Să mă bucur sau nu, să respir liniștită sau să fiu pregătită pentru orice? Dan se comportă la fel ca înainte, de am impresia că vede prin mine. Bineînțeles că este mai bine decât mă așteptam. Primele nopți în această casă le-am dormit iepurește, atentă la orice zgomot din jur, pregătită să fiu abordată în vreun fel, în orice moment. Dar nu, el se poartă de parcă n-aș exista. Nu c-aș avea vreo părere de rău. Tot ce mă interesează acum este ca mama să se simtă mai bine și dacă căsătoria mea falsă o ajută cumva, atunci voi duce acest sacrificiu până la capăt. Voi merge până în pânzele albe, doar să fie așa cum și-a închipuit. De fapt, nu am motive pentru a mă plânge până acum.
Într-o săptămână am reușit să observ toată familia și să rețin unele reguli ale casei. Încerc să mă conformez și să le respect pe cât posibil. Dimineața, când mă trezesc, el este deja plecat. Cred că aș reuși să parcurg fiecare pas pe care l-a făcut, de când s-a trezit, doar după urmele lăsate. Are propria lui rutină. Se trezește devreme. La ora 8, în cabina de duș, mai sunt doar câteva picături de apă, protecția impermeabilă pentru gips e pe gresie, prosopul umed aruncat neglijent peste capacul de la coșul de rufe, tubul pastei de dinți e lăsat fără capac pe marginea chiuvetei, ușa de la dormitor larg deschisă. Semne de grabă sau că nu-i pasă dacă intru în spațiul lui personal, ori că a și uitat de existența mea? Deși îmi impun de fiecare dată să nu mă intereseze nici pe mine, curiozitatea mă împinge să intru și în dormitor. La ce mă aștept să descopăr și de ce îmi vâr nasul peste tot, n-aș putea să-mi răspund nici mie. E pur și simplu dorința de a cunoaște cât mai multe amănunte despre o persoană, fără ca aceasta să știe că e urmărită. Și aici e neglijent, lucrurile personale stau împrăștiate pe blatul comodei, brățări, ceasuri, deodorante, sertare lăsate deschise, un tricou, o pereche de pantaloni scurți mototoliți pe pat sau pe scaun. E repezit sau pur și simplu dezordonat, deși nu s-ar zice dacă l-ai vedea. De la distanță pare a fi un tip mai degrabă calm, genul care întâi te studiază, apoi se pronunță. Prietenii săi formează un grup gălăgios, unde se află și el la o primă vedere, însă dacă îi urmărești mai bine, observi că participarea lui e mai mult în calitate de ascultător.
La micul dejun mă întâmpină doar tanti Maria, ocupată să își verifică lista cu alimentele necesare pentru meniul din acea zi. O cunosc demult, de când eram micuță și mă rugam să-mi dea fursecuri cu ciocolată, cum numai ea știa să facă. Angajată inițial ca bonă pentru Dan, în timp a preluat toate treburile casei. E tratată ca o bunică, un membru drag și de bază al familiei. Îmi zâmbește și mă lasă să mă servesc cu cereale, după ce am insistat de câteva ori, că pot să fac asta și singură. Doar eu mănânc micul dejun. Anușca nu mănâncă de obicei dimineața și își bea cafeaua la hotel, în timp ce stabilește prioritățile zilei cu angajații săi, Ana- Maria e mereu întârziată și intră la bucătărie doar să își ia pachetul pregătit cu drag de tanti Maria, iar Sandu se întoarce mai târziu de la spital, ori e plecat deja la această oră.
De când m-am mutat aici plec mai devreme spre serviciu, stația fiind pe bulevard, la două străzi de casă. Mă întorc târziu, aproape de miezul nopții, când ei sunt în camerele lor. Lumina de pe terasă e lăsată aprinsă și bănuiesc că e special pentru mine. O sting întotdeauna înainte să intru în casă. La acea oră, Dan e pe balcon și fumează. Probabil un alt obicei de-al său. Nu are cum să nu mă vadă de cum mă apropii de casă, stâlpul de iluminat stradal fiind așezat chiar de unde începe gardul, iar un altul, unde se termină. Eu sigur mă fac că nu-l văd. După un timp, când deja sunt în canapea, pregătită de somn, aud ușa de la balcon închizându-se.
M-am întrebat deunăzi oare la ce se gândește atunci când mă vede intrând pe poarta lor, dar am alungat acest gând așa cum a venit. N-o să-mi umplu mintea și cu problemele lui! Mama mă ceartă de fiecare dată când mă duc s-o vizitez. Într-adevăr este târziu și deseori mă uit în urma meu, cu teama de a nu fi surprinsă de vreun pervers. Trec și peste asta zilnic și-i mulțumesc în gând Domnului când deschid poarta casei, că m-a protejat. N-aș dormi în noaptea aceea până nu verific cu ochii mei starea ei de sănătate și să mă agăț de orice mică ameliorare care îmi dă speranță pentru a doua zi.
CITEȘTI
GARSONIERA
General FictionCând viața te lovește, nu uita că timpul tău în această lume este limitat. Poți să cazi, să suferi, dar întotdeauna să ai puterea să te ridici pentru că fiecare zi îți va aduce o altă provocare ce trebuie s-o accepți.
