GARSONIERA

Capitolul 12-Alma

       – Acum sunt  bine, Alma!

        – Nu, nu ești bine acolo! Erai bine aici, lângă mine! De ce m-ai părăsit? De ce m-ai lăsat singură, mama?

       – Dar nu ești singură, Alma!

       – Ba da! Nu mai am pe nimeni! strig, dar nu mă aude. 

       – Nu ești singură, Alma!

       Îmbrăcată într-o rochie albă, cu părul negru lăsat pe spate, așa cum îl purta în tinerețea ei, îmi zâmbește cu căldură. Întind mâna s-o ating, dar nu reușesc să ajung la ea. Alerg spre ea, dar se îndepărtează și oricât mă străduiesc s-o ajung, nu pot.

       – Întoarce-te, mama! Nu mă lăsa aici!

       Simt cum umerii mi se zgâlțâie ușor și vocea suavă a mamei se distorsionează și se întrepătrunde cu alta, mai baritonală. Numele mi-e strigat, dar refuz să deschid ochii. Nu încă, atât cât mama este aici.

       – Nu ești singură, Alma! Ne ai pe noi!

       Îi recunosc vocea. Deschid ochii și observ că afară e întuneric, iar camera ușor iluminată de la neonul din baie, prin ușa întredeschisă din spatele său. Nu-i disting toate trăsăturile feței, dar bănuiesc că l-am trezit din nou cu un alt vis. Uneori îmi par atât de reale, încât îmi ia minute bune să mă dezmeticesc și să realizez că mama nu mai este și că nu se va mai întoarce. Îmi repetă cu blândețe că nu sunt singură și că acum îi am pe ei.

       – Mă ai pe mine! adaugă după o scurtă pauză.

       Chiar te am pe tine, Dan? Dacă ești aici doar din milă? Aștepți să-mi revin, apoi vei fugi, cum ai făcut-o mereu!

       Mă ajută să mă ridic în șezut și își face loc lângă mine. Mă îmbrățișează. De un timp îi simt des căldura brațelor sau tandrețea cu care îmi mângâie creștetul, așteptând să ies din vreun coșmar al nopții. Ridic capul de pe umărul său și privesc direct în ochii lui, deși nu mă pot bucura de nuanța lor deosebit de frumoasă. Ar fi frumos din partea mea să-i cer iertare pentru faptul că-i stric somnul, dar mă simt egoistă.  E atât de bine când îl găsesc aici atunci când mă trezesc.

       – Sunt aici, Alma!

       Da, ești aici! Și am nevoie de tine acum, de afecțiune, de contact fizic. Își apropie  buzele și nu mă retrag ca în alte dăți. Îi răspund și-i dau de înțeles că sunt de acord să meargă până la capăt. E perfect. E provocator și incitant, dur și blând, sălbatic și tandru, atât cât e nevoie să ajung acolo unde își dorește. Ne facem loc în patul îngust din camera mea, iar mai târziu mă las purtată pe brațe, ca o mireasă, până în dormitor. Mă întreb dacă aceste senzații aduse la viață sunt doar pentru că sufletul meu pustiu suferă și se agață cu disperare de cineva ca să umple locul rămas gol. 

       Viața mea sexuală s-a rezumat la câteva momente intime, mai mult pe fugă și pe ascuns, de teamă să nu fim surprinși de părinții noștri. Dorin mi-a fost coleg de liceu și am ieșit împreună însoțiți întotdeauna și de alți prieteni. Vara trecută s-a hotărât să-mi facă o surpriză și m-a sunat după ce se cazase în hotelul Anușcăi, acolo unde eram și eu, ca de obicei, de la începutul lunii iulie. M-am bucurat. Mă simțeam singură. Într-o seară, ne giugiuleam pe hol, în fața camerei sale și a dat buzna peste noi, Dan și grupul său de prieteni. Probabil urcau pe terasa de deasupra să-și continue petrecerea de la piscină. Îi auzisem mai devreme cum se distrau și nu m-am mai așezat pe un șezlong în apropiere, să-i pot urmări în voie. De această dată aveam și eu un alt program și partener cu care să mă simt bine.