– Bună, frumoaso!
Îmi dau ochii peste cap și pufăi, mimând cât mai vizibil enervarea. Asta trebuie să vadă și să știe, că încă nu am uitat supărarea provocată de el și amica lui! Însă cum îi poți interzice inimii să tresalte la fiecare cuvânt adresat special pentru a o atinge sau să rămână indiferentă la ochii ăștia albaștri, care de fiecare dată mă privesc într-un anume fel, de simt cum mi se înmoaie picioarele.
– Alma! vocea Maiei răsună în parcarea subterană și mă întorc pe dată. Ai uitat ăsta!
Întinde punga și instinctiv mă uit la bărbatul de lângă mine. Din fericire nu pare prea interesat de ce s-ar afla înăuntru și de ce nu putea rămâne aici până mâine.
– Mulțumesc! îi zâmbesc și cât o petrec cu ochii, Dan profită.
N-ar trebui să mă mai surprindă, doar nu este prima dată când acționează astfel, alegând momente potrivite pentru el. Îl văd atunci când îi simt și buzele care fură un sărut înainte să reacționez. Își îndreaptă spatele la fel de repede și până să-i reamintesc de ce suntem așa, deja e cu spatele la mine și face primii pași spre mașină. Un mic surâs răzbește cu toată încăpățânarea mea și strâng buzele pentru a nu fi observat, altfel s-ar duce naibii toată răceala cu care-l tratez ca rezultat al faptelor sale. Mi-e dor și mie de el, dar orgoliul mi-e rănit și nu pot trece prea ușor peste el.
Așteaptă cu motorul pornit și rămâne tăcut, în schimb îmi transmite anumite mesaje pacifiste prin intermediul muzicii alese. Hm, băiat isteț! Așa și-o fi vrăjit toate partenerele? E concentrat la drum sau îmi urmărește și el gesturile cu coada ochiului?
Astăzi m-am tot gândit la tatonările fostei sale iubite și de când au început ele de fapt. A mocnit în ea, așteptând momentul potrivit să atace sau pur și simplu spune ce simte atunci? E invidioasă, iar el nici măcar nu observă. Susține în continuare că relația lor s-a încheiat demult, dinainte de a pleca aceasta în Italia și acum sunt doar amici. De câte ori am făcut referință la ei, a pufăit și m-a luat în râs, iar eu am renunțat ușor la tot ce voiam să-i spun. Faptele indică că Rebeca îl vrea înapoi și n-o să se lase până nu-l va avea la picioarele ei. Și cu mine cum rămâne? Cum să concurez cu dragostea vieții lui, în condițiile în care el nici nu e conștient de ce și-a pus ea în minte?
Trecutul le aparține, iar Rebeca mizează pe asta. Au trecut prin multe experiențe împreună, după cum a ținut să-mi aducă la cunoștință, în caz de uitasem. La petrecerea dintre ani, a pregătit momeala, iar eu am căzut pradă. Conștientă că acolo sunt toți martorii întâmplărilor petrecute când erau împreună, prin viclenie, a adus discuțiile în punctul în care își dorise, astfel încât să completeze fiecare cu câte o replică, în final să nu mai se știe de la cine s-a pornit.
N-am uitat că Dan și-a petrecut copilăria și adolescența în două medii diferite. În casa bunicilor paterni și în cea a mamei a găsit o atmosferă asemănătoare bazată pe afecțiune, bune maniere și dezvoltarea trăsăturilor de caracter pozitive. Dragostea și respectul pentru ei, l-au adus de cele mai multe ori cu picioarele pe pământ, mai ales atunci când obiceiurile sau anturajul întâlnit în casa tatălui său îl influențau negativ. O parte întunecată și una luminoasă, din care copilul a preluat și învățat, ajungând tânărul de astăzi, cu acea personalitate complexă.
– Dacă voi avea iar o cădere, Alma? E cea mai mare teama cu care trebuie să mă confrunt zi de zi! mi-a spus într-o noapte, după ce s-a întors din club. Uneori mă întreb dacă mă prefac că mi-e bine și cât voi rezista să nu mă mai gândesc, cel puțin o dată pe zi, la viața de dinainte.
CITEȘTI
GARSONIERA
General FictionCând viața te lovește, nu uita că timpul tău în această lume este limitat. Poți să cazi, să suferi, dar întotdeauna să ai puterea să te ridici pentru că fiecare zi îți va aduce o altă provocare ce trebuie s-o accepți.