GARSONIERA

Capitolul 2- Alma

       Am impresia că urmăresc un film cu multe personaje și o acțiune încâlcită. Din păcate nu este o ficțiune, ci un episod real din viața mea. Întorc capul spre mulțimea de oameni, majoritatea necunoscuți mie și caut ochii cei mai însemnați, cei pe care mi-aș dori să-i văd pentru totdeauna. E aici, așa cum a dorit, radiind de fericire. Înghit în sec și mă forțez să-i zâmbesc frumos, dar e atât de dificil să-mi ascund durerea și frustrarea de a fi pusă la zid în acest hal, cu un obicei ce se practica și  ar fi fost mai degrabă  înțeles în secolul trecut, în niciun caz în zilele noastre.

       Cum am ajuns aici? Pe cine cine să învinovățesc?

       Pe tata, cel care a pierdut banii și bunurile familiei la jocurile de noroc și  n-a avut puterea să-și asume faptele ca un bărbat adevărat?

       Pe bunicii paterni, cei care ne-au obligat să eliberăm casa și ne-au alungat de pe proprietatea lor ca pe niște câini, până să se răcească trupul fiului lor?

       Pe Dorina, cea mai bună prietenă, cea care s-a cuplat cu iubitul meu, după doar zece zile de când părăsisem orașul?

       Pe boala cumplită a mamei, ce ne-a luat prin surprindere în momentul în care începusem să sperăm că totul va fi mai bine?

       Sau pur și simplu pe soarta, care a socotit că mai pot căra încă o greutate pe umerii mei?

      Caut să mă concentrez la femeia din fața mea și tot ce pot să rețin e ceva lipsit de importanță în acest moment și anume, nuanța interesantă a părului său. Mintea caută un refugiu chiar și acum, în ultimul ceas, orice numai să amâne decizia care-mi va marca existența o bună parte de timp începând de acum. Râsetele și comentariile celor din jur mă aduc imediat în prezentul crunt și rostesc ceea ce toți așteaptă cu nerăbdare. Cu un răspuns monosilabic, cu greu rostit, dau acordul de a mi se schimba starea civilă și numele. De bună voie și nesilită de nimeni? Ei bine, aici ar fi câte ceva de obiectat. Mă rog în gând să fie el cel curajos dintre noi doi și să pună capăt acestei șarade, atunci când îi va veni rândul să fie întrebat. Însă, răspunsul său e ferm, nu ca al meu gâtuit și odată cu el se evaporă și puțina speranță pe care o mai aveam. În fond, la ce mă așteptam de la băiatul mamei?

       Mi-a schițat dinainte în mare situația și poziția în care ne aflăm, chiar cu câteva minute înainte de a sosi ofițerul stării civile.

       – Dacă accepți, atunci o să-ți spun de pe acum cum stă treaba. Această legătură, bună sau rea, cum ne-o fi norocul, va fi pentru totdeauna pentru că eu sunt mai de modă veche și nu concep divorțul. Iar asta implică și îndeplinirea rolului de soție, înțelegi tu la ce mă refer!

L-am ascultat și am strâns ochii cât am putut de mult, atât cât am vizualizat fiecare amenințare de-a lui. A fost o strategie de intimidare, simțindu-se neputincios la rândul său, legat la ambele mâini de părinții săi. Gândul la cel mai mic semn de apropiere fizică mă înfioară, chiar și simpla atingere a coatelor de acum îmi face pielea de găină, dar să se țină de cuvânt și să-l am în fiecare noapte în patul meu? A, nu! Asta, nu! Vom stabili de mâine niște limite de bun simț, pentru perioada cât voi locui în casa lui. Cum el este forțat de împrejurări să se însoare cu o femeie cu care n-are nici în clin, nici în mânecă, așa și eu, n-am putut refuza ultima dorință a unei muribunde, mai ales că aceasta nu este orișicine, ci singura ființă importantă de pe această lume.

       În ultimul timp m-am gândit des la cele două prietene. Toată copilăria le-am auzit vorbind la telefon, ambele fiind la curent cu tot ce se întâmplă în viața celeilalte, bucurându-se sau întristându-se când una dintre ele suferea. Vara, de pe cincisprezece iulie până pe cincisprezece august, întotdeauna eram în stațiunea Mamaia, cazate la hotelul Anușcăi. În acea perioadă, cea mai încărcată din sezonul estival, mama reprezenta mâna dreaptă a prietenei sale. E dificil de stabilit când s-au gândit că eu și Dan am fi candidații perfecți pentru a forma un cuplu, atunci când eram copii și ne jucam împreună sau de curând?