Jurnalul unui penis

Ora 12:42

‒ Aici ne vom așeza la pândă.

‒ Dar e murdar!

Dianul nu-i răspunse, ci se trânti pe vegetația din râpă. O crenguță îi înțepă piciorul, însă se chinui să nu arate.

‒ Hai aici! Mai repede, să nu sperii prada.

Fata se trânti lângă el, nemaipăsându-i de inconveniente. 

‒ Unde-i prada? șopti Isis.

‒ Șttt! Mă pricep să-i iau mirosul. Îmi dau seama exact unde e, chiar dacă voi n-o vedeți. N-aveți suficientă experiență.

‒ Dar ce animal e?

‒ Ai să vezi.

‒ Taci și nu mai pune atâtea întrebări, se enervă și fata. Dar continuă să filmezi. Să nu cumva să scapi nimic.

Casandra se uită printr-un smoc de iarbă de pe ridicătura de pământ din fața ei. Totuși nu văzu nicio pradă, căprioară sau mistreț.

Așteptă. Cu coatele înfipte în pământ.

‒ Ridică mai sus aparatul, să vadă și gigea, șopti nesuferitul.

Deși avu tendința să-i zică vreo două (cum își permitea nesimțitul să-i dea ordine?), ridică telefonul încât să se vadă cât mai mult din întinderea împădurită.

Dar nu fu suficient: ăla zise că nu vedea destul de clar. Ce să vadă? Frunze și scoarțe de copac? Și uneori câteo veveriță sau pasăre?

Era prea epuizată să se mai certe cu el, așa c-o lăsă moartă și-i făcu pe plac.

O epuizase drumul pe jos. O fată ca ea nu era făcută pentru mersul prin pădure decât cu un Merțan. Oare Merțanele merg pe drumuri din astea? Nu contează. Ar putea să-i facă o editare din Canva. Și să folosească un elicopter în loc de-un Merțan. Ar fi mai cool.

Tot flutura mâna încercând să găsească o direcție plăcută pentru Isis. În fond, trebuia să facă pe voia auditoriului ei. Cât de enervant ar fi! Ce s-ar face dac-ar filma pe Onlyfans și unul altul iar cere una alta? Și acolo se câștigă parale, nu glumă.

‒ Hai, hotărăște-te odată, zise ea când își simți mâna prea obosită. Nu fi fetiță!

‒ Dar nu-s...

‒ Dă-mi-l mie, propuse Dianul.

I-a luat telefonul, dar produse și o atingere scurtă.

O prinse cu o strânsoare care i se păru (ei) prea fermă. Sau doar i s-a părut?

A așezat telefonul în echilibru în bifurcația dintre două crengi. Deși fata se sperie inițial că echilibrul ar fi precar și aparatul ar face cunoștință cu cine știe ce piatră rea și spărgătoare de ecrane înfiptă în sol ‒ chipul de pe ecran o privea fără să se clatine.

Bărbatul de alături se pricepea la a pune lucruri în echilibru.

Unghiul de vedere al ecranului acoperea o parte din pădure, dar și pe ei.

‒ Acum să vedem ce-o să se-ntâmple, zise Isis.

După ce așezase telefonul pe trepiedul improvizat, vânătorul se răsuci, ajungând foarte aproape de fată.

Prea aproape.

Șoldurile lui îi atingeau șoldurile ei.

Ba nu: erau pe jumătate urcate pe ale ei.

Îi simțea carnea duhnind a sudoare.

Dar și respirația mai fierbinte ca un mistreț încins în urechea ei.