GARSONIERA

Capitolul 7- Adela

       – Știi că mă poți suna, la orice oră, nu?

       – Îhm!

       Exact cum mă așteptam! Aprobă, iar discuția se oprește aici. Nu dezvoltă decât subiectele care-i convin. Are telefon, doar l-am auzit vorbind și de câteva ori scriind câte un mesaj scurt. O dată a fost chemat de urgență la serviciu, iar altă dată, era ceva personal.  Eram în bucătărie amândoi când a răspuns și nu am reușit să deslușesc cui îi aparținea vocea de la celălalt capăt, iar să întreb, nu are rost. A răspuns scurt, monosilabic și la final a adăugat că va întârzia, dar să stea fără griji că va cumpăra el. Atunci s-a născut și bănuiala că nu locuiește singur. M-am încurajat cu gândul că, la fiecare rămas bun, el pleacă acasă, acolo unde locuiește cu un coleg, așa cum o am și eu pe Daria. Atunci, chiar și acum, n-am voit să caut mai mult, de teama că voi descoperi lucruri care dor. Și dacă totuși m-aș încăpățâna și i-aș cere un răspuns, are capacitatea de a duce discuția până acolo unde se simte el în siguranță. Pune capăt prin sărutări, distrageri de moment sau găsește un motiv să plece imediat.

       Nu am reușit să-l înțeleg nici până acum. Cu jumătate de oră înainte de închidere, îl zăresc în fața mea,  cu un set de șosete. Am impresia că se înființează de nicăieri, direct la casa de marcat unde lucrez. Prezența lui mă tulbură și simt cum mi se înroșește toată fața.  Nu-l văd dinainte printre standuri și mă întreb cât timp are de când a intrat și cât m-a urmărit de la distanță.

       – Încă n-a constatat că nu mai are loc în sertarul cu șosete? Ori le oferă cadou, ori în curând va trece la un alt produs preferat! Cum stă la capitolul boxeri? s-a chinuit să spună printre hohote de râs, prietena mea, într-o seară când mă plângeam, exasperată de năravul lui Marian. 

       – Îi este dor de tine și inventează  motive diferite pentru a te vedea mai des.

Alma a venit cu o explicație care mi-a convenit de minune. 

       – Vine până aici să-mi spună, să nu cumva să întârzii peste program pentru că mă așteaptă, când ar putea să mă sune sau să mă anunțe printr-un mesaj. Ți se pare normal?

       – Eu cred că domnului polițist i s-au cam aprins călcâiele și e nerăbdător să te aibă lângă el!

        I-am amintit Almei că relația noastră nu ia în calcul astfel de sentimente, dar inima mi-a tresăltat la această idee, auzită din gura altcuiva. Nici nu știu mai exact ce avem noi. Întâlnirile noastre se bazează în mare parte pe sex și în mintea mea sunt conștientă că am ocupat locul Dariei.  Doar o prietenie cu beneficii! cum spunea ea. Ne simțim bine pe moment! cum spunea și el despre relația lor. Acum, a schimbat partenera, dar condițiile sunt aceleași. Oferă cât dorește, atâta timp cât el trage sforile. Ne întâlnim când și unde îi poftește inima, iar eu accept sau dispar din peisaj. Probabil e dependent de starea căpătată după ce hormonii se eliberează în urma actului sexual, prin care i se diminuează stresul după o zi încărcată, îi schimbă starea de spirit și-l ajută să se odihnească mai bine. Iar eu mă complac în această situație, respectând regulile impuse de el, doar pentru a nu-l pierde.

       Am încercat să-l îndepărtez, când încă mai credeam că sunt în stare să trăiesc singură, fără dureri de cap. Dar nu am fost atât de hotărâtă pe cât îmi spuneam când nu era în preajma mea . La următoarea vizită i-am cedat iar și iar, până am ajuns așa, în punctul în care îl accept cu tot ce vine. 

        Când intră în magazin știu deja că la plecare mă așteaptă în același loc, ca în prima seară. Mergem acasă la mine, iar dacă Daria este liberă, ne oprim la pizzeria lui preferată, așteptăm comanda afară, apoi o mâncăm în port, pe malul mării. Dacă nu vine seara, negreșit va bate în ușă la prima oră a dimineții. Când îl întreb ce caută la ora aia matinală, îmi răspunde că doar datorită mie va trece peste o altă zi infernală la serviciu. Se pare că nu este atât de ușor pe cum credeam când nu eram atât de implicată. Să te plimbi câteva ore prin oraș, în calitate de observator, cât de dificil să fie?  Așa credeam, până am observat cât de încordat și nervos e după program.  Pentru că sunt puțini examinatori, de cele mai multe ori sare peste masa de prânz, altfel nu ar reuși să termine la timp lista de candidați. Iar de reprogramare nu poate fi vorba, fiind deja foarte multe pentru candidații respinși. Și traficul din Constanța  decalează timpul alocat fiecărui candidat, cu atâtea lucrări de frezare și asfaltare de pe marile bulevarde sau de pe străduțele prin care se desfășoară traseul respectiv. Iar el este obligat să-și păstreze calmul în toate aceste situații, chiar și atunci când e înjurat, jignit, amenințat sau blestemat. Din această cauză se luptă și cu o gastrită ce-i provoacă dureri abdominale și senzația de arsură. Nu e genul de om care se văicărește, dar îi văd maxilarul încleștat și trupul încovoiat, semne clare de disconfort. I s-a recomandat un stil de viață sănătos, cu mese regulate, mai puțin stres și eliminarea fumatului. Bineînțeles că nu poate să respecte nimic din sfatul medicului. Și vorbele mele sunt lăsate în urmă. Iar eu respir resemnată, până la următoarea criză, când îi repet că-i trebuie o pauză de masă în jurul prânzului. În cincisprezece minute ar mânca măcar un sandvici și atunci n-ar mai fi atât de multe ore între mesele sale.