GARSONIERA

Capitolul 32 -Alma

       – Așa a spus?

       – O, da și încă cum! A fost atât de beat încât s-a trezit aproape de prânz. Nu i-a trebuit cafea, mâncare și se vedea clar pe chipul său cât de șifonat este. I-a fost rușine să se uite spre mine! Și-a luat schiurile și a fugit din calea noastră, motivând că e ultima zăpadă de care se poate bucura. Oricum l-aș fi mâncat din priviri, pe când părinții săi încercau, deși nu prea le ieșea, să rămână serioși. Nu mai știu nimic de el de vreo trei ore!

       Râd singură. Mi-l imaginez pe domnul polițist Săndulescu, cu atitudinea aia sobră de obicei, cum insista, cu voce tare, să facă sex.  Practic sunt într-o casă străină, ținând cont că el nu mai locuiește acolo de ani de zile, iar pentru ea, abia i-au fost prezentați.

       – Mi-a fost atât de jenă de dimineață, când am dat ochii cu tatăl său și soția acestuia. După cum evitau să mă privească în ochi și mustăceau pe ascuns, mi-am dat seama că au auzit tot și că sunt la curent cu manifestarea de iubirea a lui Marian, atât de unică. Și-a găsit când să se exteriorizeze și mai ales în ce mod! spune  și-mi dau seama după vocea ei că e supărată. Cum ea este cea mai optimistă persoană pe care o cunosc, chicotește imediat. Ce crezi? își amintește altceva și se repede să-mi spună. Marta, mama lui vitregă, m-a îmbrățișat și chiar mi-a mulțumit!

       – De ce?  Că s-a amuzat copios la spectacolul oferit gratuit de voi? pun puțin gaz pe foc.

       – Probabil! chicotește iar. Mi-a spus că nu l-a mai văzut pe Marian în această stare și că acum s-au liniștit. Îi îngrijora faptul că nu știau nimic despre viața lui, mai ales după accident.

       – Și tu, cum te simți? devin deodată serioasă și preocupată cu adevărat de fericirea prietenei mele.

       – Sincer, nu știu dacă să-i bat obrazul când va îndrăzni să dea totuși pe aici, ori să-i sar în brațe!  Ah, l-aș băga într-o cameră, feriți de ceilalți și l-aș pune să-mi repete la nesfârșit declarația sa de iubire, dar, cu siguranță o să dureze ceva până își va deschide iar sufletul, doar îl cunosc! Sub influența alcoolului, gândirea nu-i era prea coerentă și poate ar trebui să fiu mai realistă, dar am așteptat atât de mult să aud de la el ce are pe suflet, încât acum mă leg doar de zicala aia din popor, că omul la beție spune adevărul.

       – Ți-e teamă să te încrezi cu totul în vorbele sale, după cum a evoluat relația voastră, dar Adela, Marian chiar te iubește! Ce dovezi mai vrei? Nu e flecar de fel și poate nici genul romantic, dar e cu mirare, după cum l-a încercat trecutul? Te vrea mereu alături și după cum mi-ai povestit, ți-a spus clar și răspicat că tot timpul ești în mintea lui.  Ar trebui să-ți dea de gândit și de ce  refuză să plece în altă cameră, când Alexandra este agitată. Nu se poate odihni în condițiile în care a doua zi, dis de dimineață își începe serviciul și totuși el îți rămâne alături.

       – Este un nebun!

       – Da, dar un nebun îndrăgostit!

       Adela este ca o soră mai mare și mă întristez când o simt nefericită, iar când inima i se umple de iubire, mă bucur alături de ea. Am încercat să gândesc obiectiv și să înțeleg și comportamentul iubitului ei. Când am aflat cum a urmărit-o de la distanță, când ea credea că o uitase deja, am știut că va fi ca în cărțile pe care le citesc în timpul liber, o poveste adevărată de iubire și că nu va renunța la ea nicicând. Am pus neînțelegerea dintre ei pe baza unui orgoliu excesiv și am crezut în el, de aceea l-am căutat când i s-a născut fiica. A fost ca un ultimatum și așa l-am forțat să aleagă pe ce drum o va apuca, iar hotărârea sa să fie una definitivă. Sentimentele existau, doar că avea nevoie să fie un pic impulsionat.