar fi ciudat să arate camerele oaspeților, să gătească sau să trebăluiască în tocuri.

Atunci o fi alta?

Cine?

O noutate?

Sună interesant.

Cu cât mai multe, cu atât mai bine!

Trebuie să acționez, nu mai pot răbda.