Întotdeauna am simțit că sunt în siguranță în brațele sale și aș da orice să rămânem așa, îmbrățișați, în fiecare noapte până la răsăritul soarelui. E o dorință născută din speranța că și după ce se va trezi, orgoliul nu va mai acapara orice sentiment am avea și nu vom mai ascunde ce simțim, de teamă să nu părem slabi sau să nu divulgăm celuilalt ce așteaptă de fapt inima. Deschid ochii și privesc licărul din dreptul ferestrei cum se întrepătrunde cu întunericul și cum încet încet se întrezăresc lucrurile din cameră. Totul pare atât de firesc în dormitor. Un cuplu de tineri îndrăgostiți și copilul lor se odihnesc înainte de mijirea zorilor. Dar nu întotdeauna este așa cum se crede la o primă vedere. Eu doar așa, adormit cum este, mă voi bucura de căldura corpului și mirosul pielii sale. Capul mi-e așezat pe pieptul lui, probabil de azi noapte, de când l-oi fi simțit lângă mine, așa cum ne-am obișnuit să dormim. Îl mișc ușor, într-atât cât să-i sărut bărbia lată ce uneori îi scoate la iveală încăpățânarea.
La ce oră o fi venit? E aici și asta ar trebui să conteze acum, dar mă pot păcăli așa? Nu sunt atât de naivă cât să cred că supărarea din ultimele zile i-a trecut deodată și mai ales fără prea multe justificări din partea mea. Îi cunosc caracterul, mi l-a arătat cu mult timp în urmă prin faptele și vorbele sale și dacă n-aș fi fost îndrăgostită lulea probabil mi-aș fi pus de atunci niște întrebări și aș fi analizat mai mult compatibilitatea noastră. Eram despărțiți, dar mă urmărea și știa întotdeauna cam ce fac și de atunci ar fi trebuit să-mi dau seama cât de posesiv poate fi și de gelozia lui, deși nu și-o expune decât arareori. Frământări, dureri, năzuințe, totul e în interiorul său. Reacțiile vulcanice nu-l reprezintă, sunt atât de rare încât te uluiesc când apar și te iau prin surprindere. Nu știi cum să răspunzi, iar tăcerea ta, poate părea ca fiind o asumare a vinovăției. Acum se comportă ca și cum și-a pierdut încrederea în mine sau poate că nici nu i-am câștigat-o vreodată pe deplin.
Întâlnirea cu Luca a fost doar o coincidență, deși el nu pare convins nici acum de asta. Îl cunosc suficient de bine pe fostul meu iubit pentru a ști că nu ar fi capabil de a pune la cale un astfel de plan. Nu avea de unde să știe că voi fi atunci, fix în acel moment, în fața magazinului. Nu i-am spus unde locuiesc, iar acest cartier nu este într-o zonă frecventată de el. Din întâmplare m-a zărit când ieșeam din magazinul de cartier, de unde îmi fac cumpărăturile. E vizavi de parcul în care îmi plimb zilnic copilul și probabilitatea să fim amândoi în același loc era mică, dar cu universul nu te joci. Într-adevăr Luca nu a trecut indiferent mai departe, ci a oprit în apropierea mea și s-a oferit să mă conducă acasă. În fond, un comportament civilizat între doi oameni care cândva au format un cuplu.
L-am refuzat, pe motiv că încă nu ne terminasem plimbarea dinainte de prânz. Adevăr pe jumătate spus. De fapt, în acel moment gândisem că nu ar fi o idee prea bună să apar acasă cu el. Marian ar fi aflat cumva și nu voiam să scormonesc prin trecut. A insistat, venind cu un motiv mai convingător decât cel vizibil, legat de greutatea pungilor agățate de ambele mânere ale căruciorului. De la ultima ceartă cu Marian, am rupt definitiv legătura și nu i-am mai citit mesajele. Am cugetat că așa voi evita să-i dau speranțe, iar iubitului meu gânduri negre și frământări inutile. Câteva înștiințări au continuat să fie aduse la vechea adresă, iar întâlnirea noastră picase numai bine pentru a le primi. Mi-a reamintit și de unele lucruri personale rămase în apartamentul lui, pe care le păstrase în speranța că mă voi întoarce cândva să locuiesc iar acolo. M-am simțit iar stingherită când l-am auzit, dar mai ales când i-am reamintit că nu va mai exista implicațiile cuvântului noi.
Având un trecut împreună, resentimentele nu-și aveau rostul între noi și l-am urmat. Nu și în apartamentul pe care îl împărțisem atâția ani, ci l-am așteptat în mașină cât a urcat singur. Am privit nostalgică în jur, amintindu-mi cu cât entuziasm am ajuns prima dată acolo, pe aleea acea îngustă, dintre blocurile înalte. Cât de îndrăgostită eram! Aveam impresia că toată lumea e la picioarele mele și că Luca îmi oferise deja ce îmi închipuisem ca fiind tot până atunci, când îmi propusese să mă mut cu el, departe de satul și apropiații mei. Pornisem într-o aventură și cine s-ar fi gândit atunci că se va încheia după cinci ani și că viața ne va purta pe drumuri atât de diferite?
CITEȘTI
GARSONIERA
Genel KurguCând viața te lovește, nu uita că timpul tău în această lume este limitat. Poți să cazi, să suferi, dar întotdeauna să ai puterea să te ridici pentru că fiecare zi îți va aduce o altă provocare ce trebuie s-o accepți.
