Jurnalul unui penis

Ora 03:59

Un bărbat se așeză fără nicio jenă pe bancă, lângă femeie. Nu prea reușea să se țină într-o poziție dreaptă și puțea groaznic. Era nebărbierit, pălăria ponosită îi aluneca pe o șuviță de păr înspre ochi, costumul din stofă gri părea prăfuit, tăvălit și rupt, iar picioarele îi înotau în niște cizme ce fuseseră verzi înainte de a fi intrat într-o baltă. Părea un Zeus local.

‒ Aștept autobuzul, preciză el. Nu mă băgați în seamă.

Priapa îi aruncă o privire disprețuitoare. Oricum n-avea de gând să-l bage în seamă. Totuși, pentru o siguranță sporită, se îndepărtă de Zeus. Și se apropie de suportul meu.

Șoldurile ei i le înfierbântau pe ale lui, colăceii ei cărnoși treceau de haine și se rezemau pe intestinele lui...

Firește că la o astfel de scenă, deși fără a avea nicio șansă să devină pornografică ‒ suportul meu deveni brusc imobil. Ca și cum ar fi vrut să se impregneze cât mai adânc de feminitatea care se apropiase atât de mult...

Deci mai avea câteva dorințe. Le ascundea bine.

Până și eu fui încercat de un fior de sculare.

Othello al Priapei se așeză, în cele din urmă, pe o bancă ceva mai încolo, nu foarte apropiată de liziera pădurii. Nu se arăta foarte îngrijorat în privința consoartei.

Își aprinse un trabuc și își deschise mobilul. Cât nu se uita soția la el, putea să posteze în voie poze cu femei goale pe diferite saituri și să le compare cu cele postate de prietenii lui.

Fata se așeză lângă el, nescăpând din mână mobilul.

Ca și cum ar fi uitat promisiunea de a nu ne deranja, Zeus zise:

‒ Ai o femeie frumoasă lângă dumneata. Faceți un cuplu potrivit.

Ei, ăsta da început potrivit! Îmi plăcea individul. Cu falsa situație în cârcă, pe care niciunul dintre ei nu încercă s-o clarifice, cei doi aveau să se apropie și mă alegeam și eu cu ceva.

Deja mă lingeam pe buze. De fapt, îmi curgea un lichid asemănător salivei.

Putea să mai spună din astea. Chiar să le indice unde ar fi cel mai neaoș loc de a se fute.

I-aș fi ridicat o statuie și m-aș fi întărit la vederea ei!

Însă Zeus nu fu prea interesat de statuie, căci o luă pe arătură:

‒ Io am fost primar, așa să știi.

Nu c-aș fi fost eu interesat cu ce se ocupa Zeus (nu sunt eu interesat cu ce se ocupă femeile, decât pentru unele fantezii ușurele, darămite bărbații), dar nu prea arăta a primar. Arăta mai curând ca portarul primarului.

Dar oare cum arată un primar? Poate să aibă moacă de ghiolban sau să fie cât dulapul, însă are cămașă, costum de obicei albăstriu și o panglică tricoloră de-a curmezișul pieptului. Are secretare pe care le fute. Dacă una prestează mai bine, creează un departament special pentru ea peste care o pune șefă. E nasol că unii primari o iau razna și pun poliția locală pe urmele amantei, de parcă n-ar fi văzut pizdă în viața lor. Apoi ajung la pârnaie.

Totuși Zeus nu părea să se ajusteze cu imaginea din mintea mea (în unele fantezii mi-am închipuit că sunt primar, însă nu chiar unul ca ăsta).

‒ Am avut familie, copii... o vilă scumpă... cu jacuzzi... mașini scumpe pentru fiecare membru al familiei... chiar și pentru ăia de n-aveau carnet... îi aranjam eu... șefu la poliție mi-era amic de pahar...

Rămase cu ochii fixați pe o găină ce încerca să-și scoată trupul după cap printre scândurile ce formau gardul casei de vizavi. Nereușind, dar crezând că e, poate, doar o întâmplare nefericită, încerca în continuare, zbătându-se.