GARSONIERA

Capitolul 14- Alma

       – Mă duc peste ele! spun mai mult pentru mine, însă Adela e aici, atentă să nu fac vreo prostie.

       – Asta și speră! De ce crezi că a intrat aici? 

       Nu sunt vulcanică, ci mai degrabă imperturbabilă, caracterizată prin răbdare și toleranță în situații de tensiune. Însă, uneori, temperamentul meu pare a suferi schimbări când este ceva legat de Dan. Iar pe ea, n-o suport de când am cunoscut-o. Întotdeauna m-am întrebat ce naiba a văzut la ea. E cea mai superficială ființă din jurul său și totuși, ea are însemnătatea cea mai mare pentru el. E iubirea vieții lui. Pe celelalte femei nu le-am disprețuit ca pe faimoasa Rebeca. Un motiv ar fi că nu-mi părea atât de atras de ele sau poate că aș fi putut oricând concura la aspect sau calități fizice. Dar cu ea am simțit de la început, că nu va fi doar o aventură, mai ales după cum umblau, tot timpul nedespărțiți. Când am aflat că relația lor s-a cam răcit m-am bucurat și acea starea de euforie, inexplicabilă pentru apropiații mei, am simțit-o câteva zile. Din câte am înțeles de la mama, Rebeca a semnat un contract cu o casă de modă din Italia și relația la distanță n-a mers.

          Acum ea s-a întors, iar Dan s-a dovedit un ipocrit. În ziua căsătoriei s-a dat drept ceea ce nu este și anume, un bărbat ce-și respectă jurămintele. Sau poate am înțeles totul greșit. A spus că nu va divorța vreodată, dar nimic de fidelitate sau respectul dintre noi. De când i-am văzut iar împreună, în club, ranchiuna mi s-a adâncit. Și toate momentele din adolescență, în care am suferit, urmărindu-i de la distanță, reprimate atunci, au revenit. Când m-am întors acasă în acea seară, în camera mea, ațipise în șezut, maică-sa, probabil îngrijorată. Aștepta un semn de la noi. 

        – Ai dat de el? Este bine? Unde este? S-a întâlnit cu tatăl lui? s-a repezit, dezmeticită din somn, realizând unde se află și de ce.

       – Da, e mai bine ca oricând! Ne-am îngrijorat degeaba! am calmat-o și fără prea multe menajamente am împins-o pe ușă afară. 

       Voiam să rămân singură, să-mi permit toată furia și ofuscarea reținută în fața Sarei, Anușcăi sau a șoferului de taxi. M-am simțit înșelată, iar acest sentiment îl am și acum, după mai bine de o lună. Mă gândesc că atât am însemnat pentru el, câteva momente de plăcere și cam atât. Cum li s-au întâlnit privirile a uitat complet de mine.

       O privesc pe sub gene cum se plimbă printre standurile cu haine sau cum se oprește să-i arate Anei câte ceva, atunci când este strigată de aceasta. De câteva ori privirile ni se întâlnesc și îmi zâmbește larg de parcă am fi prietene vechi.  Mă gândesc la vorbele Adelei. Să nu fi fost doar o întâmplare vizita ei? Dacă și-ar dori să afle detalii despre viața mea, cel mai indicat ar fi de la o persoană apropiată mie, cum ar fi chiar cumnățica mea, nu-i așa? Hmm, dar de unde acest interes? Nu prea m-a băgat în seamă, conversațiile noastre rezumându-se la câte un salut, când drumurile ni se intersectau prin hotel. N-am văzut-o niciodată în casa lor, deși cu membrii familiei  a fost întotdeauna atentă. O aproba întotdeauna pe Anușca, iar fiică-sii îi lăuda alegerile. I-a cucerit prin lingușeală. 

        Diferența de vârstă dintre noi este mică și totuși nu ne putem considera ca fiind apropiate, într-atât încât să ne facem confidențe. Când Ana-Maria  voia să ne jucăm, eu treceam prin cea mai dificilă perioadă, adolescența. Iar dragostea ce i-o purtam fratelui ei nu ne-a ajutat deloc, ci din contră, ne-a ținut la distanță. Pe atunci mă preocupa să fiu remarcată de Dan sau de vreunul dintre prietenii săi, pentru a ajunge în apropierea lui, în anturajul său. Mai târziu am crescut, iar problemele din familia mea m-au forțat să mă maturizez mai devreme și atitudinea mi s-a schimbat, fiind mai reținută față de ceilalți. Nu am darul de a socializa cu ușurință cu persoane mai puțin cunoscute. Nu mă bag în seamă, dar nici nu fug.  Aștept să mi se ceară părerea înainte de a deschide gura.